M-am întors, de fapt nu plecasem din labirint
şi niciodată nu-mi uit disperarea
când nu ajung în pântecul cuvântului
să nasc la vreme forma înţeleaptă
în care se-mbracă
nepotrivirile dintre noi.
Ultima încercare e cea care mă înalţă
în sufletul tău ce se închide treptat,
timpul se ţine de mine cu fiecare mână
până scap din strânsoare,
şă ţin calea năravului moştenit
de a mă strânge de pe drumuri
oricât de multe ar fi.
În piele mai strâng o parte din trupul pierdut
şi păşesc în vârful picioarelor
prin tăcerea ta închisă-n casă
cu speranţa c-o să-ţi ating cu degetele
inima din cercurile flămânde
ce se rostogolesc printre pietrele aşteptării.
-->
Comentarii