zboară ochii
pe aripi de dor
cutreierând lumea
până la distanţa
spre care praştia
îşi tensionează lumina
simţ ciudat
strigăt
de piatră grăitoare
doar atât
cât să nu înfrângă
gravitaţia însămânţării
numai
clipa ieşirii din casă
se pare
că a început concertul
cântărilor nesfârşite
purtând papuci de aer
îmi aşez
privirile-mi blânde
pe strunele
harfei mângâiate
de tălpile tale
le culeg
nectarul plutirilor
neîntinate de vreme
zboară ochii
pe aripi de dor
până când
porţile vieţii se închid
praştia
nu mai are puterea
de a tensiona lumina
Vladimir Nichita / Australia,.
31/10/2018
-->
Comentarii
zborul tau de albatros
nu mai este prea frumos -
nu mai vad nimic special
din tot ce-mi dadeai in dar...
nu tu poze minunate
ce-s la versuri adecvate...