Dincolo de realitatea de zi cu zi pe care o percepem noi oamenii, dincolo de aparenţe, se pare că mai există o lume neştiută, o putere nevăzută care uneori, preţ de câteva minute, ne deschide o poartă spre o lume care ne fascinează cu ineditul ei.
Undeva în banca de date a universului există scris destinul fiecăruia dintre noi, chiar dacă ni s-a acordat liberul arbitru pentru toate faptele pe care le facem în viaţă.
Decorporalizarea este una dintre misterele care ne inconjoară.
O întâmplare din viaţa mea mi-a întărit această convingere, iar trecerea timpului nu a putut şterge amintirea acelei nopţi.
Noaptea îşi intinsese vălul negru peste pământ, iar oamenii işi găseau alinare în braţele somnului după munca istovitoare din timpul zilei. Dormeam alaturi de fiicele mele, una de şapte ani, cealaltă de doi ani deoarece soţul era plecat într-o delegaţie.
Cred ca abia aţipisem când în faţa mea a apărut o femeie îmbrăcată toata în alb, mi-a întins mâna si mi-a spus:
- Hai cu mine!
Am început să zburăm, da, să zburăm, deasupra satelor, oraşelor, câmpiilor, pădurilor. Inima se zbătea în pieptul meu, mai, mai sa iasă afară. M-am trezit, mi-am făcut semnul crucii, apoi mi-am continunat somnul...dar şi zborul deasupra lumii. Am ajuns într-un sat din Moldova noastră cea frumoasă, nu prea departe de satul meu natal. Vedeam cu claritate toate detaliile, biserica din sat înconjurată de un zid mare din beton, trei izvoare într-un singur loc şi celelalte case şi drumuri din sat. Am „aterizat” în faţa unei case unde stateau doi bătrânei, o femeie şatenă spre blondă putin grăsuţă şi un bărbat care m-au condus pe o aleie în formă de L până la casă. Am intrat în chiler. În partea stângă era o sobă din cărămidă, iar în partea dreaptă un pat acoperit cu o adămască (cuvertură ţesută în casă cu lână şi fir de borangic), lâna de culoarea vişinei putrede, iar pe pat stătea întins un bărbat.
Acesta este ursitul tău, mi-a spus doamna grăsuţă.
- Hai, ridică-te, am venit! i-am spus aplecându-mă deasupra patului. Parcă avusese un necaz foarte mare şi zăcea de durere în patul acela.
- Să ştii ca eu am două fete.
Peste ani şi ani, când fata cea mare deja se căsătorise, iar cea mică era la liceu, iar eu rămăsesem singură, am spus colegilor de serviciu că trebuie neaparat să-mi vizitez
părinţii. Unul dintre colegi mi-a propus să merg împreună cu el, părinţii lui stăteau într-un sat vecin cu al părinţilor mei. Am acceptat, am ajuns acasă unde mi-am găsit părinţii bătrâni şi bolnavi. Colegul mi-a propus să merg şi la întoarcere tot cu el, vine el să mă ia, trecem prin satul lui şi o luăm pe ruta Adjud. Nu existau motive să refuz o aşa propunere, deci am acceptat, nu mai aşteptam autobuzul, trenul... .scăpam de cărat bagajele.
Drumul a fost plăcut, era o zi blândă de toamnă şi am intrat în satul lui. Inima mi-a tresărit speriată când am recunoscut biserica din vis, înconjurată de zidul gros, apoi şi mai mare mi-a fost uluirea când am trecut prin dreptul celor trei izvoare.
- Spune-mi casa ta este cu faţa la apus?
- Da, dar ce întrebi?
- Da, dar ce întrebi?
- Aşa, fără motiv...
- Casa are un chiler, iar în chiler este un pat în partea dreaptă, iar în stânga o sobă, iar patul este acoperit cu o cuvertură de culoarea vişinei putrede?
- Da. Ai mai fost aici, vreodata?
- Da, am fost....dar numai eu ştiam cum şi când.
-->
Comentarii
Cu pretuire!
Emilia, Rodica, va multumesc pentru aprecieri! Povestirea este reala.
Povestire tine de domeniul SF-ului. Daca lucrurile stau cu adevarat asa, sunteti invitata mea pe pagina de paranormal a acestui site. Admiratie
Semn de lectură şi apreciere!