Mă chemi în gând,
adunând reflexia chipului meu
din cioburi de oglinzi împietrite...
culegi din albul zăpezilor,
mii de şoapte brodate pe franjuri de suflet...
zugrăveşti ape line
în ochii-pădure
căutând noaptea
care îşi leapadă haina
tivită de nelinişti
presărâd pe umbra trupului meu,
petale de cer înlăcrimat...
Rostogoleşti perle fierbinţi de amintiri
peste trecut...
încărcate cu rebelă amăgire,
de iubire furată...
cânţi în surdină,
atingere de metal încins
ca focul viu din sufletul tău...
viscolit cu doruri în derivă...
Zbor confuz prin
labirintul viselor albastre
ţesând pe aripi de gând
roiuri de fluturi
pudraţi cu rafale vânt solar,
îmi îmbrac sufletul cu flori de Nu-mă-uita
în părul despletit,
îmi prind ghirlande din flori de mac...
sorbind din vase aurite
tainice dorinţe neîmplinite
În marea de nisip a clipelor deşarte,
viitorul îl transform în trecut,
să ajung cândva...
pe tărâmurile uitate de timp undeva...
undeva, cândva...
să-mi spui enigmatic şi supus:
iubeşte-mă doar pe mine
cum n-a facut-o nimeni !...
12.2012
-->
Comentarii
Cântec alb de iubire în noapte...
pe colinele iernii pe tărâm uitat de vreme....
mulţtumesc Lenus, reverenţă!
noaptea alba ma-nconjoara
din departare lin se aude
un cantec alb de iubire...