Am urcat la tine, tată, azi, să-ţi spun că mai am o zi
şi mai termin o treaptă. Mă apropii de tine, nu vezi?
(Privim lumea din jurul nostru, dar care lume?
Ea doar aleargă, n-are timp să privească.)
Singur eu, singur tu şi Sufletul...
Sufletul e plecat.
A plecat să pregătească ziua de mâine,
să ne pomenim împreună ca la o zi de sărbătoare...
Pot să plâng?
Când eram copil, mă jucam în jurul unei scări
cu trepte multe. Păreau până la cer. Vroiam
să le urc. Mi-ai spus că nu e timpul meu atunci,
că o să învăţ să le urc pe ale mele zidind pe fiecare în parte.
Mi-e frică tată
să (o) calc,
să urc
şi treapta asta.
Îmi pare cam şubredă.
Am fost ocupat prea mult cu mine
şi dacă se rupe şi cad,
înapoi,
când mai am timp să-mi zidesc timpul?
Trec şi pe la mama să iau o pungă cu ardei iute. Îl pun la murat
pentru iarna mea. Poate aşa, când zboară dorul de înalt,
voi prinde curaj să mai pun o treaptă, poate...
mâine.
30.10.2015, ora 13,00’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Emilia, o zi minunata, Marius
deosebit de aproape...
multumesc din suflet Rodica Nicoleta, o seara/noapte binecuvantata, Marius
cat de frumoS! Lumina si zambet incrustate in tristete si in durere. fELICITARI PENTRU EXPUNERE!