Pustiit adeseori de copita duşmanului
cu lumina căzând în părul bătrânului,
cu parfum de pământuri muncite
măsurând secundele
ca un gol fierbinte de viaţă
mustind de răcoare gustată
niciodată şi atunci,
tainic şi umed unde nu ştiu
că roade gardul nou din copilărie
de verde magmă ale primăverii
lentă a soarelui de apa
ce răsare
cu privirile înfipte în cer, de la naştere,
ca într-o lumească îmbrăţişare
cu buzele mele, cu creierul meu, cineva
pierdut pe această umbrită planetă,
să umble prin tine.
Bibliografie : Astru natal,
Editura Eminescu, 1976
-->
Comentarii