ca râurile spre mări,
fără să ştie
de unde şi încotro
urmele tălpilor desculţe
sunt amprente
ale fiinţei
pe-ai cărei umeri
se sprijină văzutul
- izvoarele Gangelui,
Calea Lactee,
urechea lui van Gogh,
ochii lui Beethoven, cei din spatele luminii -
şi auzitul:
descântecul de lună,
foşnetul umbrelor în plete,
ţipătul culorilor violate
vin ţiganii…
zornăie arama,
argintul din brăţări şi
aurul din salbe
lumina
se prăvale în fustele-nfoiate
iubirea,
ura,
sângele,
sunt una.
vin ţiganii…
enervantul zumzet al întrebărilor esenţiale
se potoleste, din tăcere
se ridică, victorioasă,
clipa
-viaţa în stare pură-.
-->
Comentarii