Ei! zîșé o vorbă vechi di la noi di pʼîn Moldova
Că, ʼnainti să si prindă gura slobodă cu slova,
Dumniezău căta din șeruri cărțîlor să afli rostul
Șî atunș dădu poruncă: — Să si luminezi prostul!
Ba, să vezi că prostul zîși: — Cartea nu îi lucru mari,
Că ni pierdim capu-n dânsa șî nu țîni di mâncari!
Tăt așe, în satul nostru préșînstita Primărie
A zîdit o cotineață ca să facă temelie
Soșetății progresîste șe promiti viitor
Țării noastri ărăpsîti di hoțîi șî omor.
Daʼ își aminté bunicul di-un băiet pi numi Floari,
Țanțoș ca găina bleagă, șe visa s-ajungă mari,
Di vinié merieu la școlă dându-și airi di dămn
Șî căsca di-ntelijență, di știință șî di sămn.
Bini vezi că-i hiul popii, ălʼ mai știutor di tăti,
Doar că-i trebuie țidula cari zîși c-ari năti!
Dar la lecția așée di îi zîși... jograhie
Dascălul găsî că Floari n-ari năta pi hîrtie
Șî atunș îl dete-n față pi copchilul jăniel
Să indișe undi iastă căntinientul glășiel.
Floari șel mărunt si uită cu atiențîi la glob,
Șerșitează parăliela, arăgant ca un neghiob,
Zîși-apăi: — Șînstiti dascăl, una bună-am învățat:
Că Pământul nu-i o sfieră, dar si știi că îi plat!
Ăilalți plozi si bat pi frunti: — Vălieu! șe cuvinti spuni!
Apăi ăsta știi carti, o hi un copchil-minuni!
— Zîși că-i plat? întreabă domnul prefăcut neștiutor.
— Plat, nu sfieric! dă din umeri plodul șel surâzător.
— Daʼ di undi știi? — Păi asta știu chiar di la tatăl meu,
Cari noaptea convirseazî cu măritul Dumniezeu!
— Dumniezăuʼ mă-tii! strigă dascălul șî-l croșătează
Pi așăst copchil di jăniu cari-n sîni si încrează.
Iete cum îl ie di șali șî-i vâră un băț în gură –
Di chibrit, si înțilăji, ca să-i hie pi măsură –
Șî mi-l cată-n tăti șeli stavilă să-i puie-n glas,
Da-i atât di mic, că-l bati cu șentura di la șeas!
Zî apăi, șînsitul prieot vini-n școlă cu furtună,
Di zîșei că nori șî ploai di pi fața lui răsună,
Dar, cum deti di prăfesăr, se smiri – un păcătos! –
Șî îi zîsi prioțăști, cu grai dulși, mieros:
— Dămʼ prăfesăr, știu că hiul meu îi cam impertinent;
Batițî-l, daʼ nu îl fașiți să rămâie răpitent!
27 APRILIE 2014
-->
Comentarii
Bătute-ar norocu, Paule, da ci mă distrai di voroavele tale - uitai șî di durerea di oscioari, hi-hi-hi....... Rău îmi pare că nu știu nici un dialect, deh, bucureșteancă autentică țîpată pi trotal di Ferentari, că mi-ar placi hora ceasta! :) Di reușiți Antologia io-s abonată s-o cumpăr!
Sunt olteancă dar în afară de "fusei, mersei" nu știu altceva în dialect. Am copilărit în oras, într-un cartier mărginaș între copii de erudiți profesori, contabili, directori familii care încercau să își arate superioritatea prin felul cum vorbeau. Chiar dacă am avut unchi mătuși la sat am ajuns la ei în vizite foarte scurte și mai ales extrem de rare... Deci nu știu să vorbesc în dialectul oltenesc însă poate ne ajută doamna Elena Neacșu am citit la dânsa scenetele "a la Vea Mărin" scrise în dialect oltenesc.
Ar fii interesantă o colecție de texte în dialect și dacă s-ar strânge câteva am putea alcătui o antologie sub numele "Vetustarium"!
Gabi, mă bucur că ți-a plăcut. Aș vrea ca VETUSTARIUM să fie o provocare. Ce zici? O poezie în rimă cu accent oltenesc din vatra lui străveche? Bineînțeles, dacă avem membri din toate regiunile țării, oricine este invitat să scrie. Dar numai poezie în accent!
Sunt olteancă și tare greu mi-a fost cu dialectul dar am reușit să o înțeleg și tare mi-a plăcut.
Felicitări, Paul!