Marin Preda: „Băiete, ăştia vor să mă termine!”
Interviu cu Ion Ionescu -Bucovu
“Marine, Marine,
Cămaşa neagră pe tine;
Dă la, gaica, s-o spăl eu.
Cu lapte din sânul meu.”
(DEJOAICA- o femeie din sat care i-a făcut un cântec la moarte.)
Marian Ciobanu: Domnule profesor, v-am găsit cu greu, dar v-am găsit. Ştiu că aţi făcut o pasiune din viaţa şi opera lui Marin Preda. Ce-ar fi să discutăm pe chestia asta?
Ion Ionescu: Nu am nimic împotrivă!
Marian Ciobanu: Să-i dăm drumul, atunci.
Ion Ionescu: În vara anului 1970, la recomandarea profesorilor Alexandru Piru şi Ion Rotaru, am luat lucrarea de licenţă despre ,,Moromeţii” lui Marin Preda. Aveam avantajul că stăteam aproape de Siliştea Gumeşti, cunoşteam satul şi locuitorii lui şi puteam să-l consult şi pe Marin Preda, dacă aveam noroc. Lucrarea mea se numea ,,Realitate şi ficţiune în romanul ‚Moromeţii’”.
Marian Ciobanu: V-aţi prezentat motivaţia, de acord, cum v-aţi întâlnit cu Marin Preda şi ce aţi discutat?
Ion Ionescu: Venise pe acasă să-şi viziteze rudele şi mai ales pe maică-sa care era bătrână şi bolnavă. „Domnule Preda, i-am zis eu, poate o să vă mire, am luat o lucrare...” ,,Aaaa, da ştiu, mi-a povestit Piru despre tine... Şi ce vreai să scrii tu în această lucrare? Tu eşti din Râca de la fostul învăţător al meu, Crivăţ? Ce mai face?... Mai bea, mă?... La Râca veneam eu după cărţi pe la neamurile mele... Stancu lu’ Diţă, unchiu-meu, ce mai face?” După ce i-am dat eu toate informaţiile cerute, i-am povestit intenţia mea de a face o radiografie a personajelor, comparând realitatea personajelor din sat cu felul cum au fost ele prezentate în roman. "Ar fi interesantă, monşer, dar ai grijă..." Priveşte, apoi, albumul cu poze pe care-l luasem cu mine, printre ochelari şi se opreşte la maică-sa. ,,Nu puteai şi tu s-o pui să se îmbrace mai bine! Ş Ilinca tot îmbrobodită e!...” Am tăcut tot timpul, urmărindu-l cu o curiozitate diabolică. "Ăsta cine e?" - fixează el ochii pe o poză. ,,Fostul dumneavoastră coleg de şcoală, acum e vânzător la MAT!” "Băă, da’ nu-l mai cunosc, s-a schimbat!" Aprinde o ţigară şi trage cu foc din ea. Urmăreşte cu o curiozitate de copil toate fotografiile. Pe unii nu-i mai cunoştea, îmbătrâniseră. Pe alţii îi căina: ,,Amărâţi mai sunt, dar eu nu i-am văzut aşa!...”
Marian Ciobanu: Vorbiţi la prezent, de parcă trăiţi acele clipe, dar nu mă deranjează, dacă ăsta vă este stilul, doar aţi fost proful meu de română în gimnaziu . Ce mai e pe-acolo, pe la noi prin sat?
Ion Ionescu: Ce să fie, bine!... De ce nu vii, mă, profesor în satul tău, e un post liber de română, ai părinţii bătrâni!
Marian Ciobanu: Monsieur monşer, nu despre mine discutăm!... Uite, m-ar interesa, pentru că ştiu că Eminescu şi Preda sunt, ca să zic aşa, povara vieţii dvs., cum v-a afectat vestea dispariţiei marelui prozator aşa de devreme şi de pe neaşteptate?
Ion Ionescu: Da!... O lovitură soseşte ca un trăsnet în anul 1980, într-o zi a lunii mai, pe 16, când am auzit că Marin Preda a murit. Cum să moară Marin Preda? Moartea lui venea după succesul extraordinar cu romanul ,,Cel mai iubit dintre pământeni” După această dată din doi în doi ani se ţinea un festival ,,Marin Preda” în Siliştea Gumeşti, la iniţiativa ta, dacă nu mă înşel şi la care am participat şi eu...
Marian Ciobanu: Nici asta nu are relevanţă. Aşadar!...
Ion Ionescu: ... Se vorbea în surdină că moartea lui n-ar fi fost naturală. Prima dată am aflat de la sora lui, Alboaica, că la moarte avea o lovitură în cap pe care medicul legist i-o motivase prin căzătura din pat. Dar paturile de la Mogoşoaia erau atât de joase, încât, oricât ar fi căzut din pat, nu putea să-i rămână un asemenea semn. El, îmi spunea Alboaica asta, de câte ori venea pe acasă, le povestea la ai lui, lui Ilinca, că eu eram mai dată la o parte că eram mai departe şi fără carte, că prevestea ceva, avea bănuiala morţii păgubaşe... „Mă urmăresc...” le spunea. „Cine?” - ł-a întrebat ea, soru-sa, Ilinca. Şi el tăcea. Nu-i răspunsndea.
Marian Ciobanu: Ştiu, domnule profesor, că romanul dumneavoastră, nu prea ştiu cam la ce titlu v-aţi oprit şi la care lucraţi de-o viaţă, tratează marea iubire a lui Eminescu, dar n-aveţi curajul să-l îndreptaţi spre tipar. De ce, nu mă interesează, sau poate m-ar interesa, dar e mai bine să te faci că nu-ţi pasă! Dar ştiu şi că aţi făcut o pasiune la fel de puternică pentru Marin Preda! Eu ştiu, poate veniţi cu nişte date proprii sau adunate de la alţii despre Marin Preda, altele, desigur, decât cele prezentate în această carte, care este una de amintiri şi mărturii despre Marin Preda. Ce-mi veţi spune va intra într-o addenda, de care cred că acest volum are nevoie. Nu vă sugerez nimic, dumneavoastră alegeţi, eu vă ascult chiar dacă veţi folosi tot prezentul.
Ion Ionescu: Marin Preda a fost luat în vizorul securităţii după apariţia romanului "Delirul", roman care readuce în actualitate profilul moral al mareşalului Antonescu. Prezentarea conducătorului României din perioada celui de-al Doilea Război Mondial intr-o lumină pozitivă a fost considerată la timpul respectiv o încercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei străbune. Marin Preda avea în pregătire un alt roman în care intenţiona să arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru în obsedantul deceniu. în romanul "Cel mai iubit dintre pământeni" eroul principal pomeneşte la un moment dat despre "era ticăloşilor". Notiţele volumului al doilea din "Delirul", împreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau în fişetul lui personal au dispărut imediat după moartea scriitorului. După unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atât pentru ruşi, care nu puteau uita înfrângerile suferite în fata armatei române conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cât şi pentru cuplul dictatorial din România, deoarece în acest volum el face o subtilă aluzie la pretenţiile soţiei dictatorului de a se afirma în viaţa politica a ţării. De remarcat similitudinea morţii lui Marin Preda cu cea a actorului Amza Pellea care a spus intr-unul din monologurile lui care ne descreţeau frunţile, în contextul unei întâmplări din oraşul Băileşti: "Leana lui Zăpăcitu din capul satului". "Zăpăcitu" era porecla concetăţeanului său pe nume Galiceanu, dar aceasta aluzie avea să o plătească cu viaţa deoarece a fost dat pe mâna lui "Radu", adică iradiat, cum obişnuia dictatorul să ceară securităţii lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai aşa zişilor trădători. Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit următorul mesaj de ameninţare: "dacă îl dai pe Pacepa (Orizonturi roşii), vei muri", precum şi a altor câtorva din conducerea postului de radio "Europa Libera", a inginerului Gh. Ursu, a lui Virgil Trofim, a lui Vasile Patilinet la Ankara, ca să dăm numai câteva nume ale celor lichidaţi de organele de represiune aflate în slujba dictatorului.
Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească sentimente de invidie şi în rândul unora dintre confraţii săi, atât înainte cât şi după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au încercat să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un produs al regimului comunist şi faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.
Să vedem insa cum s-a desfăşurat "colaborarea" lui cu regimul comunist şi care au fost relaţiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar şi de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori în documentele securităţii. în Dosarul de Urmărire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume şi era intitulat "Editorul", există o notă a securităţii datată 16 noiembrie 1972 în care se menţionează că "Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul că este cunoscut cu manifestări negative cu privire la politica partidului şi Statului nostru". După "Tezele din aprilie" prin care Nicolae Ceauşescu anunţa începutul aşa zisei "revoluţii culturale" după model chinezesc, securitatea a început urmărirea tuturor plecărilor peste hotare ale scriitorilor, consideraţi potenţiali duşmani ai "revoluţiei culturale".
Se cunoaşte faptul ca Marin Preda era în evidenta securităţii încă din anul 1966. Toate deplasările şi întâlnirile lui erau urmărite de o armata de agenţi care îl supravegheau în permanenta. în notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se menţiona: "declaraţii duşmănoase la adresa orânduirii", "refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia", precum şi unele afirmaţii cu privire la lipsa de libertate a presei în România. Intr-una din aceste note se preciza că în anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se întâlnise cu "transfugii faţă de care a criticat regimul comunist din România". în luna ianuarie 1972 un alt informator al securităţii care semna "Artur", scria că Marin Preda se întâlnise la Paris cu Monica Lovinescu şi cu alţi colaboratori ai postului de radio "Europa Libera". în baza acestor note, cât şi a unui referat al securităţii în legătură cu "activitatea lui duşmănoasă", convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii "Cartea Romaneasca" s-au făcut dese percheziţii noaptea. Cat priveşte "colaborarea" lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu uşurinţa citind declaraţia criticului literar Marin Mincu căruia nu i se publicau lucrările fiind acuzat ca în scrierile lui este prea de "dreapta". Marin Preda, directorul Editurii l-a apărat insa punând la punct pe un denigrator al acestuia printr-o înjurătură neaoşe, publicându-i apoi toate lucrările. Iată cum îl caracterizează Marin Mincu pe acest aşa zis "produs al proletcultismului": "Marin Preda era un om de o elevată nobleţe, comportându-se în orice împrejurare ca un adevărat aristocrat; el avea răbdarea nobila să-i asculte pe toţi cei care i se adresau şi să le răspundă cu francheţe şi naturaleţe. De asemeni el apreciază "onestitatea intelectuală a lui Preda şi incapacitatea lui organica de a tolera minciuna şi injustiţia, de orice fel ar fi fost acestea."
La rândul lui, Nicolae Breban declara că Marin Preda i-a publicat romanul "Îngerul de gips", deşi era ostracizat în ţară întrucât participase peste hotare la manifestări anticomuniste.
Despre organele de represiune care ţineau ţara sub teroare, eroul romanului "Cel mai iubit dintre pământeni" foloseşte la adresa lor epitete precum "duri", "cretini", "primitiv" (un colonel de securitate), "demagog rudimentar" (un general), "analfabet periculos" (un gardian pe care până la urmă l-a omorât de teama de a nu fi el ucis de acesta) etc.
Puteau fi trecute cu vederea aceste păreri infamante ale lui Marin Preda la adresa băieţilor cu petliţe albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece soţia dictatorului fusese vizată direct în aluzia referitoare la dorinţa ei de implicare în viata politică, precum şi sprijinul logistic al ruşilor care se simţiseră ofuscaţi la apariţia volumului "Delirul". Cu câteva zile înaintea morţii lui, după cum declara fratele său, scriitorul a primit câteva ameninţări cu moartea şi i-a mărturisit, "sunt un om terminat", exact ca în cazul lui Vlad Georgescu. Şi băieţii s-au ţinut de cuvânt, exact ca în cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post "Orizonturile Roşii", carte care a dezvăluit occidentului adevărata faţă a dictatorului roman. Pentru a demonstra că nu sunt primitivi, i-au vârât un cearşaf în gura, sau i-au pus o perna pe fata, "astupându-i orificiile respiratorii", după cum reiese din raportul întocmit de IML. Cea mai autorizata părere asupra morţii lui Marin Preda rămâne insa cea a medicului Şerban Milcoveanu, care, bazându-se pe declaraţiile unor martori care l-au văzut pe Marin Preda imediat după moarte, este convins ca a fost otrăvit cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifică tuturor cadavrelor, ci era de culoare "rubinie, de un roşu deschis", culoare specifica a celor morţi în urma inhalării cianurei. De aceiaşi părere este şi fosta soţie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsă că soţul ei a fost otrăvit. şi Aurora Cornu, prima lui soţie, a declarat intr-un interviu acordat la Paris Lucreţiei Bârlădeanu "După ce am văzut fotografiile date de politie cu cadavrul lui Marin nu poţi să nu te întrebi daca nu este vorba de un asasinat...
În cartea sa, "Cum a murit Marin Preda", C. Turturică, pare-se şoferul lui, povesteşte cum şi-a petrecut ultima zi din viaţă. Am să recapitulez şi eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu "Cel mai iubit dintre pământeni". În relaţii proaste cu soţia, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoşoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească şi îşi petrecea timpul mai mult singur. În acea fatidică zi, Marin Preda trimite femeia de serviciu, pe coana Vetuţa, cum îi zicea el, să cumpere ceva băutură pentru a-l sărbători pe Sfântul Pangratie. Femeia vine cu o sticlă de rom cubanez, care atunci se găsea din belşug, i-o dă scriitorului, care se apucă să bea singur, fiind supărat rău, după o ceartă cu soţia sa. A băut o sticlă de rom şi una de whisky toată ziua. Văzând că nu mai pleacă acasă, femeia de serviciu, noaptea târziu, dă telefon după un taxi să-l ducă la Mogoşoaia. Pe drum are o serie întreagă de peripeţii cu şoferul, fiind beat, pentru care nu mai insist. Şoferul îl urcă scările la Mogoşoaia şi-l dă în primire unor cheflii scriitori care serbau o zi de naştere. Câţiva din ei, văzând în ce hal este, se duc şi-l culcă în camera lui. Peste noapte, Marin Preda se scoală şi se întoarce la cheflii să le ceară un pahar cu apă, motivând că i s-a uscat gura. O fată, pictoriţă tânără, glumind, îi întinde două pahare, unul cu apă, altul cu votcă, rugându-l să aleagă. Preda bea paharul cu votcă (nu se ştie dacă a mai băut şi apă) şi se întoarce în cameră. A doua zi, pe la ora opt, trebuia să plece în Vrancea la o şezătoare literară. Prietenii cu care trebuia să meargă, văzând că nu mai apare, se duc la cameră să-l ia. Dar îl găsesc mort, trântit cu faţa în jos, cu o mână atârnându-i pe marginea patului.
Diagnosticul pus de doctori a fost moarte prin înecare cu sputa lui, provenită în somn. De aici încep speculaţiile. Pictoriţa cu pricina a dispărut ca prin minune şi nimeni nu a putut să mai ia legătura cu ea. A fost cumva otrăvit Marin Preda? Medicii care i-au făcut autopsia, probabil tot oameni ai securităţii, nu au mai continuat cercetările, rămânând acest diagnostic. Cert este că eu am discutat cu membrii familiei, cu una din surori, care mi-a declarat că, după moarte, Marin Preda avea capul cu multe răni pe el, semn al unor lovituri.
În ultimul timp Marin Preda căpătase o aureolă de mare scriitor; când se deplasa prin ţară se ţineau după el şiruri întregi de maşini cu admiratori, mai ales după ultimul roman, care răscolise toată intelectualitatea română. Profesorul Alexandru Piru, la care am avut lucrarea de licenţă, mi-a declarat că la citirea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", a stat claustrat în casă două zile şi două nopţi, fără să mănânce, citindu-l pe nerăsuflate. Nimeni nu mai scrisese ca el până atunci. În noaptea când romanul a fost pus în vânzare, în faţa librăriei Mihai Eminescu s-au strâns mii de oameni pentru a-l cumpăra. Se crede că a intrat în panică şi Ceauşeasca, întrebând ce se întâmplă în mijlocul Bucureştilor cu atâta lume strânsă. Apoi Marin Preda avusese curajul să vorbească despre unele probleme insolubile ale societăţii socialiste. În convorbirile cu Florin Mugur, Marin Preda critica anumite aspecte negative ale societăţii socialiste, cum era agricultura care rămăsese pe spinarea militarilor şi elevilor. Şi nu numai atât. În cercuri intime el avea gura slobodă vorbind despre culisele ceauşiste. Era printre singurii scriitori care vizitase Franţa şi, împreună cu Eugen Simion, văzuse cum trăiesc capitaliştii. De altfel, Eugen Simion are şi o poveste cu Marin Preda cum l-a ocolit tot Parisul pentru a cumpăra o pălărie.
La citirea romanului ,,Cel mai iubit dinte pământeni” am rămas cu un mare gol în suflet, cartea aceasta mă răscolise atât de mult încât câteva zile îmi tăiase apetitul. Întrebări stranii îmi sunau în cap: ce-i omul pe pământ? încotro merge specia umană? ce-i dragostea, acest sentiment straniu care ne cucereşte pe toţi? ce-i femeia? ce-i răutatea? care-i sensul vieţii? ce este cu era asta a ticăloşilor şi cu bezmeticii despre care vorbea el? încotro merge specia umană? de ce universul operei lui este aşa de degradant? de ce personajele lui aleargă toate după un ideal labirintic, eşuând în lamentabil?
După moartea lui tragică, mi-am răspuns la toate aceste întrebări. El s-a identificat cu eroii săi, părăsind scena vieţii ca şi ei, expus derizoriului. El a văzut ca nimeni altul dincolo de obiecte, stările confuze, ambiguitatea sufletească, crepusculul, vagul, preluate prin filiera simboliştilor. De la el am învăţat că dragostea nu-i eternă, biologicul din noi o destramă, că viaţa este cel mai mare mister al creaţiunii pe pământ, ea nu e frumoasă, dar trebuie s-o facem să fie frumoasă, că moartea este o stare naturală pe care numai omul o face înspăimântătoare…
Marin Preda a rămas una din marile conştiinţe ale secolului douăzeci, alături de Camus, Malraux, Sartre, Faulkner, Ionesco, Proust, Joyce. A fost o conştiinţă lucidă într-un timp când nimeni n-a avut tăria să ridice un deget asupra timpurilor, dând dovadă de un extraordinar curaj civic. Poate că şi de aici i s-a tras moartea…
Marin Preda a fost un mare moralist, citind opera lui, înveţi o mare lecţie despre viaţă. S-a luptat cu bezmeticii şi cu spiritele primare agresive care populau fauna noastră umană. A fost sincer precum Camus care zicea că libertatea este dreptul de a nu minţi, într-o lume cuprinsă de minciună şi delaţiune.
Lecturile lui preferate au fost Biblia, Dostoievski, Balzac, Celine, Sadoveanu, Caragiale, a citit Cnoza din Princeton, pe Nietzche, l-a preocupat teozofia şi filozofia…
Ca persoană a fost un om închis, şi-a pus rar sufletul pe masa prietenilor, nu ura duşmanii ci îi dispreţuia. A fost un spirit nevrotic, în tinereţe, miop fiind, a trecut printr-o lungă stare depresivă, stăpânindu-şi nevrozele cu tranchilizante care nu-i lipseau din buzunar.
Sfatul lui pentru scriitori tineri a fost să înveţe, "de la Balzac să nu ignore mecanismul social, de la Victor Hugo să caute excepţionalul şi surpriza vieţii, de la Dostoievski să nu ignore adâncimea de spirit a sufletului omenesc, punând experienţa personală lângă toate acestea…”
Unul din marii lui critici care i-au studiat cu asiduitate opera a fost academicianul profesor Eugen Simion. El spunea despre scriitor: ,,În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteie a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi a fanatismului… Pe aceşti oameni îi caracterizează simplu: vai de capul lor!”
După 1989, Marin Preda, ca de altfel şi Eminescu, a început să intre într-un con de umbră, nemeritat. ,,A apărut - zice Eugen Simion - o formă nouă de contestare, agasarea sau impacienţa, iritarea faţă de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciştilor şi scriitorilor care îl atacă bezmetic…m-am trezit că sunt admonestat şi chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulţi îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci şi că vine din lumea ţărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocraţi, să fie os domnesc…”
-->
Comentarii