Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Primăria municipiului TÂRGOVIȘTE
Târgovişte, fosta capitala a principatului Ţării Româneşti, este înzestrat cu o pereche de impresionante clădiri publice în stilul Beaux Arts, datând din perioada La Belle Époque: Primăria, împreună cu Muzeul de Artă, unde a funcţionat cândva vechea prefectură. Stilul s-a propagat prin intermediul instituţiei academice École des Beaux-Arts din Paris, având o influenţă uriaşă în lume, fiind în special potrivit pentru edificii publice sau private grandioase. Ambele monumente arhitecturale din Târgovişte, menţionate aici, sunt opera arhitectului (unele surse îl desemnează ca antreprenor constructor) Giovanni Baldassare Vignossa (am găsit, în şase surse, diferite feluri de scriere a acestui nume, optând pentru forma de faţă) şi a artistului decorator Giovanni Battista del Basso. Aceştia au făcut parte din cel de-al “doilea val” de constructori, arhitecţi şi artişti italieni activi în ţară, care au contribuit în mare măsură la ridicarea mediului construit a ceea ce este acum arhitectura României. “Primul val” de italieni (veneţieni în special) a fost activ la sfârşitul sec. 17 – începutul sec. 18, în timpul domniei Prinţului Constantin Brâncoveanu, contribuind la fundamentarea stilului brâncovenesc, precursor şi sursă de inspiraţie al celui neoromânesc din perioada modernă. Un al “treilea val” s-a desfăşurat în perioada interbelică, atunci când companii de construcţii şi birouri de arhitectură italiene au contribuit la realizarea arhitecturii Art Deco a Bucureştiului şi din restul ţării. Cel de-al “patrulea val” a început în timpul ultimei decade, odată cu boom-ul de construcţii şi imobiliar ce a avut loc pe aceste meleaguri, unde antreprenorii de construcţii italieni sunt printre cei mai activi în acest domeniu. Fotomontajul de mai sus şi fotografiile care urmeaza, prezintă din diferite unghiuri primăria din Târgovişte (constructie inaugurată în 1897). Îmi plac proporţiile echilibrate ale clădirii şi aerul de convivialitate al acesteia, caracteristici potrivite rolului primăriei în cadrul comunităţii. Un foarte curios element în cadrul bogatei panoplii decorative a clădirii este tema rozei vânturilor (un detaliu arhitectural ornamental rar folosit în România) de pe vârful turnului, o balenă cu o coroană pe cap, ansamblu redat mai degraba in stil Art Nouveau, care face un contrast captivant cu mediul acestui oraş situat la poalele Carpaţilor Meridionali, departe de mări şi oceane. Ceasul clădirii ocupă frontonul acesteia, avand o excelenta vizibilitate din piata publica, si pare a conserva cadranul şi limbile originale, inclusiv din mecanismul de sec. 19, judecand dupa tureta cu clopot de deasupra arcului de fronton. Este încadrat de doi grifoni din zinc de sorginte clasică, ce simbolizeaza autoritatea. Frontonul este de factură renascentistă, imbinarea celor două tipuri de design, constituind esenţa arhitecturii de stil Beaux Arts. Ceasurile publice de epoca, ce constituie importante puncte de focus pentru comunitate, au fost şi sunt încă printre principalele victime ale valului de renovări şi reparaţii abuzive de clădiri monument din ultima decadă şi ceva, unde, ca o regulă în România, nu se face apel la istorici de arhitectură. Bucureştiul de exemplu fiind vaduvit de un număr important de orologii, înlocuite cu dispozitive electronice fără identitate, atât de pe edificiile de epocă din proprietatea statului, cât şi ale celor ocupate de mari companii. Este meritul edililor din Târgovişte de a conserva acest important element arhitectural şi clădirea primăriei în ansamblul ei, care în interior este un alt capitol fascinant de design Beaux Arts, şi de a păstra din identitatea arhitecturala atat de mult asaltată şi distrusă în alte oraşe în anii de la căderea comunismului.
(articol preluat de la Valentin Mandache). Primăria municipiului Târgoviște este situată pe Bulevardul Revoluției, la nr. 1-3.
-->
Răspunsuri
ora 11.03 - 4 raspunsuri
Casa Constantin Vălimărescu. De ani de zile este una dintre cele mai bine întreținute case din Craiova.
CASA CONSTANTIN VĂLIMĂRESCU, CRAIOVA
Casa Vălimărescu
Pe Calea Unirii nr.4, unde se află o casă ce odinioară a aparţinut familiei Vălimărescu, fiind la momentul actual o instituţie bancară. Casa a fost construită între anii 1880 – 1884, după planurile unui arhitect francez, Albert Galleron, cel care a proiectat şi Ateneul Român din Bucuresti şi Palatul Băncii Naţionale din România. Primul proprietar al clădirii a fost magistratul Constantin Vălimărescu, născut la 18 ianuarie 1848 în comuna Moţăţei, judeţul Dolj şi decedat la data de 9 decembrie 1911 în Craiova).
A fost pe rând, procuror, judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Craiova (din 1906). În perioada regimului comunist, în această casă a funcţionat ASCAR (Asistenţa Cardiacilor), dar şi Secţia «Colecţii» a Muzeului de Artă. După Revoluţia din 1989, casa a fost retrocedată urmaşilor vechiului proprietar. Aceştia au vândut-o unei firme italieneşti care a închiriat-o ulterior unei bănci.
Detalii arhitectonice în imagini inedite:
CASA CONSTANTIN VĂLIMĂRESCU, CRAIOVA
Datare: 1892
Adresa: Calea Unirii 4, Localitate: municipiul Craiova, Județ: Dolj
Casa Constantin Vălimărescu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 4 (capătul dinspre Valea Vlăicii). Clădirea este înconjurată de alte monumente istorice semnificative pentru orașul Craiova, ce includ Casa Stoilov-Bolintineanu, Banca Națională a României – filiala Dolj și Biserica Catolică Toți Sfinții / Sf. Anton.
Edificiul a fost ridicat pe locul cumpărat de Constantin Vălimărescu de la Banca Națională a României – sucursala Craiova, cu care se învecinează la sud. La 25 mai / 7 iunie 1885, Banca cumpăra de la moștenitorii boierului Barbu Isvoranu (Barbu B. Isvoranu, Iorgu B. Isvoranu și Ecaterina Banov) locul și clădirile din “Craiova, strada Unirei și strada Lyceului”, care aparținuseră anterior unui anumit Alexandru Condurat și Bisericii Catolice. În 1889, după construcția sediului propriu, Banca Națională a României – sucursala Craiova vindea “prin licitație prisosul de loc, rămas neîntrebuințat din cel cumpărat pentru clădirea localului.” Terenul a fost cumpărat de magistratul Constantin Vălimărescu, care avea să revină în 1892 cu cererea “d’a i se vinde la prețul de 1.000 lei, încă doi metri din locul Băncei din Craiova, pe lângă cei 44 în fațadă ce i s’au cesu deja pentru 11.000 lei”.
Imobilul Vălimărescu datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1892-1893) și a fost construit de antreprenorii Costa și Nedelcu după planurile arhitectului francez Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie.
Clădirea are patru niveluri (subsol, parter, etaj și mansardă), o intrare monumentală și o curte spațioasă cu mai multe căi de acces (pietonală și pentru automobile). De la poarta principală, pietonală (momentan închisă) se ajunge la intrarea principală în clădire traversând curtea pe o alee pavată.
Proprietarul clădirii, după care casa și-a primit numele, a fost magistratul Constantin Vălimărescu (născut 18 ianuarie 1848, comuna Moţăţei, judeţul Dolj). După ce și-a terminat studiile în străinătate, Vălimărescu și-a dat doctoratul în drept la Toulouse și a revenit în țară, unde a activat ca procuror (1874), membru de ședință la Tribunal (1877), procuror, președinte și prim-președinte al Curții de Apel Craiova (din 1883 până în 1911).
Vălimărescu a fost căsătorit cu Ana Greceanu, fiică a colonelului Ion Greceanu cu Policsenia Bengescu și soră cu Maria Stoilow (mama viitorului mare matematician român Simion Stoilov, care a locuit împreună cu soțul ei, gen. Simion Stoilov, în imobilul de peste Calea Unirii cunoscut azi sub numele de Casa Stoilov-Bolintineanu). Au avut trei copii: Jeana, Alexandru și Constantin. Alexandru (Didu) (1899 – 1984), cu studii la Liceul Carol I din Craiova, a ajuns doctor în drept, avocat și profesor universitar. Constantin a fost ambasador la Riga în 1935. Jeana s-a măritat cu dr. Drăgoescu, cu care a avut doi copii, Ileana și Vlad.
Constantin Vălimărescu a murit la 9 decembrie 1911 la Craiova și a fost înmormântat în Cimitirul Sineasca (acolo există și un monument funerar al lui Constantin Vălimărescu).
Ulterior, în casă a locuit fiica lui Constantin Vălimărescu, Jeana, cu familia. În cartea Simonei M. Vrăbiescu Kleckner, “Pe urmele mele în două lumi: România-SUA”, Volumul I, autoarea rememorează un episod din anul 1944, de la începutul ocupației ruse. Deoarece casa bunicii sale (Lucreția Mirică), unde urma să locuiască în vacanță, se afla pe Calea Severinului, pe unde circulau rușii, Simona a fost trimisă să stea la prietena bunicii, Jeana Vălimărescu, care locuia cu familia “într-o casă imensă boierească, clădită de Constantin Vălimărescu, chiar pe Calea Unirii nr. 10, nu departe de Muzeul de Artă.” A doua zi, când a ajuns cu bagajele, rușii se instalaseră deja și acolo:
“…poarta fiind deschisă, am intrat și am urcat. Am auzit voci, am urcat la etaj și acolo ce să văd? Într-unul din saloane erau trei soldați ruși, cu hazeaicele lor, iar Ileana, Vlad, Tante Jeana și doctorul , toți cu paharele pline cu vodcă, dădeau noroc cu rusnacii, care se instalaseră de dimineață în casa lor. În dreapta intrării, în salon, erau zeci de sticle pline înșirate direct pe parchet, iar în stânga sub geam erau cele goale. Nu-mi venea să-mi cred ochilor când doctorul și Tante Jeana au închinat cu rușii și au băut paharul cu vodcă tare, de teamă să nu-i supere. Aceștia erau veseli, văzându-se bine cazați într-o casă boierească superbă.”
În perioada regimului comunist, în această casă a funcţionat ASCAR (Asistenţa Cardiacilor), apoi clădirea a fost repartizată Muzeului de Artă, care a amenajat aici Secţia Colecţii. După Revoluția din 1989, casa a fost retrocedată urmașilor vechiului proprietar. Aceștia au vândut-o firmei Italian Knitwear, care a închiriat-o băncii Unicredit. Conform Otiliei Gherghe în cartea “Centenar Muzeul Olteniei 1915-2015”, în anul 1991 în Casa Vălimărescu ar fi funcționat Laboratorul zonal de restaurare și conservare și Oficiul Județean al Patrimoniului Cultural Național Dolj, structuri ale fostului Complex Muzeal desființat în acel an, trecute în administrarea Muzeului de Artă Craiova.
În perioada 2004-2005, clădirea a beneficiat de lucrări de conservare, renovare și restaurare pe baza planurilor inițiale și a unor fotografii ale ornamentațiilor. În urma acestui proces, ornamentele au fost refăcute sau consolidate, pereții interiori au fost decorați cu panouri de mătase, ancadramentele de lemn ale ușilor au fost curățate și integrate cromaticii de ansamblu a interioarelor, iar vitraliile au fost restaurate. De refacerea vitraliilor s-a ocupat cunoscutul artist plastic Silviu Bârsanu, cel care s-a mai ocupat de restaurarea vitraliilor din Casa Nicolae Romanescu (Casa Universitarilor) și din Universitatea din Craiova. După renovare, clădirea a fost vândută unei firme controlată majoritar de Max Mara International, o societate cu sediul în Luxemburg. Celălalt acționar al firmei proprietare este societatea italiana Imax Unipersonale.
Clădirea impresionează prin arhitectura impunătoare, cu decorații bogate atât la interior, cât și la exterior. Interiorul încântă prin tavane și plafoane decorate și pictate, de care atârnă candelabre elegante; pereții cu stucaturi; uși sculptate cu geamuri gravate; sobe de faianță; mozaicuri; o scară interioară în spirală. La exterior se remarcă fațadele bogat ornate cu stucaturi, balcoanele și terasele; desenele pictate ale foișorului de lemn de la mansardă; ceasul solar.
Imobilul a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Dolj în anul 2004. În Casa Vălimărescu funcționează astăzi sediul băncii Unicredit Țiriac Bank.
Aprecieri pentru periplul arhitectural istoric. Într-adevăr, arhitectura transilvăneană diferă celei din sud. Aveți dreptate referitor la urbanismul pițigăiat pe care îl întâlnești în București! Îmi place mult mai mult fotografia originală a primăriei, nu metamorfozarea cotidiană a acesteia!
Va multumim!