Vis

Vis 

(GV)

Nici nu mai ştii iubito, de visul meu cu tine, 
cel scris cândva, ca toamnă, la margini de pădure, 
cu cerul tău albastru şi scârţiit de şine, 
sub rădăcini de fag, în taină să-l îndure. 

Am fost în vis, un trup, dar am vorbit tăcere, 
cu patimă doar gura vorbea, sărut de vis, 
mai freamătă şi-acuma, pădurea de plăcere, 
iubito, ştii de visu-ţi, când ţi-l sorbeam încins ? 

Făceam din frunze pat, ţi-l aşezam în poală, 
din cer umpleam albastrul, trăitelor izvoare, 
îţi simt şi-acum făptura prin vise, sfântă,goală, 
cum fiinţă pământeană, erai nemuritoare. 

Aş vrea să-ţi fiu mereu, visarea ta cu mine, 
să-mi scriu trăirea mea, atât cât am de scris, 
în clipa mea de toamnă, să mă îmbrac în tine, 
nu mă trezi, vreodată,iubito, dintr-un vis ! 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->