Corina se trezi mergînd pe traversele unei căi ferate de linie îngustă.Era noapte, întuneric şi ea mergea cu mare greutate.Deşi nu se vedea nimic în imediata vecinătate din cauza întunericului, ştia că este pe calea ferată de linie îngustă care trecea prin spatele casei din localitatea de unde se născuse şi copilărise. Păşea cu precauţie din traversă în traversă. Pe linie, se vedeau nişte luminiţe care mergeau în aceiaşi directie cu ea. Ştia că acele luminiţe sunt oameni care mergeau ca şi ea în acelaş loc. Din când în când, cite o luminiţă dispărea şi asta însemna că omul respectiv a făcut un pas greşit şi a murit de aceia păşea cu mare, mare atenţie şi nu călca apăsat decât cînd talpa piciorului simţea traversa sub ea. Ciudat dar ceea ce se întîmpla nu o speria deloc. Simţea că trebuie să ajungă neapărat undeva deşi nu ştia unde şi nici de ce trebuie să facă asta. Dar nevoia de a ajunge acolo…undeva, era atât de imperioasă încît singurul lucru pe care-l putea face era să înainteze. Merse aşa cu mare caznă vreme îndelungată astfel că era foarte obosită când părăsi acest drum periculos. Peisajul s-a schimbat brusc şi deşi era dimineaţă foarte, foarte devreme putea să-şi dea seama că era pe o stradă din Bucureşti pe care o identifică ca fiind Ştefan Furtună, că aşteaptă la o poarta Spitalului Militar împreună cu alţi oameni să intre pe la intrarea veche . Erau lângă poartă şi în parc castani bătrâni pe care-I vedea bine şi vedea cum vântul mişcă frunzele. După o aşteptare destul de lungă cineva deschise poart şi lumea se bulucii înăuntru. Intră şi ea cu ei dar rămase lângă poartă, încurcată fiindcă nu ştia deloc ce caută deşi simţea că e pe drumul care trebuie. Tot stând aşa la un moment dat, a venit un om a luat-o de mână şi a tras-o după stâlpul porţii unde ar fi trebuit să fie căsuţa portarului. A dus-o fără un cuvânt la uşa acesteia. Era o căsuţă cu pereţi din cărămidă aparentă, veche, cu o uşă micuţă de lemn veche şi ea. Avea un singur ochi de geam acoperit cu o perdea din pânză alba care nu permitea să vezi ce e înăuntru. Simţi că o emoţie puternică o cuprinde şi nevoia de a ştii ce se află dincolo o făcu să apese pe clanţă. Ziua începea să se instaleze încet încet. Acum se distingeau bine lucrurile din jur, afară pe stradă se auzeau maşini şi zgomotele inerente unei început de zi. Apăsă pe clanţă şi intră. Inăuntru era puţin mai întuneric decât afară dar putu vedea că în camera destul de mica era o masă de lemn veche, un scaun la fel de vechi şi sărăcăcios şi un pat acoperit cu o pătură cazonă pe care dormea un bărbat îmbrăcat, neînvelit . Era întors cu faţa la perete aşa că nu putu să-şi dea seama cine este. Curioasă se apropie de pat şi se aplecă peste cel ce dormea. Atunci văzu pe vărul ei Tudor, care dormea un somn adânc. Tudor era vărul ei cel mai drag şi apropiat de ea.Era persoana pe umărul căruia plângea ori de câte ori viaţa îi mai dădea câte o palmă. Şi cum le încasa destul de des umărul lui Tudor era mereu disponibil. Fraţii ei erau fraţi numai cu numele, nu se cunoşteau aproape deloc iar în extrem de rarele ocazii cînd se vedeau, discuţiile erau supărător de protocolare, astfel că nu era loc pentru confesiuni sau apropieri. Erau drăguţi, politicoşi dar…atât. A fost foarte bucuroasă să afle că Tudor e cel care doarme acolo şi foarte nedumerită de cum a ajuns la el, dar bucuria revederii cu Tudor a fost mai puternică. A pus mina pe umărul lui şi a încercat uşor să-l trezească. Nu a reuşit, dormea aşa de adânc…
A început să strige:
Tudore, Tudore, trezeşte-te, sunt eu Corina am venit la tine. A trebuit să-l zguduie zdravăn ca într-un tîrziu să-l trezească. S-a trezit nervos şi supărat spunând:
Doamne, da cum ţi-a dat prin cap să mă trezeşti tocmai acum când în sfârşit dormeam aşa de bine?Tu nu ştii măi fată cât de oboist şi chinuit am fost? Vii acum să mă trezeşti când aveam mai mare nevoie de odihnă…
Corina se lăsă moale pe pat şi începu să plîngă încet. Simţea o mare durere şi dezamăgire. Nu înţelegea de ce reacţionează aşa când altădată era atât de bucuros de întâlnire şi nu le ajungea timpul să vorbească tot ce ar fi avut de spus. Simţea că ceva se schimbase în sentimentele lui şi asta era de nesuportat pentru ea. El se ridică în capul oaselor se întoarse spree a, şi o mângîie pe obraz cu căldura pe care i-o cunoştea atât de bine şi-i spuse:
Hai, lasă , nu te supăra pe mine, nu ştii cîtă nevoie aveam de această odihnă şi câte m-i s-au întâmplat în ultima vreme.. .O mângîie, se uită la ea cu o mare tristeţe şi o strînse protector la piept. ..
Corina se trezi cu adevărat şi-şi dădu seama că nu a fost decât un vis. Un vis care îi lăsase o tristeţe grea în suflet şi o făcuse să se simtă ciudat.
Se pregăti şi ca în fiecare zi plecă la serviciu. Luată cu problemele starea aceia stranie îi mai dispăru reuşind să reintre în normal. La prânz însă, primi un telefon de la Braşov de la Mihai fratele mai mic al lui Tudor care o anunţă că dimineaţa la ora patru Tudor murise.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
11. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
blondele…
10. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
iubita mea…
Bătrâna Bufnița din turla bisericii
Se spune într-o legendă demult uitată că toate păsările veneau să ceară sfatul bufniţei. Aceasta era cea mai bătrână dintre toate şi îşi făcuse un renume din înţelepciunea sa. Bufniţa locuia într-o clopotniţă veche de biserică şi nu ieşea decât…
Citeste mai mult…Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa (debut)
Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa (debut) Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa (debut) Read more publications on Calaméo Codruţa-Elena Nagy Se septembrizează clipa ~ Iau pulsul zilei şi constat că încă sunt vie ~…
Citeste mai mult…POEZIA SUFLETULUI
Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…
Citeste mai mult…POEZIA SUFLETULUI
Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…
Citeste mai mult…
Comentarii
O sensibilitate delicata
Imbinare, intre vis si realitate, impletita cu talent. Felicitari, Delia, emotionant text!
Impresionant vis şi crudă realitate. Sincere felicitări!, Delia.