Scrisoarea a XV-a
Voi ninge iubito sub zăpadă, iluzia trăirilor pe veci, voi ninge frumos din grăuntele indoileii în zbor cu tine încălcând o lege, dar să nu mai pleci ! Voi ninge mângâierea ta sfântă, voi ninge miros de rouă şi stele, voi ninge tot ceea ce eşti şi te dăruieşti acum, până şi bătăile de clopot le voi ninge, inima mea, ascunsă în drum. Doar azi, tu, eşti ziua care mă doare, de aceea am hotărât să ning alb sub zăpadă, să simţi şi tu vremea cu gust amărui, clătinând secundele care ne ameninţă în taina de culori din marile poeme. Voi ninge iubito, minunarea mea în faţa vieţii, speranţa care mă doare şi mă cere, vinul searbăd, destinul fără faimă, cărarea şi dorul venit de nicăieri. Voi ninge atât de alb, că tu să rămâi veşnic ziua mea frumoasă, dorul meu şi dimineaţa mea în care mă întregeşte, când îţi aud strigarea.
-->
Comentarii