Mergea așa, aiurea, pe bulevard și din senin se oprea din loc în loc încercând să-și găsească liiștea așezându-se pe câte-o bancă stingheră. Stătea câtva timp, parcă aștepta pe cineva, apoi se ridica, își ștergea cu palmele lacrimile care se rostogoleau pe obraji, înspira adânc și își continua cu pași ezitanți drumul. Încotro mergea, nici ea nu cred că știa, sau oricum nu mai conta. Plimbările nocturne îi aminteau de clipele acelea furate din eternitate când mergeau ținându-se de mână. Le căuta acum, dar clipele acestea erau sterpe în absența lui.
Când luna s-a instalat stăpână a cerului, s-a retras discret spre casă. A inchis ușa încet; nu mai suporta zgomotul făcut din ziua aceea când el a plecat. Odată intrată în casă, s-a lăsat încet jos, și-a pus capul pe genunchi și și-a cuprins picioarele. În auz îi răsunau ultimele lui cuvinte și ușa trântită nervos la plecare. Timpul trecea în neștire pe lângă ea; o oră-două să fi stat acolo nemișcată. Apoi s-a ridicat apatică, a aprins lumina, și-a aruncat poșeta pe raft, a intrat în cameră. Măsuța era în dezordine, așa cum o lăsase de mult. Îi plăcea să scrie, nu conta ce, doar scrisul o făcea să uite de tot ce era în jurul ei, caietele, stilourile așteptau să prindă viață când mâinile ei le atingeau. Din când în când se oprea pentru a-și aprinde câte o țigară ce învăluia în fum camera.
Nopțile ei de insomnie se înmulțiseră de când nu mai erau doi, iar în orele de nesomn scria. Vântul misca ramurile tei care atingeau foșnind fereastra, În visul de hârtie el era cel care îi șoptea nimicuri ca să nu-i tulbure scrisul. Apoi venea în spatele ei, o prindea de umeri și o săruta enigmatic. Ea închidea ochii și lăsa capul pe spate, trecându-și mâinile prin părul lui, dorind să prelungească clipele dulci petrecute împreună. S-a ridicat și dintr-o mișcare a ajuns în brațele lui. Buzele arzând de dorință s-au căutau și s-au unit într-un sărut s-a strecurat în sufletul ei. Simțea că așa vor să rămână tot restul vieții. Respirația ei trăda emoția impetuoasă. Măinile lui cuprindeau talia ei subțire stimulând toate simțurile. Parfumul lui ferm cu note de cedru și stejar se combina cu aroma discretă de magnolii și iasomie a ei și îi învăluia ca-ntr-o îmbrățișare divină . Se ridica, se îndepărta ușor, ținându-l de mâini, vrând ca iubirea lor să dureze dincolo de prezent, trecut sau de viitorul incert. Lumea întreagă se aduna în piepturile în care bătea inima întregii lumi, dând contur visului pur de iubire. Cu fiecare sărut am spulberat dorul de celălalt, dor care i-a adus împreună la capătul lumii, cu zeități păgâne, cu demonii dorinței de celălalt, împlinind iubirea.
Dintr-o dată iși ia perna care îi ținea loc de scaun, se așază, deschide caietul la ultima pagină neterminată. Timpul trecea fără ca ea să-și dea seama, atât de absorbită era in timp ce scria. Prin mintea ei se derula povesea care a făcut-o să se simtă parte din eternitate vreme îndelungată, când priveau împreună linia orizonului și își aduceau cerul de un albastru satinat pe pământ. Nu mai simțea oboseală, dimpotrivă, era de-o energie debordantă acum, că se regăsea în fața celei mai mari pasiuni care a insoțit-o toată viața necondiționat. Privea cum lumina timidă a zorilor pătrundea prin draperia de culoarea nisipului scăldat în primele raze ale soarelui. Ea s-a ridicat dintr-un somn greu, a oftat adânc, ca și când o lume s-a rupt în pieptul ei. Nici nu și-a dat seama când s-a scurs și noaptea asta, ca atâtea altele... A rupt în grabă foile scrise, le-a pus într-un plic, a scris adresa și a plecat în grabă să-l trimită, știind oricum că el nu îi va răspunde, întrucât nu o făcuse niciodată din clipa despărțirii. Iar ea continua să îi scrie. Era felul ei de a-i cere iertare.
-->
Comentarii