UN FEL DE... APĂ
De când se știe, apa coboară la vale.
Ar fi o negheobie să încerci s-o-ntorci din cale,
Cum ai dori acum, la vârsta senectuții,
Să fii buricul lumii în ritualul nunții.
*
Nu poți să spui că viața îți calcă după vrere,
Că tu peste destin nu ai nici o putere...
Că toate curg după o rânduială:
În oase-i sănătate, și-n inimă... e boală.
*
Pe linii paralele să meargă astea două
Nu pot; că uneia – vieții – chiar dacă-i tot plouă,
Firul tors și tras din pântecul de mamă
Se rupe. Apa din piatră curge; e pentru toți o mană!
*
Și ea tot șlefuiește în albia-i prundișul...
Pe când apa din mine filtrează învelișul
Și, cu timpul ajung să fiu asanat,
Iar, în final, ca toți, îmi perfectez un blat.
*
Pe drumul mărginit de șanțuri
Mă simt grăbit de cineva și-n lanțuri;
Pășesc cu luare-aminte mai departe;
Pe apă, paralel, zâmbește o umbră albă de moarte.
*
Ce vreme ! Ce atmosferă toridă !
Nehidratați ne privim moartea-n oglindă.
Apa, energie, învălmășită-n vapori
S-a adunat în caiere sumbre de nori.
*
Ca spirit perpetuu rămâne după viață,
Ea, apa, în a Creatorului Împărăție. Se-nalță,
Și ritmic se-ntoarce-n năvalnice ploi
Ca o altă și nouă viață ce se naște în noi.
*
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
Sărut mânuțele ! Vă mulțumesc pentru comentariu.
Semn de placuta lectura si apreciere.