Albastră
eşarfa amiezii de vară
flutură pe umerii cerului
orizonturi îndepărtând.
În taina nopţii se pierd
pe braţele trandafirilor femei,
planturoase prin întuneric
fierb varul bărbaţilor copţi.
Dimineţile cern aerul în palme,
nesfârşitul din lumină se naşte,
de pe bolţi ochii se crapă
până când pielea face solzi de viperă.
Sufletul se descarcă de singurătate
respiră adânc scânteile răsăritului,
mai liniştit decât curg iluziile
urcă în piramide visând.
Acolo unde nimic nu se cere
limba în miere se scaldă,
de mă lasă-n cuvinte zălog
urmei unui timp care fură.
Amiaza cu infinit se hrăneşte.
-->
Comentarii