Lume, cât de mare şi de plină eşti!
Nu cred că ai urechi s-auzi,
nici ochi ca să le vezi
pe toate cele care înnoadă prieteniile,
cum se-adună cuvintele frumoase
ce colindă de zor prin rotundul Pământului,
însoţite de pupicurile, zâmbetele şi îmbrăţişările
ce le ascundem în sipetul inimii,
transformându-le în nectarul sufletului!
Lumeee!
Prieteniile sunt superbe,
un adevărat spectacol de revistă
pe scena vieţii noastre, cu prietenii
răsăriţi de nu ştiu de unde şi apun
în întunericul fiecăruia.
Şi lepra aia de trădare se crizează
atunci când nectarul din suflet ia gustul veninului
ce ne otrăveşte întreaga
fiinţă-n acele momente de dizgraţie,
prin lacrimi şi durere ne construim propriul cimitir
care-şi caută mormântul pentru fiecare prietenie,
unde îngropăm amintirile înveninate
şi-apoi privim lespedea pe care scrie
în acest moment a murit cutare prieten.
Nădejdea în Domnul şopteşte duios
că sfârşitul nu se află în timpul nostru,
şi ne ridicăm, şi plecăm cu privirea înainte,
pentru că viaţa n-are ce căuta aici!
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii