Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Hotelul Capșa - BUCUREȘTI
Aici admiri un vechi monument istoric – Hotelul Capșa din municipiul București. Complexul Capșa din București este format dintr-o cafenea, cofetărie, restaurant și hotel, situat pe Calea Victorie, la nr.36, colț cu strada Edgar Quintet, peste drum de Cercul Militar Național. A fost cea mai mare firmă de restaurante și cofetării de la noi, ajunsă vestită în toate centrele Europei, în istoria culturală a orașului cafeneaua rămânând cea mai cunoscută, un loc al boemei bucureștene. Pe locul ocupat astăzi de clădire erau situate, la sfârșitul secolului al XVII-lea, casele și curtea boierului Radu Slătineanu. În anul 1830, italianul Eronimo Momolo (fost bucătar al domnului Grigorie IV Ghica) a cumpărat casele și, în sala de jos, a deschis un birt vestit prin mâncărurile italo-orientale, iar prin anul 1836, deasupra birtului, o sală de bal, cunoscuta sală „Momolo” sau „Slătineanu”, unde aveau loc cele mai frumoase baluri din Capitală. Clădirea a fost cumpărată în anul 1868 de frații Capșa, Constantin și Grigore. Ei deschid aici Cofetăria „La doi frați, Constantin și Grigore Capșa”. În anul 1876 Constantin s-a retras din această asociere, rămânând numai Grigore. Alături de cofetărie, acesta a ridicat și un hotel (în anul 1886) și apoi Cafeneaua „Capșa” (în anul 1891). Succesul Casei Capșa a dus la apariția mai multor fabrici de bomboane și ciocolată, care își deschid și magazine de desfacere în București, Sinaia, Iași ș.a. În anul 1869, Casa Capșa a devenit furnizor al Curții Domnești, dar și al altor case regale, precum cea a Serbiei și Bulgariei. Până la primul război mondial Casa Capșa era interzisă boemei literare, fiind rezervată doar protipendadei, ultimii boieri, oameni publici și ziariști; se discutau politică, campanii de presă și cancanuri. În timpul războiului aici a fost instalată popota unei trupe de ofițeri bulgari. După moartea lui Grigore Capșa, „Casa Grigore Capșa” s-a transformat, în anul 1931, în urma unor probleme juridice, în „Comandită simplă”, unul dintre primii directori fiind Albert Balen. Îi urmează Rudolf Knapp, care împreună cu Ștefan Capșa (nepotul lui Grigore) au condus firma până la naționalizarea din anul 1948. Modul de organizare, personalul calificat de care dispunea și specialitățile pe care le oferea au permis Casei Capșa să dețină mult timp monopolul tuturor banchetelor oficiale și neoficiale, al recepțiilor și meselor oficiale și particulare din București și din țară. Pentru a-și păstra prestigiul, Casa Capșa a folosit metode de preparare dintre cele mai înaintate pentru perioada respectivă, urmașii lui Grigore Capșa mergând regulat la Paris pentru a aduce mostre din cele mai noi produse de cofetărie. După o analiză amănunțită ele erau introduse în fabricație, astfel că la Capșa apăreau mereu noutăți. Exista obiceiul, devenit o regulă respectată cu strictețe, ca în fiecare dimineață produsele de cofetărie din ziua precedentă să fie vândute la preț de cost personalului. Mulți lucrători au fost aduși de la Paris: Joseffe Cambasse, Manchosse (șef-bucătar), Georges Leroy (șef-cofetar bombonier), cel care a preparat prima dată la București bomboanele „truffe”, Lucien Bertola și Marius Cadillac (chelneri) etc. De-a lungul timpului, Casa Capșa a fost frecventată de aproape toate personalitățile vremii, dar și de oaspeți din străinătate: ducele Nicolae al Serbiei cu suita, foștii suverani ai Serbiei Milan și Natalia Obrenovici, Raymond Poincaré, fostul președinte al Republicii Franceze, premierul grec Eleftherios Venizelos, diplomați, actori, scriitori, oameni de stat. La mesele festive date în onoarea unor personalități s-a instituit obiceiul de a fi lansată o nouă specialitate a casei (de cofetărie sau de patiserie), care a rămas până astăzi (de exemplu, bomboanele „joffre” lansate cu ocazia vizitei Mareșalului Joffre, în 1920). După al doilea război mondial, când boema literară și-a „mutat” sediul la Cafeneaua Capșa, vechii clienți nu i-au mai călcat pragul, aceasta devenind locul de întâlnire al scriitorilor, pictorilor, ziariștilor, artiștilor. După naționalizarea din 1948, Casa Capșa a primit denumirea „Cofetăria și Restaurantul București”, iar hotelul s-a închis. În anul 1975 clădirea a fost restaurată și s-au redeschis hotelul, restaurantul și cofetăria, cafeneaua redevenind un loc de întâlnire al scriitorilor și universitarilor. După 1990 a redevenit proprietate privată, vechiul nume i-a fost redat și a cunoscut o nouă restaurare. În cafenea Capșa puteai vedea aproape zilnic o parte din scriitorii şi gazetarii politici, scriitori, miniştri: Duiliu Zamfirescu, Tudor Muşatescu, Ion Minulescu, Mihail Sorbul, Mircea Damian, Eugen Barbu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, etc. Redau mai jos mărturiile a doi scriitori români despre Capșa. Poetul Virgil Carianopol afirma: „Ca să devii scriitor, trebuia să obții botezul Capșei, care, fără nici o firmă literară, era totuși redacția redacțiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire.”, iar Tudor Arghezi numea Capșa: „Singurul local intelectual de pe Calea Victoriei.” Iată și alte întâmplări vesele petrecute la Capșa de către scriitori; Poetul și matematicianul Ion Barbu (nume real Dan Barbilian a scris în condica de reclamații; “Nu vin la cafenea nici să fac afaceri, nici să stau de vorbă. Vin să-mi fac munca mea de matematician, care din păcate are nevoie de excitantul cafelei. Mă costă bani şi sănătate, dar nevoia e imperioasă. Filtrul care mi se serveşte uneori e o contraafacere. Desigur, apa dulceagă şi neagră ce se aduce sub acest nume nu face 200 de lei! Declar că această neregulă aplicată mie, pentru care cafeneaua e un cabinet de lucru, înseamnă pur şi simplu sabotagiu.” Camil Petrescu, la ora 9 jumătate precis, îşi ia cafeaua cu lapte, dar totdeauna este supărat că i se aduce cu frişcă, cu toate că el a spus fiecărui chelner că fără frişcă”. Poetul Ion Minulescu intra grăbit şi invita pe câte unul dintre cei mai tineri să meargă cu el la cinematograf «că am nişte bilete». Refuzat de unul, întreabă şi pe al doilea de ce nu vrea să meargă şi acesta îi răspune: «Pentru că ai bilete de favoare... Să mă inviţi când o să te hotărăşti să plăteşti din buzunarul dumitale de director general... -Până atunci s-aştepţi tu... Fireai-al dracului să fii... Apoi, în gura mare, să-l audă cafeneaua: - Auzi, domnule, eu îl invit în cinematograf şi el refuză... Nu ţi-e ruşine, mă... Şi către altul: Hai, mă, tu... »Capşa avea şi „jurnalistul” ei, Lambru, care-şi avea sediul permanent pe pragul ferestrei dinspre Calea Victoriei. El procura la cerere ziare tuturor. Virgilică era un alt obişnuit al Casei. Stătea vara pe trotuar, iarna într-un colţ al cafenelei. Pentru că avea o deficienţă mintală, unii dintre scriitori îi dădeau bacşiş şi-l trimiteau să înjure vreun confrate. Drept răspuns, acesta primea o palmă, iar uneori un bacşiş ca să ducă înjurătura înapoi. Virgilică avea taxe: pentru 1 leu, te saluta; pentru 2 lei, te saluta şi spunea mulţumesc; pentru 3 lei, înjura la cerere; pentru 4 lei, lua de guşă pe un scriitor foarte onorabil; iar pentru 5 lei, săruta o femeia ce trecea pe Calea Victoriei”. Nicolae Crevedia, tatăl lui Eugen Barbu, a lansat un celebru catren:
„La Capşa, unde vin toţi seniorii
Local cu două mari despărţituri:
Într-una se mănâncă prăjituri,
Într-una se mănâncă scriitorii”.
Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana“. „După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“. „Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană”.
-->
Răspunsuri
ora 10.51 - 5 raspunsuri
Muzeul Național de Artă al Moldovei Chişinău
Muzeul Național de Artă al Moldovei Chişinău (R. Moldova)
Muzeul Național de Artă al Moldovei (Republica Moldova, Chişinău)
Muzeul Național de Artă al Moldovei Chişinău (R. Moldova)
Muzeul Național de Artă al Moldovei (MNAM) este un muzeu din centrul Chișinăului, singura instituție de acest profil din Republica Moldova.