29. (cyberproză)
~ femeia-crizantemă ~
„Oricine poate iubi în miezul verii, când carnea este ieftină și caldă. Eu am ales să înfloresc în frig, transformând fiecare atingere într-o execuție blândă.”
Extazul din Miezul de Gheață
celui care m-a devorat în potirul de jar până când carnea a devenit spirit
Prăbușește-te în mine ca un cataclism de sânge și aur! Nu mai lăsa nicio celulă neatinsă de această demență divină care ne distruge și ne reînnoiește în același timp. Acum suntem dincolo de cuvinte dincolo de rațiune în zona sacră a erotismului pur unde carnea mea se rupe sub asaltul tău eliberând tot jarul acumulat într-o viață de așteptare. Îți simt trupul greu posedat de o furie oarbă cum mă strivește de patul care a devenit altarul sacrificiului nostru. Pântecele mele pulsează violent sub presiunea ta continuă o fuziune viscerală în care fiecare mișcare de șolduri ne împinge mai adânc în abisul simțurilor. Coapsele mele larg deschise îți strâng spatele cu o disperare sfântă în timp ce degetele mele îți înfig unghiile în carne lăsând dâre roșii ca niște petale de sânge.
Sânii mei sunt striviți de pieptul tău înfierbântat mameloanele mele arzând de o sensibilitate dureroasă aproape insuportabilă la fiecare frecare brută. Gura ta nu mai mângâie ci devorează; îmi sorbi răsuflarea direct din plămâni într-un sărut lung adânc care are gust de mosc de sudoare acră și de moarte proaspătă. Simt cum coloana mea vertebrală se arcuiește până la limită fiecare vertebră strigându-și extazul sub greutatea ta nemiloasă. Suntem o singură masă de carne transpirată un ghem de reflexe arămii și mușchi tensionați care se consumă într-un ritm frenetic apocaliptic. Femeia-crizantemă își împlinește destinul suprem: mă descompun sub tine îmi sfâșii potirul mătăsos pentru a-ți potoli foamea oferindu-ți fiecare por fiecare fluid fiecare spasm ca pe o jertfă supremă.
Acesta este apogeul carnalității noastre secunda de orbire totală în care orgasmul ne străbate trupurile ca un fulger de gheață și foc lăsându-ne fără suflare suspendați între viață și neant. Îți simt ejacularea fierbinte ca un râu de lavă în adâncul pântecelui meu o pecete de foc care ne leagă destinele în cel mai intim și brutal mod posibil. În acest moment de extaz violent când carnea a dat tot ce avea mai pur simt cum spiritul meu se eliberează din strânsoarea corpului frânt. Zăcem amândoi încremeniți lipiți prin sudoare și petale strivite de crizantemă grena într-o liniște grea post-coitală unde singurul sunet este bătăia nebună a două inimi care au îndrăznit să atingă absolutul prin intermediul celei mai devastatoare și erotice morți voluntare.
---
©Ioan Muntean, 2026
***
-->
Comentarii