umbra norilor adună
adie-n plopi fior de toamnă,
loviți în talgere de soare,
se-apleacă zidul în afară,
se trag nebunii la răcoare.
în haosul lumii celeste
se zbat antagonice lumi,
marele univers este
un fel de spital de nebuni.
umbre negre de păduri
au ascuns năluci, jivine,
se ascut dinții de uri,
între hidre și canine.
anticii ciclopi din vise,
trec prin ochii mei agale
și adorm în lumi închise
îmbrăcați în lanț de zale.
simt deja fiori păgâni,
din fasta tragedia greacă,
se-aude iar lătrat de câini,
ce-ar putea să ne petreacă.
din largul cerului amvon,
se roagă toți monahii lumii
și glasul lor e ca un zvon
că vor veni semnele ciumii.
cu-acoperișul învechit,
și-o cruce strâmbă-n bălării
lumea asta e un schit
închisă-n tragice chilii.
frunze cad cu aripi slabe,
dangătul tăcerii sună,
toamna asta-n patru labe
umbra norilor adună.
ascultați cum bate vântul,
răscolind pădurile,
cuprinzând întreg pământul
și cum urlă urile.
cine-o să ne sape groapa
dacă din vis calul zboară,
cine-o să ne care apa,
la a doua morții oară?
hai să ne jucăm de-a moartea
și de-a viața câteodată,
ni se va deschide cartea,
acolo unde ni-i dată.
joi, 23 august 2012
-->
Comentarii