categorii forum

Ce monumente e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Biserica unitariană din localitatea Adămuș, jud. MUREȘ.

Biserică unitariană a satului Adămuș, din județul Mureș, a fost construită în anul 1518 în stil gotic și aici s-au ținut mai multe consilii bisericești. Edificiul este clasificat ca monument istoric de interes național. În anul 1659 unitarienii localnici au depus jurământ de susținere a principelui Akos Barcsay. Altarul vechi (catapeteasma) și tavanul casetat al bisericii (construit în anul 1526) au fost vândute de către parohie, în anul 1909 Muzeului Național Maghiar din Budapesta, unde pot fi admirate și astăzi în cadrul colecției de antichități a muzeului. În anul 1694 s-a ridicat clopotnița iar poarta de acces un secol mai târziu.

***

Adămuș (în limba maghiară: Ádámos, în limba germană: Adomesch) este o comună din județul Mureș, având în componență următoarele sate: Adămuș (reședința), Chinciuș, Cornești, Crăiești, Dâmbău și Herepea. Comuna Adămuș este situată pe cursul răului Târnava Mică, foarte aproape de municipiul Târnăveni, la doar 4 kilometri distanță. Satul Adămuș este atestat documentar pentru prima dată în anul 1405, pe DJ 117. În anul 2011 comuna avea 5147 locuitori dintre care: români – 43,46%, maghiari – 38,46%, romi – 14,96% și restul – altă etnie sau nedeclarată. Din punct de vedere confesional comuna are următoarea structură: ortodocși – 51,87%, reformați – 19,68%, unitarieni – 14,51%, penticostali – 6,31%, martorii lui Iehova – 1,16%, romano-catolici – 1,2%, restul – altă religie sau nedeclarată. În zonă au existat mai multe conace nobiliare, însă acestea au fost distruse de oameni dar și de vremuri.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • ora 10.49 - 3 raspunsuri

  • Biserica Schitului Pocrov, jud. Neamţ

  • Schitul Pocrov - jud Neamt

  • Biserica Schitului Pocrov – ctitoria Sfântului Pahomie –

    Schitul a fost întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea, de Pahomie Penciu sau Pencovschi, transilvănean dintr-un sat din Bistriţa Năsăud.

    În 1702-1704, fiind stareţ al Mănăstirii Neamţ, Pahomie pleacă pentru cercetare duhovnicească la Kiev. Înapoiat de la Kiev a poposit în poiana de sub muntele Chiriacu, azi Poiana Pahomie unde a locuit într-o colibă. La sfârşitul anului 1706 a fost ales Episcop al Romanului şi uns arhiereu la 18 ianuarie 1707.

    Se retrage de la Episcopia Romanului la 1 martie 1714 şi revine la Mănăstirea Neamţ. Din Mănăstirea Neamţ, vine la Poiana sa împreună cu ucenicii Sofronie, Mardare, Lazăr, Dosoftei şi Ioanichie. Împreună taie copacii şi măresc poiana, iar cu lemnele rezultate construiesc biserica pe care o sfinţesc la 15 august 1714, dându-i hramul Adormirea Maicii Domnului.

    Cu timpul au fost construite şi aşezările gospodăreşti, luând astfel fiinţă Schitul Pocrov, cu obşte de călugări. Silit de anumite împrejurări, părintele Pahomie pleacă din nou la Kiev unde trăieşte la Lavra Pecerska până la trecerea la cele veșnice în 1724. Din Kiev, cu gândul la schitul său de suflet, le-a trimis monahilor cât a trăit cărţi, obiecte de cult şi îndemnuri pentru îndeletniciri şi nevoinţe duhovniceşti. Ucenicii i-au ascultat îndemnul ducând schitul pe culmile dorite de ctitorul lui.

    La Schitul Pocrov şi-au făcut ucenicia părinţii de frunte ai Bisericii Ortodoxe Române, precum Mitropolitul Iacob Stamate (+1803) crescut de unchiul său Lazăr Ursu, egumen la Pocrov şi stareţ la Mănăstirea Neamţ. Tot aici a trăit un timp egumenul Vasian Panait (care a fost 50 de ani egumen la Pocrov), tânărul Nicodim (Nicolae) Munteanu din Pipirig, cel de-a doilea Patriarh al României.

    Ctitoria lui Pahomie din Poiana Raiului, așa cum numeşte Mihail Sadoveanu această frumoasă aşezare călugărească, a fost locul unde au trăit monahi din toate părţile, dar mai ales din Transilvania, ca urmare a distrugerii mănăstirilor ortodoxe de către generalul Bukow din ordinul Împărătesei Maria Tereza începând cu anul 1761.

    Mulţi dintre ei au ajuns ctitori şi întemeietori de schituri şi biserici în Moldova şi Ţara Românească. Așezământul monahal de la Pocrov se află sub oblăduirea Mănăstirii Neamț, iar egumenul schitului este părintele ieromonah Ambrozie Ghinescu.

    Schitul Pocrov - jud Neamt

    Hram: Acoperământul Maicii Domnului

    Acces: la 15 km NV de Târgu-Neamț, în com. Vânători, la 4 km SV de Mănăstirea Neamț

    schitul_pocrov_foto_bogdan_zamfirescu_7.jpg?itok=LMDMESS9

    Biserica Schitului Pocrov, jud. Neamţ

    Biserica Schitului Pocrov, jud. Neamţ

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->