Domnului profesor Vodă
(fragmente)
Ca de obicei un nor cenuşiu zdrenţuit pe margini, fugărea alt vălătuc compact şi îl lăsa în urmă pe un cer mov-violet de speranţă, ca o scenetă ce se repeta la nesfârşit şi în destinul oamenilor.
În dreptul străzii unde era aşezată şcoala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleză înaltă îmbrăcată în verdeaţă, castraveciori de mare ţepoşi, arbuşti minusculi, sălcii pitice şi buruieni. Din ierburi apărea pe neaşteptate ca într-un film, o scară nesfârşită parcă a timpului şi oboseai numai coborând zigzag-urile cenuşii din beton până pe plajă.
Cam aşa au fost acele dimineţi liniştite când eroul nostru Stani mergea la şcoala şi liceul Mircea cel Bătrân din oraşul de pe malul mării; totul se repeta gradual începând exact de la mijlocul lunii septembrie, în fiecare an, când vedeai oraşul agitat, dimineaţa, de copiii care veneau de-acasă cu capul încărcat de vise şi temeri.
Clădirea uriaşă cu zidurile extrem de groase îşi arăta temeinicia. De multe ori copiii îi spuneau Bastilia însă orice clădire poartă amprenta oamenilor care vieţuiesc în ea şi niciodată nu a avut motive reale s-o numească astfel, cu toate că de multe ori supărările lui trecătoare de elev îl îndreptăţeau.
………………………………………………………………..
Liceul mărginea într-o parte marea şi străzile, în cealaltă parcul cu castani bătrâni şi teatrul în faţa căruia se găsea un bazin dreptunghic din beton având plasată în mijloc o fântâna ţâşnitoare şi foşnăitoare care stropea nemiloasă un grup statuar din bronz. De obicei oglinda liniştită a apei din bazin nu era tulburată de nicio tresărire aruncând străluciri adânci învăluite în mistere rezolvate din viaţa elevilor… cunoştea fântâna atât de bine! Pan imperturbabil cânta melodii neauzite în timp ce silfidele extaziate, nepăsătoare la agitaţia din jur îi mângâiau copitele…. semizeul din bronz şi acum face în ciudă trecătorilor, cântându-le din nai frumoaselor despuiate din jurul său şi tratând cu indiferenţă capriciile anotimpurilor.
Cealaltă latură a Teatrului era în stăpânirea unor decoruri uriaşe din placaje, a naturii dezordonate din parc… castani, iarbă, molizi şi un autobuz în agonie care acum îşi îndeplinea ultima misiune nobilă adică… ascundea elevii să fumeze în voie!
…………………………………………………………………
În prima zi de şcoală, doamna dirigintă Ghiurcă l-a aşezat cu Magi, în banca treia, rândul de la geam, deci mai crescuse puţin şi nu trebuia să-l pună profesoara chiar în prima bancă, cum era obişnuit.
Pe Magi deşi cel mai înalt din clasă l-a instalat coleg cu el… fiind miop, iar el stătea la margine, acolo unde se simţea în largul său.
Când începeau profesorii să strige catalogul, primul era Kemi şi se amuza de situaţie:
- Eşti turc? Îl întrebau unii profesori curioşi de numele alambicat Keamuran, totuşi crezând că pot prevedea răspunsul care spre surprinderea lor venea invariabil.
- Nu… sunt tătar ! îi contrazicea colegul lui cu demnitate.
Încă din primele ore se vedea ce le poate pielea însă cele mai grele materii pentru el rămâneau rusa şi franceza, restul fiind mai plăcute sau mai plictisitoare, dar fără să-i ridice mari probleme.
………………………………………………………………………..
Când se aduceau la începutul anului manualele de istorie şi geografie, le citea imediat curios, aşa că în timpul anului nu mai era atent la predare.
Domnul Bitoleanu le povestea... şi lor li se desfăşura în faţă frumoasa istorie a antichităţii cu eroi, care nu mor niciodată sau mor vitejeşte ca să învie pe alte tărâmuri; cu luptele pentru Athena, Sparta, Troia, Cartagina, Alexandria sau Roma, cu regi, dictatori, democraţie, cetăţeni şi soldaţi viteji. Profesorul se entuziasma de trecutul glorios al cetăţilor, iar zeii cu ale lor ,,Legende din Olimp,, cobora în faţa elevilor, uimită de puterea profesorului de aş expune materia favorită.
Istoria este diferită de legende, însă profesorul avea harul de a le amesteca încât nu realizau când termina ora şi plecau acasă cu lecţia învăţată.
Pe un caiet special copia graniţele unei ţări, îi colora cât mai frumos formele de relief folosind o bucăţică de vată, cu maro munţii şi dealurile estompate în cărămiziu, cu albastru apele, galben câmpiile şi studia cu ce se ocupau oamenii din ţara respectivă, bogăţiile naturale, lacurile, mările sau oceanele mărginaşe, lucruri care îl pasionau.
Urmărea lecţia după Atlas care avea un format uriaş comparativ cu celelalte cărţi; în zilele când avea geografia trebuia să vină cu el, pe lângă servietă şi îl ţinea pe bancă la toate orele din ziua respectivă.
Avându-l în faţă permanent se juca cu colegul de bancă în timpul celorlalte ore; pe el căutau cele mai mici insuliţe, munţi, gropi marine etc. Îi cereau celuilalt să le găsească şi de acea banca lor era cea mai liniştită. Încercau să identifice locul şi nu le ardea de altceva până nu descopereau ce trebuia.
Considerau c-au obţinut o mare victorie şi luau totul de la capăt!
Până şi în recreaţii erau ocupaţi !
………………………………………………………………
În sfârşit a venit teza cu emoţiile ei ascunse; Stani se duse la catedră şi îşi predă lucrarea cu 10 minute mai devreme.
La algebră după ce a copiat exerciţiul de pe tablă în caiet începu să îl rezolve… este complicat dar îi place aşa că îl termină repede… avea însă un rezultat tare ciudat, o fracţie destul de lungă.
La algebră de obicei rezultatul este simplu… îl mai verifică încă o dată dar nu observă nici o greşeală şi îşi spune,
- Ciudat… probabil aşa l-a făcut domnul Vodă să ne verifice cum gândim şi dacă avem curajul să scriem asemenea rezultat !
Trece la subiectul de geometrie unde le-a dat o problemă frumoasă; nu îi vede rezolvarea deşi intuieşte că se apropie de final; când păţeşte aşa îl trec transpiraţiile, nervos o judecă de la început.
Se grăbeşte fiindcă îi este teamă că se termina ora şi nu putea vorbi cu Magi care avea ceas; oricum avea impresia că ora era pe terminate… deodată îi vede soluţia printre figurile geometrice!
O idee l-a salvat ca întotdeauna: drepte, linii, paralele, unghiuri si triunghiuri, asemănări, legi, axiome şi teoreme, congruenţă, constante şi circumscrieri, limite inferioare, superioare, Euclid, Pitagora… o trece pe curat şi nu mai are nici un rost să stea în clasă.
Hotărât îşi predă teza deşi nimeni nu a ieşit afară. Se uită nedumerit la colegi şi se îndreaptă spre uşă.
Câţiva se ridică după el şi depun lucrările, înseamnă, nu aveau curaj să iasă afară.. aşa gândea!
- Ce ai făcut la geometrie? Îl întrebă curios un coleg,
- Bine, era o problemă frumoasă, am găsit soluţia! îi răspunde
- Fugi de aici, era nerezolvabilă!
Spune colegul încredinţat că Stani s-a încurcat la dezlegarea subiectului,
- Uite cum puteam face!
Şi începe să explice amănunţit cum a găsit răspunsul… însă la algebră avea un rezultat lung iar colegul unul normal - nu îşi explica unde este hiba.
- Abia aştept să vină tezele corectate! a mărturisit.
Când domnul profesor Vodă a adus tezele l-a chemat în faţă,
- Stani vino te rog la tablă şi explică colegilor cum ai rezolvat problema la geometrie.
Domnul Vodă îi dă caietul de teză să se uite peste el şi se aşează pe scaun la catedră; trebuia să-şi consulte notiţele fiindcă geometria are poezia ei şi deseori nu mai ştii ce inspiraţie ai avut în acele clipe. Întotdeauna dintr-o infinitate de soluţii trebuie să o alegi pe cea mai rapidă, cea mai frumoasă şi simplă, dar exactă.
După ce profesorul a ascultat expunerea îi comunică ca justificare să înţeleagă notaţia lui,
- La algebră ai copiat greşit exerciţiul de pe tablă; la un moment dat în loc de plus, tu ai pus minus între fracţii dar este foarte bine rezolvat. Îţi scad un punct pentru neatenţie!
Adevărul este că bătea soarele pe tablă şi aşa a văzut dar nu mai conta, să iei 9 la Vodă era o performanţă.
……………………………………………………………..
În pauze adesea pleca cu colegii să fumeze; lui îi plăcea mirosul tutunului neaprins dar mergeau împreună şi era solidar cu ei.
Ieşeau din curtea şcolii pe lângă Teatrul de stat unde se găsea grădina de vară; vedeai un autobuz casat fără roţi, fără geamuri, fără motor din care ieşea fum din oră în oră, iar el avea locul rezervat la volan şi îşi ducea amicii unde pofteau, chiar în tot universul!
.........................................................
Dar când, din nou, s-a aranjat revederea colegilor n-a mai rezistat… a dorit să-şi întâlnească colegii de liceu, neapărat!
Lăsă totul la o parte, vrând să îşi arate veselia iar despre cei care nu au venit şi-a spus nostalgic…
- Ora asta chiulesc, sunt la mare ca de obicei iar doamna dirigintă îi caută!
Era noapte fără lună la Costineşti, întunericul ascundea numeroase umbre bântuitoare din conturul plajei. Pe masa festivă, compusă din pahare policrome având buzele zaharisite cu lămâi, lichioruri, coniacuri şi votca albă scria complicat de simplu ,,20 de ani,, şi cu mare greutate a îndrăznit să le răvăşească.
În toţi aceşti ani a spus cu mândrie ,,Am terminat la Mircea,, dar nu putea să-şi amintească profesorii care l-au necăjit fugitiv ci numai de acele clipe, ore minunate şi de neuitat ce le-a petrecut împreună cu dascălii şi colegii.
Lumea îşi schimba în permanenţă culorile, unduirile înşelătoare ale vremurilor. În zgomotul fascinant al apelor doar silueta masivă de pe mal a liceului Mircea rămâne neclintită!
http://tanarulscriitor.com/2009/07/03/aurel-avram-stanescu-%E2%80%9... 2009
-->
Comentarii