Din piatra cea zidită, din piatra dură zbor,
Am aripi împietrite ca albul unui nor,
Să ningă peste mine, rugi de alinare
Să nu mai simt nimic din ceea ce mă doare.
În zbor tăcut, prin pietre ascuţite-n timp
Cu aripi scrijilite cobor pe albul nimb,
În zborul lin să rătăcesc acum durerea,
Să picure încet, să nu îi simt căderea.
Părtaşi în zborul meu sunt îngeri de lumină,
Ei, aştern în cale, sortirea lor divină.
Sub geana de-amintiri rescriu duioase rânduri,
Aşa să îţi rămân frumoasă printre rânduri.
Zbor prin picuri de uitare, este şi firesc
Scriu cu dor pe curcubeul vieţii, Te iubesc
Şi mă opresc ferice-n freamăt de pădure,
Uitată pe-o potecă înflorită, fără nume.
Simt alte anotimpuri cum renasc în mine,
Cum verde-crud s-aşterne proaspăt peste noapte,
Iar rădăcini îmi cresc în soluri, ieri străine
Vântul mă alintă cu caldele lui şoapte.
-->
Comentarii
multumesc mult D-na Staniloiu....
"Simt alte anotimpuri cum renasc în mine,
Cum verde-crud s-aşterne proaspăt peste noapte,
Iar rădăcini îmi cresc în soluri, ieri străine
Vântul mă alintă cu caldele lui şoapte."...trecerea dintre anotimpurile umane se face cu durere, uimire...