Prin arămiul frunzelor, sub o umbrelă,
pășim-n doi pe-al toamnei cald covor,
picăturile de ploaie cad-n acuarelă,
și ne scrie-n suflete un frumos decor.
Nu mai există ploaie, vânt, nici rugină,
când brațul strâns de al meu se ține,
sub pânza mică și rotundă, lumea-i plină
și timpul curge-n gânduri spre mai bine.
Se-mbracă restul lumii în penumbră,
doar noi avem lumină-n priviri,
toamna asta, ce părea cam sumbră,
devine un adăpost plin cu amintiri.
-->
Comentarii
Mai poate fi și versiunea...😉😀
Prin arămiul frunzelor sub o umbrelă,
pășim în doi pe-al toamnei ud covor,
iar gândul meu, departe de idilă,
e la pantoful tău plin de noroi.
Nu mai există romantism, ci dramă,
când umbrela se tot dă peste cap,
iar vântul nemilos din rădăcină
ne lasă uzi, sub cerul ca un lac.
Se-mbracă restul lumii în penumbră,
dar noi ne certăm pe-un singur loc,
o toamnă ce se vrea frumoasă și romantică,
ne-a lăsat cu-o gripă și cu-un ”pneumococ”.😀😇