În iarnă copacii sunt goi,
Neaua i-acoperă blândă,
Răsună colindele-n toi,
Ninge într-una, abundă.
Din doi rămas-am doar unul,
Simt crivățul vieții spre mine,
Spulberă neaua cu tunul,
Privesc către cer, spre tine.
Scârție trist pașii pe drum
Alb e pământul, înaltul,
Iubirea s-a stins,este scrum,
Crăciunul e trist, este altul.
În suflet îmi arde un foc,
Ochiii mi-s negri ca-n noapte,
De străluciri nu este loc,
Plânsul se-noadă în șoapte.
Zâmbesc în zadar ca să plac,
Brațele, parcă, mi-s frânte,
Ascult colindele și tac,
Îmi picură cerul pe frunte.
Spune-mi, tu, iarnă tăcută,
Cum să închid vechi amintiri
Viața-i cu gust de cucută,
Vreau Craciunul și... în priviri.
Autor: Maria Calinescu...

Comentarii
multumesc Mircea...
Îmi picură cerul pe frunte...cu mângâiere
multumesc din suflet pentru versurile deosebite Viorel Croitoru...
multumesc Costica Nichita pentru popas si lectura...
multumesc Lenus, Gabriela, Agafia...cu prietenie...
Frumos. Lecturat cu drag.
*
Pe aripi de nea coboară înaltul,
În suflet îmi arde rugul nestins;
Paşii s-au dus tot unul după altul,
Iubirea-i acolo, focul e vis!
Vântul alungă din gânduri tăcerea,
Iar lacrima se sparge-n surcele;
Cerul îşi culcă pe creste căderea,
Amintirea mă poartă spre stele.
Iubirea lor
Picuri de sus te pătrund, piatra e rece și ea
Tot ce-ai iubit a plecat... L-ai învia de-ai putea!
Și-n cimitirul pustiu, șoapta-ți răsună bizar:
- Doamne de ce mă mai ții? Sufletu-mi plânge amar...
Vă-nțelegeați din priviri, gesturi minore vorbeau.
Clipe-mpreună, un vis, nici nu știați când zburau!
- Anii din urmă cântau, lumea era ca un rai
Când amândoi ne plimbam, când lângă mine erai...
Toate de el ți-amintesc... Dorul de el te-ntristează,
Dar ea, iubirea nu-i scrum, de sus din cer te veghează!
Da, dorul arde nebun, ce-i fără el... e pustiu,
Focul iubirii nestins, în voi de-a pururea-i viu!
Frumoase versuri!