Ce vremuri împătimite!
Merge tinereţea să se distreze,
peste tot e pauză de lucru.
Fascicule de lumini pulsează,
suliţe dispersate se-nfig în aer,
trupurile adoptă dansurile mişcării.
În această armonie plină de frenezie
se aprind şi se sting culori
într-un vacarm muzical,
nici noaptea nu mai încape odihna.
Luna-i o femeie părăsită,
rămâne sub pana poeţilor
îngenuncheată pe cer.
Oraşul şi-n amiaza târzie
fuge pe străzi însingurat şi paşnic,
doar câte un bătrân îşi plimbă răbdarea
cu prietenul devotat - câinele - în lesă
care presimte anotimpurile
şi se bucură de întâlniri.
Nu e nicio ceaţă,
dar oamenii trec prin gri.
-->
Comentarii