Pe unde-i dusă vara, toamna, iarna
Și primăvara, pe unde-i rătăcită ?
Cine le iese-n cale spre a le întâmpina
În pumn cu sare și-un dumicat de pită?
Unde-i pădurea cu cetina ei verde,
Unde-s păstorii, unde-i turma lor,
Unde e cerul? Nici el nu se mai vede
Sub lacrima amară uscată de un dor.
Unde-i izvorul dulce, săltăreț din fire
Ce albe pietre mângâia în fugă,
Unde sunt pașii ce calcă-n șovăire
În căutări de noaptea cea mai lungă?
Unde îți este ia ce o purtai femeie
La horă-n sat sau la cules de vie?
Unde s-a dus din ochi ultima scânteie
Nu-i nici o amintire să poată s-o învie?
Nu mai e bunul lângă prun să șadă.
Nici buna nu mai e cu zâmbetul lipici.
Nu-i nici un câine vagabond pe stradă
De parcă nimeni nu a fost pe-aici.
Unde sunt toate, toate câte-au fost?!
Se întreba copilul renăscut din mine
Cu mânie; rămasă-i căutarea fără rost
Căci le-a furat demult un oarecine.
Veronica Șerban
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, Lenuș, Petru, doamnelor Ciobotariu Maria, Daniela Vâlceanu!
Din timpul vostru puțin și mie îmi acordați. Sunteți minunați!
Superb!