Începe în noaptea de dinainte de a deschide ochii,
visul. Alerg cu braţele deschise în orizontul
ce-mi cuprinde privirea şi e ziuă acum şi plâng
cu norii aşezaţi peste pământul picioarelor mele
de foame şi aştept cum pruncul
îşi aşteaptă sânul mamei,
hrana sufletului – iubirea.
Sorb cu nesaţ, mă-nec, în spate primesc
ghionturi cu pumnul de la viaţă, dar râd
în sughiţuri de lacrimi şi-mi continui
zborul şi-nvăţ şi iubesc. Te rog!
Iartă-mă viaţă, dar iubesc. Mulţumesc.
13.11.2014, ora 16, 50’
-->
Comentarii