Tu, omule, un ieri cu sârg tot derulezi,
Un ieri, trecut atât de-ndepărtat,
Ochi luminați tu nu mai ai să vezi
Cum azi acum trecutul l-a-ncălțat.
Te pierzi în planuri pentru mâine,
Prin lanurile aurii nu mai alergi.
Lași ura să te muște ca un câine
Și de pe haine nicio pată nu mai ștergi.
Haine zile îți petreci tu, omule, neștiutor,
Făr’ să-ți ridici ochii spre cer
Să simți cum fruntea ți se-nalță-n zbor
Primind lumină să nu mai ai un trai stingher.
De ai privi precum copacii zâmbitori
Care și-au luat cu trudă-n fiece moment
Tot ce a curs de sus chiar de i-au scuturat fiori,
Tu, omule, atât de neclintit ai fi, precum un monument.
În fiece moment, zâmbește după lacrimi!
Și printre ele o poți face.
Așa cum picăturile de ploaie nu au datini,
Și lunecă încet, ori uneori rebele fără-a tace,
Trezind la viață ramuri cu mugurii ce dau în floare.
Natura-ntreagă doar pe azi este stăpână,
Spre ieri nicicum nu-și va roti coroana peste zare,
Iar pentru mâine și-a cumpărat iubire cu arvună.
Fă, omule, la fel, să fii în armonie doar cu tine!
Primește cu înțelepciune bucurie,
Iar răutatea când îți dă târcoale cu asprime-n vine,
Strivește-o sub picioare cu mândrie.
Un azi, trăiește-acum, un mâine e ascuns
Așa cum soarele răpus, nu știm când asfințește,
Ce greutate a luminii poartă în apus,
Acolo unde poate merge și se odihnește.
Cornelia Mazilu
-->
Comentarii
Minunate versuri!
" Traieste clipa data, caci clipa-i viata ta" Frumos poem!