Un vers…o roză

 

 Am înglobat în dulcele meu vers

 O roză respirând iubirea ta,

 Căci nu am vrut s-o dărui altcuiva

 De nicăieri din vastul univers.

 

 În rîme-am pus o lacrimă de-a mea

 Să simți durerea sufletului greu,

 Dar poate însă Bunul Dumnezeu

 Spre mine pașii ți-i va îndruma.

 

 De-oi rătăci cărarea către mine

 Citește-aceste versuri printre rânduri,

 Să deslușești în ale mele gânduri

 Curate sentimente și divine.

 

 Eu te aștept o viață înainte,

 Tu îmi promiți că vii la infinit,

 Dar trandafiru-n vers s-a ofilit

 L-am îngropat în tainice morminte,

 

 În amintiri ce veșnic or să fie

 Ascunse într-o carte rătăcită,

 Voi mai simți durerea ascuțită

 A țepilor rămași pentru vecie.

 

 Căprar Florin 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc frumos domnule Ioan Muntean !

  • thumb-1400x733.jpg

  • Multumesc frumos domnule Ion Paraianu ! 

  • Multumesc frumos Mimi !

  • Frumoase versuri !  scrise din trăiri (iubiri) pătimașe. Mulți au trăit, trăiesc și vor trăi asemenea clipe, dar puțini pot să le pună în tiparul poeziei. Felicitări, domnule Florin !

  • Frumoasă poezie!
Acest răspuns a fost șters.
-->