Podiş pe fruntea mea lată,
urme de văi.
Se-ntunecă clipele înghesuite în buzunare,
mâinile-mi scapă din vedere oamenii.
Se ridică oasele din rădăcini
şi se mişcă.
Poveştile se deşiră prin cuvinte amestecate,
apele nu mai contenesc, trec pârleazul,
vine durerea dusă-n spinare
ca o zdreanţă de moarte.
Ziua e pusă pe butuci,
aşteaptă apă în deşert
pustiul îşi extinde orizontul.
Soare,
arşiţă,
câinii nu mai latră,
nisipul, nisipul ne mănâncă.
-->
Comentarii