Zefir

[Aurel Conțu]

Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei
cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre
ale dimineții
iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi
printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri
de inimi
printre frunzele Maiestăți sale regale
Magnolia
cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei
printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală
și printre suspinele străzii
amestecate cu mirosuri de cauciuc ars
peste care adierea zefirului
aluneca ca o rochie mătăsoasă
de pe trupul unei femei îndrăgostite
.
Am deschis vrăjit fereastra spre cer
ascultând respirația celestă a stelelor
care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori
și deveneau supernove
în meri pițigoi cântau îngeresc
desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru
doar pictorul bătrân de la capătul orizontului
rămas fără culori
își făcea loc cu mâinile
prin albul nemângâiat al pânzei
.
Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor
care se loveau de aurul spălăcit al țărmului
ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului
din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață
să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului
și de vraja neverosimilă a gândului
tot oameni...

[Aurel Conțu]

Mulțumesc! Apreciez în mod deosebit noul profil!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]