Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Casa Vălimărescu din CRAIOVA.
Casa Constantin Vălimărescu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 4 (capătul dinspre Valea Vlăicii). Imobilul datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1892-1893) și a fost construit de antreprenorii Costa și Nedelcu după planurile arhitectului francez Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie.
Clădirea are patru niveluri (subsol, parter, etaj și mansardă), o intrare monumentală și o curte spațioasă cu mai multe căi de acces (pietonală și pentru automobile). De la poarta principală, pietonală (momentan închisă) se ajunge la intrarea principală în clădire traversând curtea pe o alee pavată. Primul proprietar al clădirii, după care casa și-a primit numele, a fost magistratul Constantin Vălimărescu (născut 18 ianuarie 1848, comuna Moţăţei, judeţul Dolj). După ce și-a terminat studiile în străinătate, Vălimărescu și-a dat doctoratul în drept la Toulouse și a revenit în țară, unde a activat ca procuror (1874), membru de ședință la Tribunal (1877), procuror, președinte și prim-președinte al Curții de Apel Craiova (din 1883 până în 1911). Vălimărescu a fost căsătorit cu Ana Greceanu, fiică a colonelului Ion Greceanu cu Policsenia Bengescu. Au avut trei copii: Jeana, Alexandru și Constantin. Alexandru (Didu) (1899 – 1984), cu studii la Liceul Carol I din Craiova, a ajuns doctor în drept, avocat și profesor universitar. Constantin a fost ambasador la Riga în 1935. Jeana s-a măritat cu dr. Drăgoescu, cu care a avut doi copii, Ileana și Vlad. Constantin Vălimărescu a murit la 9 decembrie 1911 la Craiova și a fost înmormântat în Cimitirul Sineasca. Ulterior, în casă a locuit fiica lui Constantin Vălimărescu, Jeana, cu familia. În perioada regimului comunist, în această casă a funcţionat ASCAR (Asistenţa Cardiacilor), apoi clădirea a fost repartizată Muzeului de Artă, care a amenajat aici Secţia Colecţii. După Revoluția din 1989, casa a fost retrocedată urmașilor vechiului proprietar. Aceștia au vândut-o firmei Italian Knitwear, care a închiriat-o băncii Unicredit. În perioada 2004-2005, clădirea a beneficiat de lucrări de conservare, renovare și restaurare pe baza planurilor inițiale și a unor fotografii ale ornamentațiilor. În urma acestui proces, ornamentele au fost refăcute sau consolidate, pereții interiori au fost decorați cu panouri de mătase, ancadramentele de lemn ale ușilor au fost curățate și integrate cromaticii de ansamblu a interioarelor, iar vitraliile au fost restaurate. De refacerea vitraliilor s-a ocupat cunoscutul artist plastic Silviu Bârsanu, cel care s-a mai ocupat de restaurarea vitraliilor din Casa Nicolae Romanescu (Casa Universitarilor) și din Universitatea din Craiova. După renovare, clădirea a fost vândută unei firme controlată majoritar de Max Mara International, o societate cu sediul în Luxemburg. Celălalt acționar al firmei proprietare este societatea italiana Imax Unipersonale. Clădirea impresionează prin arhitectura impunătoare, cu decorații bogate atât la interior, cât și la exterior. Interiorul încântă prin tavane și plafoane decorate și pictate, de care atârnă candelabre elegante; pereții cu stucaturi; uși sculptate cu geamuri gravate; sobe de faianță; mozaicuri; o scară interioară în spirală. La exterior se remarcă fațadele bogat ornate cu stucaturi, balcoanele și terasele; desenele pictate ale foișorului de lemn de la mansardă; ceasul solar.
-->
Răspunsuri
ora 12.11 - 4 raspunsuri
Spitalul de pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu (Sanatoriul Dobrița) - Runcu, Gorj
Sanatoriul Dobrița, actual Spitalul de pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu - sat Dobriţa, comuna Runcu, Gorj
Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, judeţul Gorj, cunoscut în trecut drept ”Sanatoriul Dobriţa”, este una dintre cele mai moderne unităţi medicale de profil din ţară. Transformat într-o instituţie sanitară ce şi-a divesificat în permanenţă activităţile cu privesc tratarea şi recuperarea bolilor pulmonare, spitalul a căutat ca pe lângă dotarea cu aparatură medicală modernă şi tratament de calitatate să ofere pacientului condiţiile complementare obligatorii.
De subliniat, la ”SPTV” Runcu există o salină de suprafaţă care este la dispoziţia suferinzilor zilnic. Aici, specialiştii instituţiei pot aplica salinoterapia, tratament ce este indicat în cazul bolilor respiratorii cronice, peumonii simple, alergii cu simptome respiratorii, insomnie, depresie şi multe alte probleme medicale.
Spitalul de pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu - Runcu, Gorj
Spitalul de pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu (fost Sanatoriul Dobrița) - Runcu, Gorj
În anul 1936, sub domnia Regelui Carol al II-lea, în timpul în care marele gorjean, Gheorghe Tătărăscu, născut la Poiana ( Gorj ) era Prim-Ministru al României, cu sprijinul soţiei sale, doamna Arethia Tătărăscu, sub patronajul Ligii Naţionale Contra Tuberculozei, terenul situat pe Muntele Măgura Susenilor, cedat de Obştea Valea Susenilor, a fost trecut ca teren de utilitate publică prin Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 18/23.1.1937 urmând ca pe acesta sa fie construit un “Sanatoriu pentru tuberculoşi“.
Amplasat la 22 Km de municipiul Tg- Jiu, la o altitudine de 780 m, în partea de nord - vest a judeţului, intr-o zona calcaroasă cu puternice influenţe mediteraneene , monumentul arhitectural construit sub formă de vapor cu trei etaje, poate fi văzut chiar din zona oraşului Rovinari, aşa cum si-a dorit marele om politic al Gorjului, Gheorghe Tătărăscu să-l poata vedea de la propriul conac de la Poiana. Bătrânii care au participat la construcţia spitalui şi cunosc pe viu povestea acestuia, spun ca Tătărăscu ar fi cerut arhitecţilor să facă o clădire cu “atâtea uşi câte zile are un an“ .
Construcţia propriu zisă a început în anul 1937 şi a fost dată in folosinţa în anul 1941. Ea a avut ca model o construcţie din Elveţia, planurile fiind intocmite de arhitectul Viecelli, la construcţie participând meşteri “italieni“ şi au fost folosiţi muncitori din toata ţara, cât şi forţa de muncă activă din toate satele din imprejurimi. Începerea acestui proiect a însemnat naşterea economică şi culturală a acestei zone, întrucât din proiect au făcut parte şi construcţia Microhidrocentralei de pe Valea Susenilor şi a Uzinei pentru apă din Topliţa .
Condiţiile de lucru erau deosebit de grele întrucat nu erau mijloace auto pentru transportul materialelor de construcţie, acestea fiind cărate cu atelaje trase de boi si cai din Suseni. Dealtfel, această practică a rămas valabilă mult timp după punerea în funcţiune pentru transportul cărbunelui folosit la centrala termică.
Ca principal material pentru zidărie a fost folosită “piatra de stuf “extrasă din imediata vecinătate a amplasamentului. Întreaga zona a evoluat din toate punctele de vedere odată cu deschiderea acestui şantier şi finalizarea lucrărilor, în satul Suseni fiind amplasate difuzoare, montate pe stâlpi prin care se difuzau emisiuni radiofonice şi culturale din Sanatoriu până pe la sfârşitul anilor 1960. Sanatoriul a fost dat in folosinţă iniţial, cu un nr. de 150 de paturi.
Ca edificiu, clădirea are forma literei « Y » , cu braţele din faţă larg evazate. Aripile clădirii sunt destinate spitalizării bolnavilor, iar prelungirea ( coada ) literei Y este folosită pentru administraţie la parter, compartiment explorări funcţionale la etajul I şi sala de spectacole la etajul II.
Datorită evenimentelor istorice ( cel de-al II-lea război mondial ), între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale, s-a încheiat un protocol pe timp de 30 de ani, etajul I al clădirii fiind destinat tratării bolnavilor militari. Conducerea sanatoriului din acea perioadă a fost preluată de dr.col. Vija Gheorghe. După terminarea războiului, numărul bolnavilor de tuberculoză a crescut atingând cifra de 450-500 în anii 1950 – 1952.
Apogeul spitalului este atins în perioada în care se înfiinţeaza secţia de TBC osos şi secţia de chirurgie pulmonară. În aceste secţii şi-au desfăşurat activitatea doctori de renume ai acelor ani, cum ar fi dr. Lila Dimitriu, dr. Nicolae Rusdea - care avea să devină şi directorul spitalului pentru o lungă perioadă de timp.
De-a lungul timpului, în spital şi-au desfăşurat activitatea medici deosebiţi ai acelor timpuri care au fost chiar directori ai acestui spital cum ar fi : - dr. Ioan Maruţă, - dr. Constantin Popescu, - dr. Adrian Becherete, - dr. Popescu Longin. În anul 1975 unitatea avea în structura 425 paturi.
Spre sfârşitul anului 1976, tuberculoza a cunoscut o scădere semnificativă, în decembrie al acelui an erau spitalizaţi mai puţin de 100 de bolnavi. Pentru ca acestă unitate să supravieţuiască, a fost necesară transferarea secţiei de tubeculoză din Tg.Jiu şi înfiinţarea altor secţii de profil netuberculos.
Din anul 1978 apar secţiile de bolnavi cronici, recuperare neuromotorie şi boli pulmonare netuberculoase, pentru tratarea bolnavilor de tuberculoză fiind repartizate 200 de paturi. Până în anul 1973, unitatea a fost în subordinea directa a Ministerului Sănătăţii, fiind de interes republican, finanţată direct de la bugetul de stat.
Din anul 1973 a trecut în subordinea Direcţiei Sanitare Gorj ca ordonator de credite secundar, dar cu finanţare tot de la bugetul statului. După anul 1990 s-a înregistrat o creştere a numărului de bolnavi de tuberculoză, astfel că a fost necesara o nouă reorganizare a sanatoriului, secţiile de alte specialităţi fiind transferate la alte spitale din judeţ, unitatea rămânând cu profil unic, numai pentru tratarea bolnavilor cu afecţiuni pulmonare, având în structură 4 secţii cu 355 paturi.
Începând cu data de 1 Octombrie 2002, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 722/1.10, sanatoriul se transformă în Spital de Pneumoftiziologie.