01. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #1
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Urme pe praf de stele
unei iubiri (viitoarea soție)
Pășeam desculț pe ulița cu praf și flori de soc,
Și simt și azi cum inima-mi sărea atunci din loc,
O fată cu ochi căprui va veni spre mine-n zori,
Iar cerul va aprinde mii de candele și flori.
Purtam în piept un vis curat și-o haină de postav,
Iar mersul timpului mi se părea atunci firav,
Acum privesc spre stele și o strig pe ea mereu,
O umbră albă va rămâne-n sufletul meu greu.
Tu îmi zâmbeai sfioasă dintr-un colț de univers,
Iar eu scriam pe bănci de lemn un început de vers,
Bătrânul de acuma își aduce-aminte stins
De clipa când o mână de copil în taină-a prins.
Voi căuta și mâine urma pașilor tăi mici,
Chiar dacă doar singurătatea locuiește-aici,
Adolescenți de ceară am fost amândoi cândva,
Purtând în suflet taina ce spre cer ne va chema.
Trecut-au zeci de toamne peste părul meu albit,
Dar te zăresc și astăzi ca un tânăr îndrăgostit,
O veșnicie-ntreagă noi ne vom iubi de sus,
Lumina acelei seri în pieptul meu nu s-a apus.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii