Noaptea şi-a lăsat aprinsă candela cu fulgi de zăpadă;
Ţi-am zărit rădăcinile înfipte în amprentele paşilor,
Mi-am trimis faetoane înflăcărate să le urmărească pe stradă,
Evadat din lagărul celor cinci simţuri, m-am furişat în urma lor.
Navigând fără busolă şi fără cârmă, sfidându-ne mutual,
Pe oceanul nopţii, într-o încleştare vădit inegală cu natura,
Am îndesat lumina în felinare crude, căutând timpul virtual
În singura realitate pe care nu mi-o poate nimeni fura.
Printre siluete de incertitudini pârguite, vibrai pierdută
Şi-atunci, prin transfer de imaginaţie, te-am rechemat.
Ningea cu fluturi argintii peste inexpugnabila redută
De umbre nepoftite în acel amurg de iarnă blestemat.
La margine de vis, am întâlnit realitatea dospind o chintesenţă pură,
Pulsând picături de profeţii sub tâmplele-mi aproape cărunte.
Cu sufletul zvâcnind, m-am trezit cu gura ta pe-a mea gură
Şi cu steluţe fluturate de zăpadă în păr, pe obraz şi pe frunte.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O3 decembrie)
-->
Comentarii