Printre castanele aleilor pustii,
simt numai atingerea liniștii.
În suflet ascuns un vis fugar,
care umblă mereu ca un hoinar.
Plâng frunzele în fapt de seară,
este mai întuneric și frig afară.
Rătăcim printre castanele căzute,
pe aleile reci și atât de tăcute.
Pleoapele în noapte se scufundă,
o lacrimă vrea să se ascundă.
Pâclele toamnei pe alei coboară,
ascult acorduri știute de chitară.
În coș am strâns multe castane,
acoperite de ale frunzelor haine.
Un palid felinar în noaptea deasă,
de frigul toamnei nu mai îmi pasă.
Năframa galbenă peste vise zboară,
îmi este dor de vremile de-odinioară.
30.09.2020
-->
Comentarii