Nu mai constituie o noutate faptul că Marius Zinca a dăruit cuvintelor o stare de graţie prin folosirea lor reperată şi neobosită ( „Cuvinte-n necuvinte”, „Întoarcerea-n cuvinte”, „Plimbare prin cuvinte”, „Pierdut în… cuvinte”), până la epuizare – ar spune unii – până dincolo de ea – cred eu – o stare aparent obsesivă în închircirea şi transcenderea sa. Alăturând contrariile, sudându-le între ele, pe cele două feţe ale unei singure monede, poetul ne prinde în jocul iluziei “pierdut”, el însuşi, “într-o visare dureroasă” („Sanctuare adumbrite”), în care “mistuindu-se / încet, / căzut / pe gânduri, / ochii păreau / că se ridică / spre tâmple” ( „Din mistuire” ).
Miracolul nopţii, miracolul vieţii şi al regăsirii cuvintelor pierdute îşi descătuşează liniştea, îşi revarsă tăcerea peste gândurile poetului robite de “floarea singurătăţii” („ Gândurile”) “când / întunericul / era deplin, / liniştea / punea stăpânire pe gânduri” („Împrumutase… tăcerea”), iar „lacrimile tremurau… în privire” („Calm perfect”)…
“Regăsirea din cuvinte”, mai mult decât un act propriu-zis, pare a fi o evadare prin metaforă “a gândurilor / din umbrele întunericului, / şovăind / între teama / şi ura abisală“ („Lumina (se înălţa)”), o ură – substitut exterioară fiinţei şi totuşi existentă înlăuntrul acesteia, prin dorinţa de a “cerşi – dispreţul unor sentimente sălbatice”, din care “au picat lacrimile / … / într-o înseninare de-o… clipă” ( „Înseninare” ).
Acest nou volum, creează senzaţia că Marius Zinca “trebuie” înainte de toate să-şi amintească “să respire” puterea cuvântului creator, desprins – prin vibraţia sa mistică – de trăirile cotidiene, intrate subit în rutină („Timid (… în răcoarea sărată)” )…
AMALIA ELENA
CONSTANTINESCU
-->
Comentarii
multumesc frumos Lenus
Citit cu drag