Am așezat cuvinte-n zborul către tine,
Asemenea acelui sculptor care
Dă la o parte piatră sau rubine,
Pentru a renaște-n ele o splendoare!
Și te-am privit în ochi când era noapte!
Ți-am mângâiat conturul… să ți-l știu!
Și ți-am oprit pe buze-atâtea șoapte!...
Ca să păstrez misterul mai târziu!
Tu nici nu știi că am strivit în gene,
O lacrimă și-un vis de fericire!
Era târziu în noapte, dar devreme
În avatarul nostru de iubire!
Nu m-ai trezit nici când a fost să plouă!
Te-am întrebat apoi... de ce așa?
"Am vrut să ne rămână pe din două,
Același vis și... frumusețea ta!"
N-ai înțeles... că existăm atemporal,
Că univers n-avem și nici menire!
Când viața ne mai dă extemporal,
La absolut… la ora de iubire!
Și mai tresar, de parcă e prea frig!
Ori gândul meu s-a rătăcit în stele,
Vreau să te chem, dar nu mai pot să strig,
Eu sunt aici, dar tu ești... printre ele!
(CAMELIA STAN - Vis și stele!)
-->
Comentarii