Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Monumentul eroilor de la 1848 de la (de lângă) Zlatna - jud. ALBA
MONUMENTUL EROILOR DIN ORAȘUL ZLATNA, JUDEȚUL ALBA
Pe internet am găsit în două locuri informații ușor contradictorii cu referire la acest monument. Pentru a păstra o echidistanță le prezint aproape integral pe ambele:
- Se scrie negru pe alb că monumentul a fost ridicat în memoria eroilor români căzuți în cele două războaie mondiale. Monumentul, cu o înălțime de 6 metri, este realizat din piatră și are forma unui portal terminat cu un arc gotic, iar în vârf are o cruce. Pe fața nordică, deasupra portalului, este sculptat un soldat cu suliță, scut și coif. În spatele monumentului se află un osuar împrejmuit cu stâlpi de piatră uniți cu lanțuri. Pe ambele laturi sunt înscrise numele a 122 de eroi români, căzuți în cele două războaie mondiale. Monumentul este amplasat în centrul orașului, în vecinătatea Bisericii Ortodoxe.
- Lumea care circulă pe şoseaua Alba Iulia – Zlatna trece şi prin localitatea Presaca Ampoiului, comuna Meteş (circa 9 kilometri de Zlatna). Aici, pe marginea şoselei, există un monument ridicat în memoria ungurilor căzuţi în luptele cu românii, în zilele de 23 - 24 octombrie 1848. Să amintim cititorilor noştri că după constituirea primelor prefecturi româneşti de către Avram Iancu şi tribunii săi şi atrocităţile deosebit de crude făptuite de nobilii şi revoluţionarii maghiari (la Mihalţ, Abrud, Sâncrai, Luna) în care au fost omorâţi şi schingiuiţi mii de români, generalul austriac Puchner, la înţelegere cu prefecturile româneşti, a dat ordin să fie dezarmate batalioanele şi escadroanele „morţii” ungureşti. Ca urmare, garda românească aflată sub conducerea prefectului Petru Dobra, în ziua de 23 octombrie 1848, a cerut maghiarilor din Zlatna să depună armele. După îndelungi discuţii, s-a căzut la învoială să se încheie un armistiţiu în după-amiaza aceleiaşi zile. Românii s-au încrezut în cuvântul ungurilor, astfel că, pe la orele amiezii, şi-au scos merindele din desagi şi s-au pus să mănânce. Ungurii între timp s-au adunat mai mulţi, şi-au încălcat cuvântul dat şi i-au atacat prin surprindere pe români, omorând mulţi dintre ei sau rănindu-i. Pe cei rămaşi vii i-au scos din oraş. Românii s-au regrupat în scurt timp împreună cu cei din satele învecinate şi s-au aruncat asupra acestora. Nemai putând să le ţină piept, ungurii au dat foc oraşului, îndeosebi la partea locuită de români, şi au luat-o la fugă. Au fost însă ajunşi de români în Presaca Ampoiului, unde câteva sute dintre ei şi-au găsit sfârşitul. De menţionat că alţi circa 500 de maghiari, îndeosebi femei şi copii, au fost luaţi ulterior de însuşi Avram Iancu sub oblăduirea sa şi duşi la Abrud, pentru a fi feriţi de răzbunarea românilor.În toată această filă de istorie sângeroasă din timpul revoluţiilor română şi maghiară din anii 1848-1849, există şi o mică poveste adevărată, frumoasă, umanitară. Astfel, potrivit unei relatări din cartea „Moţii – calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit”, autor Ion Rusu Abrudeanu (apărută în anul 1928), în timpul aprigei bătălii dintre maghiari şi români ce a avut loc în strâmtoarea satului Presaca Ampoiului, unei ţărănci românce i-a fost milă de un copilaş maghiar în vârstă de vreo 3 anişori şi l-a ascuns sub fusta sa lungă, pentru ca nu cumva să fie omorât. Ei bine, acel copilaş, pe numele său Bela Lukacs, între timp a crescut, a studiat la Budapesta şi a ajuns chiar ministrul Comerţului al Ungariei. Potrivit relatărilor lui Ion Rusu Abrudeanu, politicianul ungur nu a uitat nobila faptă a acestei românce, pe care o vizita şi o ajuta de câte ori venea la Zlatna. Pe lângă faptul că a sprijinit ridicarea monumentului de la Presaca Ampoiului (în anul 1898), el a contribuit foarte mult la dezvoltarea ulterioară a zonei. Lui i se datorează linia ferată Alba Iulia – Zlatna, şoseaua peste muntele Breaza la Almaşu Mare – Geoagiu de Jos – Orăştie, Liceul industrial şi chiar fostul cazinou din oraşul Zlatna. Păcat că, aşa cum tot istoricul Abrudeanu (fost deputat de Alba) mai consemnează, Bela Lukacs a avut totuşi un sfârşit nefericit. Astfel, se spune că în anul 1900, după ce luase parte la o expoziţie a Ungariei la Paris, în funcţia de comisar al acesteia, imediat după ce s-a întors la Budapesta, din cauza unei presupuse fraude financiare la această expoziţie de care a fost acuzat, s-ar fi sinucis, aruncându-se în Dunăre. Oricum, el merită să fie comemorat deopotrivă de maghiari şi de români în veci de aici înainte pentru exemplul său de bună purtare şi de construire a unor punţi trainice între români şi maghiari. Lecţia sa este de învăţat de către ambele popoare, pentru a convieţui de aici înainte în bună pace în marea casă comună ce se numeşte Uniunea Europeană.
-->
Răspunsuri
ora 10.12 - 4 raspunsuri
Biserica Sfântul Nicolae din Pitești
Pitești. Biserica Sf. Nicolae (demolată în 1962) (Biserica cu ceas)
Biserica Sfântul Nicolae din Pitești
La 23 aprilie 1962, în perioada detenției ultimului preot paroh a bisericii, preotul Florian I. Samarescu, a fost transmis Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Argeș, HCM-ul nr.387 având conținutul: "Se aprobă scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R. a bisericii Sfântul Nicolae din Pitești, anexată la H.C.M. nr.1160 din 1955 (semnat-Președintele Consiliului de miniștri, Ion Gheoghe Maurer).
La 26 aprilie 1962, Sfatul Popular al Regiunii Argeș (președinte I. Sandu) a trimis hotărârea Sfatului Popular al orașului Pitești.
În iulie 1962 Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată. Istoria orașului și a bisericii, istorie de peste două secole se încheia tragic. Odată cu Biserica a fost demolat centrul orașului, străzile Neagoe Basarab (strada Mare) și strada Domnița Bălașa. În cartea "Ansamblul urban medieval Pitești" scrisă de Eugenia Greceanu în 1982, se prezintă și istoria Bisericii Sfântul Nicolae, fosta catedrală a orașului.
Biserica Sfântul Nicolae a fost refăcută în 1812, pe locul unei biserici mai vechi de zid, din secolul XVIII. Cea mai veche carte de slujbă donată bisericii datează din 1743. Biserica a fost distrusă de cutremurul din 1802 și refăcută în 1812. A ars în 1848, împreună cu Ulița Mare și a fost reconstruită, mărită și impunătoare, la a treia zidire din 1864, când a fost sfințită.
În grădina de brazi din preajma bisericii, se afla bustul din bronz al lui Ion C.Brătianu. Biserica era pictată de Gheorghe Tatarascu și dăruită de M.S.Regele Carol I. La 30 aprilie 1878, a fost oficiat primul Te-Deum de recunoștință penru victoriile din Războiul de Independență, în prezența domnitorului Carol și defilării regimentului de dorobanți. Domnitorul Carol a dăruit bisericii un policandru de valoare cu inscripția "Carol I al României închină Bisericii din orașul Pitești cu hramul Sfântul și Făcătorul de minuni Nicolae, acest odor, în amintirea zilelor de 9 mai 1866,10 mai 1878,14 decembrie 1877-ziua reîntoarcerii acasă după izbânzile din Bulgaria.
Biserica avea un ceas mare în turlă, fiind denumită și "Biserica cu ceas" Biserica a fost o redută a luptei anticomuniste, luptătorul în rezistență Apostol, găsind adăpost în această biserică, până la arestarea sa.
Biserica avea icoane aurite de valoare și o pictură impresionantă în tinda de la intrare. Cum se arată în cartea citată, în 1883 Grigore Tocilescu, citează biserica datând din 1848, însă pisania consemnă reclădirea ei, "cu cheltuiala mahalagiilor și ajutorul creștinilor" în 1812, a unei biserici mai vechi, ce se află mică și prăpădită de cutremur.
Biserica Sfântul Nicolae n-a fost reconstruită până acum.
Biserica „Sfântul Nicolae“ cu ceas din Piteşti
Unul dintre monumentele reprezentative de arhitectură ale oraşului Piteşti a fost biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon“. Lista binefăcătorilor sfântului lăcaş nu menţionează ranguri dregătoreşti, ceea ce înseamnă că biserica dăinuia sub purtarea de grijă a breslelor de târgoveţi. Data exactă a construcţiei nu se cunoaşte, însă se păstrează o carte de slujbă donată, tipărită în 1743. Astfel, putem data, cu aproximaţie, ridicarea acestei biserici în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 12:00, un cutremur cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter s-a resimţit violent la Piteşti, Biserica „Sfântul Nicolae“ fiind distrusă de intensitatea acestuia. Documentele vremii consemnează că „nu era din ostreţe de lemn, ci din zidărie“. A fost refăcută şi extinsă în 1812, pe cheltuiala orăşenilor („mahalagiilor“). Pisania bisericii, de mari dimensiuni (99,5 cm x 140 cm), păstrată în expoziţia Muzeului Judeţean Argeş, consemnează istoria celei de-a doua construcţii fundamentale a acestui sfânt lăcaş: „Marile şi preaputernecu Dumnezeu, cu a sa purtare de grijă, toate le chivernisăşte şi le săvârşăşte, precum şi ceastă sfântă beserică, ce era mai-nainte mică şi prăpădită de cutremur, cu ajutorul său şi al sfântului Ierarhu Nicolae şi alu Sfântului Pandeleimon, al cărora este hramu, s-au făcut precumu se vede cu cheltuiala mahalagiilor şi al altoru creştini şi s-au săvârşit în domniia mării sale, Io Gheorghie Caragea voevod, când ruşii s-au dus din ţară, făcând pace, într-al doilea război, păstorindu pre norodu aceşti eparhi, preasfinţitul iubitoru de Dumnezeu, chirio, chir Iosif, întâiul episcop al aceştii nooi episcopii Argeş; 1812 octombrie 30“. În 1848, un incendiu de proporţii distruge aproape în întregime urbea Piteştilor: „În 18 august 1848, la trei ceasuri din noapte, au ars tot Târgul Piteşti, trei mahalale şi trei biserici, între care şi Biserica Sfântul Nicolae“. Avea să fie supusă din nou reparaţiilor în 1864, când i s-au adăugat două turle înalte.Din anul 1873, în turla clopotniţei de deasupra pronaosului, avea să fie instalat un ceas cu patru cadrane orientate spre cele patru puncte cardinale, danie făcută bisericii de farmacistul Ştefan Babic, păstrat, de asemenea, în colecţia Muzeului Judeţean Argeş. Este momentul în care biserica intră în memoria colectivă a comunităţii drept „Biserica cu ceas“, devenind deşteptător, în dangăt de clopot lin, al întregului oraş. Construcţie de tip navă, de mari dimensiuni (cca. 25 x 9 m), compusă din altar, naos, pronaos şi pridvor deschis, cu două turle înalte, biserica „Sfântul Nicolae“ a jucat un rol important atât în viaţa locală, cât şi la nivel naţional.
Mulţumiri lui Dumnezeu pentru victoriile de la Griviţa, Rahova şi Plevna
La 30 aprilie 1878 se oficia în catedrala „Sfântul Nicolae“ din Piteşti primul Te Deum al României independente: în prezenţa domnitorului Carol I, după ce primise defilarea Regimentelor de Dorobanţi, avea loc o manifestare grandioasă de mulţumire înălţată lui Dumnezeu pentru victoriile de la Griviţa, Rahova şi Plevna. Un martor ocular îşi amintea „cum a sosit Domnitorul Carol, călare şi plin de praf şi cum oamenii se îmbrăţişau, se sărutau şi plângeau de bucuria neamului românesc“. Principele îşi stabilise comandamentul militar la Piteşti şi pregătea o linie de apărare, întrucât armata rusă ocupase Bucureştiul. La 8 iunie 1884, Casa Regală a României dăruia bisericii „Sfântul Nicolae“ din Piteşti un policandru cu următoarea inscripţie: „Carol I al României închină Bisericii din oraşul Piteşti cu hramul Sfântul şi Făcătorul de minuni Nicolae acest odor în amintirea zilelor de 9 Maiu 1866, 10 Maiu 1878, 14 Decembrie 1877 ziua reîntoarcerii acasă după izbânzile din Bulgaria“.
Declarată monument de arhitectură
Prin 1905, în scuarul amenajat în partea de nord a lăcaşului de cult, „la umbra unei sălcii pletoase“, s-a ridicat bustul din bronz al ilustrului om politic Ion C. Brătianu, distrus de regimul politic după 1947. Într-un inventar al Primăriei Piteşti din anul 1948, biserica „Sfântul Nicolae“ era apreciată drept a doua ca valoare dintre bisericile oraşului, alături de biserica „Sfânta Vineri“. Declarată monument de arhitectură prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1160/1955, biserica nu s-a bucurat de acest statut decât şapte ani, fiind demolată în iulie 1962 sub pretextul noilor amenajări urbanistice ale Piteştiului. Printr-o altă hotărâre a Consiliului de Miniştri din 23 aprilie 1962, se „aproba scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul Republicii Populare România a Bisericii Sfântul Nicolae din Piteşti“, semnat de prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer. Se evita denumirea de „lăcaş de cult“, prin înlocuirea cu „monument de cultură“, iar sintagma „scoaterea din listă“, în limbajul secret comunist, echivala cu distrugerea obiectivului în cauză.
Ora exactă, pentru ultima dată în 1962Construită, probabil, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, sub domnia lui Constantin Mavrocordat, rezidită din temelie în 1812, sub domnia lui Ioan Gheorghe Caradja, şi în 1864, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, catedrala „Sfântul Nicolae“ cu ceas din Piteşti avea să anunţe ultima dată ora exactă într-o zi de vară a anului 1962. Cutremurul o surpase, dar s-a ridicat; focul o mistuise, dar din nou avea să apară; toate acestea erau încercări date de Dumnezeu, pe care oamenii le primiseră, iar biserica renăştea, de fiecare dată mai frumoasă. Însă, când mâna omenească s-a ridicat asupra casei Domnului pentru a o surpa, a fost definitiv. Preoţii din Protoieria Piteşti au reuşit să salveze icoanele, sfeşnicele împărăteşti, cărţile de cult, policandrul dăruit de Carol I şi alte obiecte de cult, care au fost donate altor biserici. Pisania cu litere chirilice de la 1812, spartă în patru bucăţi, şi marele ceas se păstrează în Muzeul Judeţean Argeş. Următoarea ţintă a noului plan urbanistic era biserica Domnească „Sfântul Gheorghe“, situată pe aceeaşi stradă, însă vrednicul de pomenire patriarh Justinian a reuşit salvarea acesteia printr-o amplă lucrare de restaurare, hotărându-se ca „acest singur monument istoric al Piteştiului să nu se demoleze, şi Monumentele Istorice, statul în speţă, să o readucă la forma iniţială“.
Replică în miniatură a lăcaşului de cult
În data de 26 decembrie 2008, în a doua zi de Crăciun, pe locul altarului Bisericii cu ceas din Piteşti a fost expusă o replică în miniatură a lăcaşului de cult, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului şi în prezenţa edilului oraşului, Tudor Pendiuc, şi a directorului Centrului Cultural Piteşti, iniţiatori ai acţiunii.
România, Pitești. Biserica Sf. Nicolae, făcătorul de minuni
Carte poștală de circulație din anii 1930 (11 iunie 1935)
10 octombrie 1948
30 septembrie 1941
1 august 1926