Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica mănăstirii Căldărușani - jud. ILFOV
Mănăstirea Căldărușani este o mănăstire ortodoxă românească situată în comuna Gruiu, județul Ilfov, pe malul lacului Căldărușani. De fapt este un ansamblul de monumente istorice, format din: Biserica "Sf. Dimitrie", Biserica "Sf. Ioan Evanghelistul", în cimitir,Pinacoteca și Biserica "Sf. Varvara" și "Duminica Tuturor Sfinților". Mănăstirea Căldărușani este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească. Conform cu prima sa istoriografie (1870), scrisă de Casian Monahul, mănăstirea a fost ctitorită în anul 1638 de către domnitorul Matei Basarab. Domnitorul muntean, aflat în conflict cu Vasile Lupu al Moldovei, trecând prin aceste părți, hotărăște să zidească pe locul unui vechi schit de lemn o mănăstire din piatră. Despre existența unei sihăstrii la Căldărușani înainte de 1637 mărturisește și un hrisov din 1615, emis în cancelaria voievodului Radu Mihnea. Matei Basarab va ridica în mijlocul Codrilor Vlăsiei o adevărată cetate, înconjurată pe trei laturi de un lac. Biserica mare a mănăstirii, în plan treflat, cu trei turle, cu hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, poartă aceeași amprentă arhitecturală ca și biserica Mănăstirii Dealu și cea a Mănăstirii domnești de la Curtea de Argeș. Paul de Alep, însoțitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei în Țările Române, face, în 1653, următoarea descriere a mănăstirii: „Este înconjurată de o apă fără sfârșit și fără fund, are hramul Sf. Dumitru și se numește Căldărușani...” Numele mănăstirii provine de la configurația locului, care are aspectul unei căldări. Prin vestita sa școală de copiști, Căldărușaniul a contribuit din plin în veacurile trecute la crearea limbii române literare. Cea mai fecundă perioadă din istoria mănăstirii rămâne totuși sfârșitul secolului al XVIII-lea, când, sub păstorirea Sf. stareț Gheorghe de la Cernica (canonizat în anul 2005), aceasta devine unul din principalele focare de duhovnicie și cultură ale arealului românesc. În 1834, tipografia Ungrovlahiei de la București va fi mutată la metocul Cocioc al Mănăstirii Căldărușani, împlinindu-se astfel dorința Sf. Mitropolit Grigore Dascălul (canonizat în anul 2006), nevoitor un timp în această mănăstire. În 1778 a fost înființată o școală de pictură frecventată și de Nicolae Grigorescu în anii 1854-1855. Mănăstirea deține o bogată pinacotecă, care are la bază colecția de artă a Mitropolitului Ghenadie Petrescu. Vechea sală a tronului domnitorului Matei Basarab, din Mănăstirea Căldărușani, adăpostește acum Sala Tezaurului. Pictura bisericii mari este restaurată de Dimitrie Belizarie în anul 1911. Între anii 1950 și 1958 biserica mănăstirii a fost restaurată de Prea Fericitul Justinian Marina. Începând cu anul 1992, sub stăreția arhimandritului Lavrentie Gâță, se ridică o nouă stăreție. În prezent, au loc ample lucrări de restaurare la clădirile aflate în afara cetății. Biserica din cimitir, cu hramul Sf. Ioan Evanghelistul, datează din 1804, fiind ctitorită de frații Toma și Constantin Crețulescu.
-->
Răspunsuri
ora 11.52 - 3 raspunsuri
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel-Bărboi - Iaşi
Istoric
Prima biserică
La începutul secolului al XVII-lea, boierul Ursu Bărboi, mare vornic al Țării de Jos în timpul primei domnii a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623), a construit în Iași o biserică cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Vornicul Bărboi făcea parte din familia Sturdzeștilor, fiind denumit cneaz într-un act din 12 martie 1609.[3] El a participat în 1615 la un complot împotriva domnitorului, împreună cu logofătul Beldiman, hatmanul Sturdza și visternicul Boul. Ei s-au adunat la Cucuteni și i-au cerut lui Tomșa să plece de pe tron. Domnitorul i-a cumpărat cu bani pe slujitorii boierilor, iar în lupta de la intrarea în Iași, "deasupra Fântânii lui Păcurarii", oastea boierilor a fost înfrântă. După cum spune cronicarul Miron Costin în letopisețul său, slujitorii domnitorului "în loc au prinsŭ pre Bărboi vornicul și apoi și pre feciorŭ-său. Deci pre Bărboiŭ cel bătrân îndată l-au înțepatŭ de laturea târgului, iară pre feciorul lui au trimis de l-au spândzuratŭ în poarta casei tătâne-său".[4]
Singura descriere a acestei biserici a făcut-o episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892), care a văzut-o în anul 1833. După spusele sale, biserica era construită în stilul obișnuit al bisericilor moldovenești, având deasupra două turle dintre care una servea și de clopotniță.[5]
După moartea vornicului Bărboi, biserica a rămas în grija urmașilor săi din familia Sturdza. Printr-un document din 12 martie 1669, aceștia au hotărât "(...) ca de acum înainte această biserică să fie monastire și să aibă a fi supusă și să fie metoh al sfintei monastiri Vatopedului, care este în sfântul munte al Athonului (...)".[5] Astfel, pentru o lungă perioadă, Biserica Bărboi a fost metoh închinat Mănăstirii Vatopedu din Muntele Athos. Ea a fost împrejmuită cu zid.
După cum a scris cronicarul Ion Neculce, domnitorul Grigore Ghica al II-lea (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748), în cel de-al treilea an al primei sale domnii în Moldova, "(...) și la Bărboiu au făcut turn și au acoperit-o." [6]
Ctitoria vornicului Bărboi a fost grav avariată de cutremurul din 10 februarie 1821 și mai ales de acela din 26 noiembrie 1829, vechea zidire ajungând într-o stare de ruină.[7]
Printre stareții mănăstirii este de amintit arhimandritul Neonil Buzilă (1789-1853), care a condus obștea mănăstirii între anii 1832-1834 și s-a îngrijit de reînnoirea acestui sfânt lăcaș. Ulterior, acesta a fost mutat la Mănăstirea Neamț, unde a fost stareț în trei rânduri (1834-1835, 1838-1839, 1843-1853).
Biserica actuală
Din cauza faptului că risca să se dărâme, lăcașul de cult a fost demolat și s-a construit în perioada 1841-1844 o biserică nouă, cu ajutorul marelui logofăt Dimitrie Sturdza (1756-1846), verișor cu tatăl domnitorului Mihail Sturdza, și a soției sale Elena (1771-1843), fiica vornicului Teodor Balș. Dimitrie Sturdza era proprietarul moșiei Miclăușeni, unde ridicase între anii 1821-1823 o biserică de curte în stil neoclasic.
Banii pentru construcția noului lăcaș de cult au provenit din veniturile Mănăstirii Bărboi de pe urma moșiilor, viilor, caselor și dughenilor deținute de aceasta. De construcția acestei biserici s-a ocupat mitropolitul grec Grigorie Irinupoleos (1764-1846), egumenul Mănăstirii Golia, prin arhimandritul și exarhul Dionisie Vatopedinos. Mitropolitul Grigorie este zugrăvit pe peretele vestic al pronaosului, în dreapta intrării. Lucrările au fost coordonate de arhitectul grec Andrei Karidis și de colegii săi, meșterii greci Atanasie și Gheorghe din provincia Sisanion (Sisanion se află astăzi în municipalitatea Askio din Prefectura Kozani din nordul Greciei).
În pridvorul deschis, deasupra ușii de intrare, se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice pe o placă de marmură. Aceasta conține următorul text: "Acestu sfăntu lacaș a Bărboiului unde să prăznuește soborul Sfinților Apostoli sau prifăcut din temelie acum în anul 1841, cu cheltuiala din veniturile aceștii monastiri i cu agiutorul marelui logofăt Dimitrie Sturza și a soții sale Elencu prin sălința, sărguința și osteniala mitropolitului Grigorie Gricupoleos și a boerilor Sturzăști ctitor aceștii monastiri spre vecinica pomenire a lor și a tot niamul". Deasupra acestei pisanii, se află o icoană sculptată în marmură a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe care se află o inscripție în limba greacă cu următorul cuprins: "Această sfîntă Icoană s'a sculptat prin mîna însăș a arhitectului acestei sfinte biserici, Andrei Karidis (1841)." [8]
În interiorul bisericii, deasupra ușii de intrare, se află pictată o lungă inscripție în limba greacă, pe care profesorul Nikolaos G. Dossios a tradus-o astfel în lucrarea sa "Studii greco-române" (Tipografia H. Goldner, Iași, 1902): "În timpul Domniei prea piosului Domnitor și Principe al Moldovei întregi, Mihail Grigore Sturza, arhiereu fiind prea Sf. Mitropolit Veniamin, s-a construit din temelie și s'a rîdicat această prea frumoasă și Dumnezeească biserică, care este închinată memoriei glorioase a prea slăviților și corifeilor dintre apostoli, Petru și Pavel, și s'a sfîrșit prin cheltueala sfintei și slăvitei mănăstiri regale și patriarhale Vatopedion de pe Sfîntul Munte, pentru vecinica pomenire a fericiților și neuitaților ctitori și a neamului întreg a prea nobilei familii Sturza, care a închinat sf. mănăstire Bărboi marei și sf. mănăstiri Vatopedion, spre iertarea păcatelor lor. Această cheltueală s'a făcut prin multă muncă și sudoare a prea smeritului Mitropolit Irinopoleos și Vatopedion Grigorie, pentru mîntuirea sa sufletească, cu concursul și supravegherea fără odihnă în tot timpul zidirei a Arhimandritului și Exarhului, Dionisie Vatopedinos. S'a sfîrșit în anul mîntuirei 1844 în luna Ianuarie. S'a zidit prin arhitectul Andrei și tovarășii săi, Atanasie și Gheorghie, greci din eparhia Sisanion".[8]
În decursul timpului, unii boieri au făcut mai multe donații mănăstirii. În decembrie 1863, când s-a elaborat Legea privind secularizarea averilor mănăstirești, Mănăstirea Bărboi avea moșii întinse (printre care Coropceni și Rediu), vii, case și dugheni, care aduceau un venit anual de 145.000 lei. După secularizare, mănăstirea a fost desființată, iar Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" a devenit biserică parohială, având ca filiale alte două biserici: Biserica Albă și Biserica "Sf. Pantelimon".[8]
În perioada 1863-1865 a slujit ca diacon la această biserică scriitorul Ion Creangă. Certându-se cu socrul său, el a cerut în martie 1863 arhiereului Chesarie Răzmeriță "Sinadon", locotenentul de mitropolit al Moldovei, să fie mutat la Biserica Bărboi. La 23 martie 1863, diaconul Creangă a încheiat un contract cu arhimandritul Chiril, egumenul mănăstirii, primind ca leafă 48 de galbeni cezaro-austrieci, plătibili de două ori pe an (la Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru), un stânjen de lemne și o casă de locuit în ograda bisericii. La 19 și 31 aprilie 1863, el este prevăzut în statele de plată ale slujitorilor Bărboiului cu 1.500 lei leafă anual, dar fără alte înlesniri, semn că nu se mutase în casa parohială de acolo.[9] Lucrând și ca institutor la Școala de la Trei Ierarhi, Creangă s-a mutat în iunie 1864 în casa parohială de la Bărboi, slujind la biserică fără leafă.[10] În aprilie 1865, de sărbătoarea Sf. Gheorghe, postul de diacon s-a desființat, iar unul dintre cântăreții bisericii i-a aruncat lucrurile afară din casă. Creangă a găsit un loc la Biserica "Sf. Pantelimon" din apropiere. Postul de diacon la Bărboi s-a reînființat, iar Creangă cerea, la 27 ianuarie 1866, cu tot respectul mitropolitului Calinic Miclescu să-l numească acolo, dar fără succes, deoarece Consiliul bisericii nu-l dorea.[11]
În perioada 1968-1971 la Biserica Bărboi s-au executat unele lucrări de protecție.[12]
Cutremurul din 4 martie 1977 a produs avarii acestei biserici. În anii 1980-1988, prin grija patriarhului Teoctist Arăpașu, fost mitropolit al Moldovei și Sucevei, s-au efectuat lucrări de consolidare și restaurare a lăcașului de cult, cu fonduri acordate de Mitropolia Moldovei și Sucevei și cu sprijinul tehnic al autorităților de stat. Cu acest prilej, a fost curățată și refăcută pictura murală interioară, catapeteasma și vechile jilțuri, s-au consolidat și restaurat turnul-clopotniță, clădirea fostei egumenii, zidul de incintă și casa de ape. În acea vreme, paroh era preotul Constantin Andrei. Biserica a fost resfințită la 27 noiembrie 1988 de către patriarhul Teoctist, înconjurat de un sobor de preoți din Iași.[13] Atunci s-a amplasat o nouă pisanie pe peretele exterior vestic, în stânga jos a intrării, cu următorul conținut: "Această biserică ctitorită de vornicul Ursu Bărboi între anii 1613-1615 a fost refăcută în curgerea timpului așa cum se vede de logofătul Dimitrie Sturza între anii 1841-1844. Zguduită de cutremure și îndeosebi de cel din 4 martie 1977 Prea Fericitul Patriarh Teoctist ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei a inițiat importante lucrări de consolidare și restaurare arhitectonice și de curățire a întregii picturi interioare a catapetesmei și mobilierului. Lucrările s-au executat între anii 1980-1988 cu fondurile primite din partea Mitropoliei. Lăudat fie Dumnezeu cel în Treime închinat." În interiorul bisericii, pe peretele sudic al naosului, este afișat actul de sfințire semnat de patriarhul Teoctist.
Necropolă boierească
Fiind ctitorie boierească, Biserica Bărboi a fost folosită și ca necropolă.
În partea dreaptă a pronaosului bisericii se află mormântul lui Ioniță Sandu Sturdza (1762-1842), domnitor al Principatului Moldovei între 1 iulie 1822 - 23 aprilie 1828, primul domn pământean de după perioada fanariotă. Slujba sa de înmormântare s-a oficiat la 5 februarie 1842, în Biserica Golia, de către episcopii Meletie Lefter al Romanului și Sofronie Miclescu al Hușilor, în prezența domnitorului Mihail Sturdza și a marilor dregători ai Moldovei. Fostul domnitor a fost îngropat apoi într-o criptă din Biserica Bărboi.[14]
Mormântul său este acoperit de o lespede funerară de marmură albă. În partea de sus a pietrei de mormânt se află sculptată într-un cerc stema Moldovei cu zimbrul și leul familiei Sturdza; cercul cu stema este flancat la cele patru colțuri de cuvintele "IOAN SANDU STURZA V.VD". Mai jos, se află următoarea inscripție în limba română, cu caractere chirilice:
"Între muritorii lumii când eram și eu odată
Dam povață, sfat, poruncă, la oricare judecată,
În a me origină nobilă, în sfărșit și domnitor,
Stătui patriei și sprijin piste drepturi și popor.
Văzuiu slavă, cinste înprejmămi, avuiu schiptru, stăpănire,
Dar în sfărșit suferitam și a soartei prigonire.
Acum iată supt această piatră stau eu muritor,
Căci viața amărătă un deșărt e, plin de nor.
Sau săvărșit din viață la 2 fevruare 1842, domnind în Moldova de la 1822 iulie 1 pănă la 1828 april 23."
Pe lângă fostul domnitor, au mai fost înmormântați aici și următorii:
În continuare, pe latura dreaptă a naosului bisericii, se află mausoleul din marmură albă al familiei Sturdza, construit cu cheltuiala marelui logofăt Constantin Sturdza. La partea inferioară a monumentului sunt sculptate două steme ale familiei Sturdza: pe o emblemă este reprezentat leul sturdzesc având la bază deviza "utroque clarescere pulchrum", iar pe cealaltă stemele Moldovei și Țării Românești cu un glob deasupra. Ambele embleme au deasupra lor coroane domnești. Pe mausoleu se află patru inscripții dintre care trei în limba greacă și una în limba română. În traducere, inscripțiile au următorul cuprins:
Ulterior, într-o nișă din peretele sudic al pronaosului, s-au depus osemintele poetului Alecu Russo (1819-1859), autorul poemului în proză "Cântarea României". Scriitorul era îngropat în cimitirul din jurul bisericii, locul fiind marcat de o cruce din lemn și un grilaj din același material. Mai târziu, când s-a desființat cimitirul parohial, osemintele poetului au fost deshumate și depuse într-o mică nișă din interiorul bisericii. La acest eveniment au fost trimise vreo „200 bileturi de invitații”, slujba religioasă fiind oficiată de un arhimandrit și trei preoți.[17] Deasupra osuarului a fost amplasată o placă de marmură neagră, nefixată în perete, în mijlocul căreia este sculptat un altorelief cu chipul scriitorului și s-a săpat următoarea inscripție cu litere aurite: "ALECU RUSSO n. 17 martie 1819 + 4 februarie 1859. Ale cărui slăvite oseminte au fost mutate de lînga zidul de afara în sfînta biserică în semn de patriotică recunoștință. Evanghelia este cartea libertății. Hristos nu a zis: "Ucideți pe acei care nu vreau să creadă în mine", Hristos a zis: "Cuvîntul este pentru toți acei care vreau să-l asculte". AD MEMORIAM".[18]
După desființarea cimitirului existent în jurul bisericii, unele oseminte au fost așezate sub pardoseala lăcașului de cult.[19]
În cimitirul Mănăstirii Bărboi a fost înmormântat și Nicolae Kerameus, învățat grec venit în Moldova în delegația patriarhului Nectarie al Ierusalimului (1660-1669). El studiase medicina și filozofia la Veneția, ca elev al lui Prohoros și fusese profesor la Constantinopol, printre elevii săi numărându-se și viitorul patriarh Dosithei Notaras. Nicolae Iorga presupune că Nicolae Kerameus ar fi predat ca profesor la Școala de la Sf. Sava, unde se preda în limba greacă. A murit pe la 1672 și a fost înmormântat la Mănăstirea Bărboi, căreia îi dăruise biblioteca sa.[20]
Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”[
Arhitectura
Biserica Bărboi este zidită din blocuri de piatră de talie alternând cu șiruri de cărămidă. Ea are planul în cruce greacă, după stilul bisericilor atonite, au mici abside semicirculare, mai scunde decât înălțimea zidurilor, flancate de pilaștri prismatici sprijiniți pe soclu. Lăcașul de cult este luminat prin ferestre cu chenare simple, terminate la partea superioară în semicerc.[21]
Deasupra bisericii se află o turlă centrală sprijinită pe o bază pătrată, flancată de patru turle mici sprijinite pe baze octogonale. Turla centrală are opt ferestre încheiate în semicerc, iar turlele laterale au câte patru ferestre, intercalate de câte patru ocnițe oarbe. Turlele laterale încadrează absidele laterale ale edificiului.
Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis de pe latura de vest sau printr-o ușă aflată pe latura sudică, în dreptul altarului, la care se ajunge urcând pe șapte trepte din piatră. În pridvor se intră prin urcarea a cinci trepte largi, semicirculare. Pridvorul are cinci arcade (trei pe latura de vest și câte una pe laturile de nord și de sud) sprijinite pe patru coloane cu capiteluri dorice, arcada centrală fiind mai largă și mai înaltă decât celelalte patru. Deasupra pridvorului se află o încăpere dreptunghiulară luminată prin cinci ferestre (trei pe latura de vest și câte una pe laturile de nord și de sud), având deasupra un fronton triunghiular (în care este reprezentat "Ochiul lui Dumnezeu") cu o cruce în vârf.
Interiorul este împărțit în trei nave (una centrală și două laterale) prin două rânduri de câte patru coloane. Primele și ultimele sunt din piatră marmurată cu capiteluri dorice, iar celelalte patru din marmură cu capiteluri ionice. În pereții de nord și de sud ai bisericii se află pilaștri prismatici sprijiniți pe soclu, care creează cu coloanele din biserică o rețea de bolți în cruce.[22]
Edificiul are o pardoseală din plăci de marmură cenușie. Cele două strane (arhierească și domnească) existente în biserică sunt frumos ornamentate.
Iconografia
Pictura interioară a bisericii a fost realizată în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Inscripțiile de pe icoane sunt în limba greacă. Pictura este influențată de stilul renascentist, majoritatea figurilor fiind expresive, iar culorile îmbinate armonios. În cupola naosului este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în pandantivii de la baza cupolei cei patru evangheliști. În cupola altarului este pictată Maica Domnului cu Pruncul, înconjurată de soborul sfinților și îngerilor.
La fel de veche este și catapeteasma din lemn sculptat și poleit cu aur, confecționată de meșterul Ilie Moldovan, originar din Basarabia.[19]
Obiecte de patrimoniu
În inventarul bisericii se află mai multe obiecte cu valoare de patrimoniu dintre care menționăm următoarele:[12]
Biserica Bărboi din Iaşi
Biserica Bărboi din Iaşi