Vorbe nerostite
Suntem prea triști de-o vreme, nu spunem nimănui
Că rătăcim departe, prin visele fugare.
Deșerturile vieții ne-au pus nisip în suflet
Și astăzi suntem țărmuri rămase fără soare...
Doi pescăruși albaștri, pe-o margine de lume,
Prin vânturi fără suflet ne ascultăm uitarea,
În glasul toamnei mele ne-am căutat destinul,
Dar prin furtuni de gânduri ne-ascultă numai marea.
Hai, vino, cu o vară spre labirintul clipei
Și chemă nostalgia la capăt de speranță!
Azi, plânge frunza noastră, pe-o stradă făra umbră,
N-o să-i răspundă nimeni, doar nori confuzi de ceață.
Bucăți de suflet zboară prin amintiri cu tine,
La polurile clipei secunda se oprește,
Pe pragul dintre ere îmbătrânește timpul,
La focul unei lacrimi, iubirea se-ncălzește.
Îți simt îmbrățișarea furată de-o ninsoare
Și parcă Universul se roagă printre frunze...
Sărutul inocenței mi-a învelit planeta,
Când stelele căzute vin iarăși să m-acuze.
Cum să mă-ntorc la tine, când știu că ești departe,
Te-ai dus cu tot cu fluturi spre-al lumilor mister,
Câți ani vor crește-n ramuri să simți că mi-a fost dor,
Că sunt doar o suflare, prin tot ce-i efemer?
Dar într-o zi cu soare am să-ți iubesc tăcerea
Din ochii plini de rouă, care privesc spre nori...
Cu vorbe nerostite am să pășesc prin ceruri
Și-am să te-aștept în vise, să vii printre cocori.
Daniel Luca 02 10 2017
-->
Comentarii
Dar într-o zi cu soare am să-ți iubesc tăcerea
Din ochii plini de rouă, care privesc spre nori...
Cu vorbe nerostite am să pășesc prin ceruri
Și-am să te-aștept în vise, să vii printre cocori.