Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Mănăstirea Franciscană din Deva, jud. HUNEDOARA.
Mănăstirea franciscană din municipiul Deva, județul Hunedoara, a fost construită între anii 1669 - 1752, de către coloniștii bulgari de religie catolică aduși în Deva de comandantul Cetății Deva , generalul Steinville, pe locul donat ordinului franciscan de către judecătorul regal Lazăr Istvan, având astăzi statutul de monument istoric, situat pe Strada Progresului, la nr.6. Edificiul aparține cultului romano-catolic, este o clădire sub formă de patrulater, construit în stilul caracteristic al mănăstirilor franciscane din Transilvania, la colțul din sud-est fiind alipită biserica barocă. Clădirea a fost mistuită de flăcări în repetate rânduri: în anul 1707 a fost incendiată de trupele generalului Acton, iar în anii 1748 și 1872 de neglijența enoriașilor. În anul 1749 din materialul clădirilor grav afectate biserica a fost mărită. Mănăstirea a fost reconstruită integral în anul 1752. După incendiul din anul 1872, reconstrucția este terminată în anul 1908. Cutremurul din anul 1940 face pagube importante în aripa de nord a mănăstirii. Până la începutul anilor 1900, mănăstirea a găzduit și o școală elementară. Mănăstirea poartă hramul Sfânta Maria. Este construită în stil baroc, din piatră și cărămidă, cu decorațiuni interioare în relief și statuete aparținând barocului târziu. Începând cu anul 1951, mănăstirea a fost abandonată, iar funcționarea ei a fost interzisă din ordinului franciscanilor. În anul 1992, mănăstirea a devenit cămin şi şcoală pentru copii care nu pot fi crescuţi de părinţii lor. Atunci a luat fiinţă şi Fundaţia „Sfântul Francisc”, iniţiată de preotul franciscan Böjte Csaba, cu un scop deosebit, şi anume, acela de a ajuta copiii fără familie. Mai mult decât atât, ajutorul este dat prin faptul că aceşti copii au cunoscut reperele unei familii: mamă, fraţi, surori şi cămin. Căminul dispune de o şcoală, grădiniţă, cabinet medical, cantină pentru cei mici şi o casă de oaspeţi, legate toate parcă, prin fire nevăzute, care conturează un univers doar al lor. Programul copiilor „înfiaţi” de fundaţie este foarte bine organizat. Merg la şcoală ori la grădiniţă, iar după cursuri sunt angrenaţi în diverse activităţi. Preotul Böjte Csaba este preşedintele fundaţiei maghiare şi el este responsabil de toate activităţile desfăşurate de copii. Sunt copilaşi săraci, aşa că preotul le-a asigurat masa şi casa, haine şi rechizite. Toate cele necesare copiilor sunt achiziţionate din „buzunarul” fundaţiei ori din donaţiile, cele mai multe, din străinătate. Pe lângă părintele Böjte Csaba, alţi câţiva zeci de oameni se mai ocupă de educaţia acestor copii, încercând să-i facă să se simtă ca într-o adevărată familie „mai mare”.
-->
Răspunsuri
17 mai ora 13.06 - 2 raspunsuri
În data de 14 mai am prezentat Monumentul Siculicidium de la Șiculeni - jud HARGHITA
Monumentul Siculicidium a fost dezvelit în ziua de 8 octombrie 1905 și se află lângă drumul E578, în localitatea Siculeni, între Miercurea Ciuc și Gheorgheni, județul Harghita, ce are statut de monument istoric începând cu anul 1992. Monumentul a fost executat pe baza planului elaborat de arhitectul Tamás József din Miercurea-Ciuc iar pasărea de pe stâlpul central a monumentului este opera renumitului sculptor Köllő Miklós. Anvergura aripilor păsării este de 2,6 metri. Obeliscul de piatră din centrul compoziţiei este flancat de două ziduri scunde, treptate, placate cu piatră, dispuse în linii curbe asemenea unor braţe. Acestea sunt marcate de câte o urnă aşezată pe câte un stâlpişor, primele fiind decorate cu guttae, iar în vârf cu câte-o bilă de piatră. Obeliscul de piatră cu muchiile teşite este amplasat pe un postament cu secţiunea cruciformă și se caracterizează printr-un soclu treptat și prezintă o friză decorată cu denticuli şi o cornişă profilată. În zona de sub friză faţadele obeliscului sunt decorate cu câte o stea cu şase raze. În vârful construcţiei, pe o sferă de piatră, stă pasărea turul cu aripile desfăcute. Placa de marmură tot cruciformă de pe faţada principală a postamentului poartă inscripţia comemorativă. Prima parte a textului acesteia a fost redactat de istoricul şi profesorul universitar clujean, dr. Szádeczky Lajos (1859-1935), iar versurile care constituie partea a doua a inscripţiei, le-a scris dr. Balló István, profesor în Miercurea Ciuc.Monumentul a fost ridicat în memoria secuilor care au căzut la Siculeni la 7 ianuarie 1764, în urma represaliilor sângeroase, comandate de ofiţerii armatei austriece împotriva secuilor din Scaunul Ciuc şi din Trei Scaune. Vina acestora a fost că s-au opus înrolării în regimentele de grăniceri organizate de autorităţile imperiale.Secuii din Scaunul Ciuc, conduşi de parohii din Leliceni şi Delnița, Zöld Péter respectiv Beke István, s-au opus înrolării refugiindu-se din faţa comisiei de recrutare în pădure. La începutul anului 1764 li s-au alăturat şi secui din Trei Scaune. Rezistenţa a cedat însă în 5 ianuarie, când din cauza frigului insuportabil, a lipsei de hrană şi a ameninţărilor militarilor austrieci, secuii au fost nevoiţi să coboare în sat, intrând în Siculeni. Ca represalii, peste două zile comisia de recrutare a ordonat un atac neaşteptat asupra întregului sat. Masacrul a început în zorii zilei de 7 ianuarie 1764 cu focuri de tun. Secuii care s-au împotrivit recrutării au căzut fără a putea opune rezistenţă în faţa atacului a celor circa 1300 de militari austrieci. Masacrul de la Siculeni ordonat de general-maiorul Siskovich József şi executat sub conducerea locotenent-colonelului Caratto s-a întipărit în istorie sub denumirea de Pierzarea de la Siculeni, sau siculicidium (masacrul secuilor). Numărul exact al victimelor este necunoscut, ele fiind înmormântate la marginea satului într-o groapă comună. Intenţia ridicării unui monument, demn de memoria tristului eveniment s-a formulat deja în anii 1860, însă procurarea fondurilor necesare s-a prelungit timp de mai multe decenii. În anul 1891 s-a înfiinţat comisia pentru ridicarea monumentului. Piatra de temelie a monumentului a fost depusă la 10 mai 1898, iar până la sfârşitul anului s-a montat în vârf şi pasărea turul (pasăre din mitologia maghiară). După evenimente, mii de secui (unele estimări indică cifre comparabile cu populaţia a cinci sate secuieşti) au plecat peste munţi, în Moldova, unde s-au stabilit în satele ceangăieşti din Ghimeș, dar şi pe malul Siretului, în Bucovina. Evenimentele de atunci au inspirat o literatură foarte bogată, fiind subiectul multor romane, nuvele și poezii.
Monumentul Siculicidium de la Siculeni, Harghita
Memorialul Siculicidium este asociat cu organizarea gărzii de grăniceri a secuilor, demarată pe 5 iulie 1761 din Ordinul Imperial al Mariei Tereza.
La momentul recrutării din Ciuc secuimea răzvrătită s-a adunat la Siculeni în primele zile ale lunii ianuarie 1764, ca să prezinte împreună comitetului pentru grăniceri memoriul de protest care atestă dreptatea lor. Comisia a adresat o invitație secuilor înarmați adunați la Siculeni, să se prezinte la audiția decretului regal, la care aceștia au cerut amânare pentru următoarea zi, referindu-se la sărbătoarea de ziua Bobotezei.
Secuii înarmați din zona Trei Scaune și Casin din cauza rezistenței presupuse, la comanda baronului Siskovich, colonelul Carato a atacat satul Siculeni, în zorii zilei de 7 ianuarie. Numărul celor care au murit în bătălie este încă incert: conform înregistrărilor lui Lénárd Losteiner, numărul persoanelor căzute este estimat la 183, după Benkő József 186 de persoane, după Rettegi György 600 de persoane, iar după memorialul lui M.C. von Heidendorf sunt menționate 400 de persoane. Dr. Balló István în cronica sa despre memoriul masacrului de la Siculeni scrie despre 500 de morți și 1.000 de răniți.
Evenimentele tragice ale gărzii de grăniceri din Ciuc au intrat în istorie ca masacrul de la Siculeni, numele vechi a fost exprimat de contele Lázár János, membru al Comitetului Siskovich, în cronica sa anuală: SICVLICIDIVM, care marchează anul masacrului: 1764.
Monumentul Siculicidium construit în memoria masacrului secuiesc din 7 ianuarie 1764 se află în localitatea Siculeni. Monumentul a fost înmânat comunității din Siculeni în data de 8 octombrie 1905.
Zona, unde au fost îngropați cei care au murit în timpul masacrului și unde a fost proiectată ridicarea monumentului, a fost în proprietatea domnului Zakariás Izsák din Frumoasa. La cererea comitetului pentru monumente proprietarul a cedat terenul, în schimbul unei slujbe anuale de comemorare.
Monumentul a fost proiectat de arhitectul Tamás József, care locuia în Budapesta, iar lucrările de construcție au fost întreprinse de István Szász, un arhitect din Frumoasa. Tabla de marmură a monumentului a fost creată de inginerul din Budapesta, Nándor Sántha, în timp ce coloana decorată cu forma pasării, a fost creată de sculptorul din Ciumani, Miklós Köllő.
Autorul ridicării monumentului este D. Orbán Gyula, în urma celor scrise de Dr. Balló István în lucrarea Masacrul de la Siculeni. Ideea inițială a apărut în ediția din 21 octombrie 1891 a ziarului Csíki Lapok: cu titlul 1764, într-un articol patriotic, atrage atenția publicului asupra momentului bătăliei. La 15 noiembrie 1891, s-a înființat un comitet, cu numeroși membri, cu sarcina de a ridica monumentul. Inițiatorii, pe lângă dl. Benedek István, locotenentul general din 1848 care avea funcția de președinte a comisiei de ridicare a monumentelor, au mai fost: Nagy Sándor, D. Orbán Gyula și Györgyjakab Márton (proprietarul ziarului Csíki Lapok). Membri comisiei: Murányi Kálmán – preotul din Racu, Bándi Vazul – profesor de liceu, Lakatos Mihály – profesor ca secretar, Dr. Csíky József – avocat, director de proprietate privată din Comitatul Ciucului ca notar, Gál József – comerciant ca trezorier.
Monumentul Siculicidium de la Siculeni, Harghita