Ce monumente e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat clădirea Primăriei din Roșiorii de Vede - TELEORMAN
Primăria municipiului Roșiorii de Vede, județul Teleorman, este o inconfundabilă clădire, monument istoric și arhitectonic de netăgăduit din urbea teleormăneană. Clădirea Primăriei este de formă dreptunghiulară în plan şi se dezvoltă cu un etaj pe înălţime având accesul principal din strada Dunării. Acoperişul tip şarpantă, pe scaune, este învelit cu tablă de fier. Soluţia plastică a acestei clădiri se caracterizează prin interpretarea elementelor vechii arhitecturi – cele trei logii de la etajul frontonului central al faţadei, ancadramentele de ferestre şi uşi şi tendinţa de a le monumentaliza. Clădirea a fost construită în stil eclectic, cu elemente de arhitectură venite din afară, care se îmbină cu elemente din vechea arhitectură românească. Structura simplă, funcţională se regăseşte în compartimentarea interioară. Utilitatea clădirii, faptul că ea şi-a atins menirea pentru care a fost ridicată, stă şi în faptul că după un veac de funcţionare nu i-au fost aduse modificări semnificative. A rămas una dintre cele reprezentative clădiri din judeţul Teleorman construită în perioada antebelică. Instituţia Primăriei la Roşiorii de Vede ca organ de conducere şi administrare se identifică pentru prima dată prin „regulamentele organice” apărute în Ţările Române, în 1831 şi 1832, după puternica mişcare condusă de Tudor Vladimirescu şi ocupaţia rusă din Principate, care au prevăzut ca autoritatea comunală urbană să fie reprezentată prin „Sfatul orăşenesc”, ales din locuitorii majori care au împlinit vârsta de 25 de ani şi care posedau o anumită avere. Organizarea comunelor urbane, potrivit Regulamentelor organice, precum şi în reglementările din Legea nr. 2 din aprilie 1864 au pregătit calea spre o autonomie locală ceva mai largă, aşa cum avea să prevadă Constituţia din anul 1866, care reglementa, printre altele, descentralizarea, ca principiu în activitatea organelor locale. Legea din 2 aprilie 1864 consacra consiliile comunale urbane ca organe deliberative compuse din 5 până la 17 membrii după numărul populaţiei. Primarul, în calitatea sa de şef al administraţiei locale şi de reprezentant al puterii centrale, avea, de asemenea, puteri destul de mari şi felurite aflându-se însă sub autoritatea guvernului. El exercita oarecare drepturi de poliţie putând lua măsurile necesare în caz de urgenţă când ordinea publică şi siguranţa statului ar fi fost ameninţate (art. 155). Primarul era însărcinat cu publicarea legilor şi regulamentelor, executa deciziile autorităţilor superioare şi informa aceste autorităţi despre tot ce se petrece în cuprinsul comunei urbane. În perioada 1867-1898, primăria comunei urbane Roşiorii de Vede avea următoarele servicii în componenţă: Serviciul Poliţiei, Serviciul Incendii (adică pompieri); Serviciul Oborul de Cereale şi Vite; Serviciul Abatorul Comunal; Serviciul Grădina Publică; Serviciul Măsuri şi Greutăţi Metrice; Serviciul Contabilităţi şi Serviciul de Administraţie Comunală.
Pe locul actualei clădiri, în 1895, se aflau proprietăţile doamnei Elena Perieţeanu. Încă din perioada când primar era Mihail Mănciulescu se pusese problema achiziţionării acestui teren pentru construcţia unui local de primărie. Primăria oraşului cumpără de la doamna Elena Perieţeanu terenul în suprafaţă de 0,5474 mp, cu suma de 12 000 lei. Actul din vânzare-cumpărare a fost încheiat la 11 ianuarie 1895, a fost înregistrat la Tribunalul Teleorman la nr. 21 şi transcris la Tribunalul judeţean Turnu Măgurele la nr.13/1895 fiind semnat de doamna Elena Perieţeanu şi Gheorghe M. Belitoreanu, în calitate de primar al oraşului Roşiorii de Vede. Documentul înregistrat la tribunal specifica foarte clar că terenul se afla în „centrul civic al comunei urbane”, pe strada Dunării şi având ca vecinii: la nord – terenul viran al comunei şi Biserica „Sf. Teodor”, la sud- fraţii K. Zotter şi Anica Ostreanu, la est – strada Dunării, iar la vest – Biserica „Sf. Teodor” şi proprietatea Ghiţă Scrioşteanu. Documentele de arhivă dezvăluie faptul că achiziţionarea terenului cu construcţiile ce existau pe el s-a făcut cu multe dezbateri datorate refuzului Prefecturii de Teleorman de la Turnu Măgurele, care nu accepta cumpărarea decât după obţinerea unei stufoase documentaţii alcătuite de „primăria Roşiorii de Vede” şi întocmită de un „arhitect specializat”. Chiar dacă inginerul Grigore T. Ionescu alcătuieşte documentaţia şi planul de situaţie la scara 1/500 şi oferă date despre starea clădirilor aflate pe loc, Consiliul Comunei Urbane Roşiorii de Vede, în şedinţa din 3 aprilie 1911, concluzionează că: „Localul este incomod şi din cauza vechimii sale a devenit atât de slab, că nu mai prezintă nici o garanţie de soliditate şi, în consecinţă, se poate prăbuşi, lucru ce pune în pericol viaţa personalului primăriei, aşa că este nevoie de unul nou”. În urma şedinţei extraordinare din 3 aprilie 1910 se iau măsuri grabnice pentru întocmirea planului, aprobarea lui şi organizarea licitaţiei pentru construcţia noului local. După mai multe intervenţii la Prefectura de Teleorman, Ministerul de Interne aprobă abia în ianuarie 1911, cu dresa nr. 17 522, proiectul pentru construirea noului local al primăriei, dar şi suma de 87 000 lei pentru derularea construcţiei. Planul construcţiei este întocmit de inginerii Vlad Stadvichievici şi Ilie Angelescu de la Serviciul Tehnic al oraşului Roşiorii de Vede şi a fost aprobat de Consiliul Tehnic Superior al judeţului la data de 20 mai 1911. Pe acest document se afla şi semnătura lui Al. I. Stănculescu, Florea D. Niculescu şi a secretarului general al Prefecturii de Teleorman, Bebe Marinovici. Conform procedurilor în vigoare în vremea aceea, primăria oraşului, prin ziarul „Epoca”, dar şi prin Monitorul Oficial nr. 1354/mai 1911, anunţa procedura de licitaţie pentru stabilirea constructorului noului local, iar Poliţia locală, la intervenţia primarului în exerciţiu Gheorghe M. Soare, prin încheierea unui protocol, afişează în locuri vizibile anunţul de licitaţie făcut pentru data de 26 iunie 1911. (Întreaga procedură de licitaţie era atent urmărită şi s-a desfăşurat după reguli stricte. Participanţii au depus garanţii de participare de 6% din valoarea lucrărilor. Documentaţia licitaţiei a fost elaborată de consilierii comunali N. Săvulescu şi Grigore C. Constantinescu, alături de secretarul general al Primăriei Roşiorii de Vede, T. Ionescu). La licitaţie, au participat cinci firme: C. Sicaru şi Rozazza; A. Anagnoste şi Maier Iardy, Mircea Dumitrescu; St. D. Sachelarie şi Alexandru N. Stănoiu. Chiar dacă favorit era Alexandru N. Stănoiu, licitaţia a fost câştigată de Ştefan D. Sachelarie, antreprenor din Târgovişte, care a acceptat şi un scăzământ de 7% la sută sub scara licitaţiei, costul lucrării fiind mai mic cu 6 177 lei faţă de cel proiectat. Firma Ştefan Sachelarie a încheiat cu Primăria oraşului „Contractul de executare a lucrării”, care cuprindea obligaţiile tehnice legate de respectarea documentaţiei, dar şi angajamentul de a finaliza construcţia în termen de un an, adică în iulie 1913. Conducătorul lucrărilor a fost inginerul Francesco Venchiarutti, supravegheat de inginerul arhitect al oraşului Vlad Stadvichievici. Lucrările au început la 16 mai 1912 în prezenţa prefectului de atunci, Nicolae Maimarolu, şi a primarului Minică Belitoreanu. A fost stabilită şi o comisie care să constate dacă lucrările se desfăşoară conform calendarului lucrării, formată din ajutorul de primar Ghiţă Niculescu, Ionel M. Hristescu, Gheorghe Iovitoiu, Dumitru Hristescu şi Anghel Niculescu, consilieri ai Primăriei. Deşi construcţia a fost ridicată la termen, lucrările interioare şi finisajele au durat mai mulţi ani fiind întrerupte şi de izbucnirea Primului Război Mondial. Cu adevărat, Primăria a fost inaugurată la 27 septembrie 1920, în prezenţa prefectului de Teleorman, Dimitrie Cioc, şi a primarului interimar al oraşului, Nicolae Popescu Vedea.
-->
Răspunsuri
ora 11.15 - 2 raspunsuri
Biserica (schitul) Cetăţuia I Râmnicu Vâlcea cu hramul Sfinţilor voievozi Mihail şi Gavril
Biserica Cetăţuia I Râmnicu Vâlcea
sursa: Criterii nationale
CÂNDVA BISERICA BLESTEMATĂ, CETĂŢUIA ESTE LOCUL UNDE TOAMNA VINE PR...
Un număr de 137 de trepte de piatră duc pelerinul ajuns la Râmnicu Vâlcea dinspre Sibiu spre o mică cetate.
Un bastion care a fost folosit sute de ani drept punct de observaţie şi avertizare în cazul năvălirilor fie de la sud – turcii, fie de la nord – habsburgii.
Micul bastion este de fapt o biserică aflată pe culmea dealului Cetăţuia din cartierul cu acelaşi nume din Râmnicu Vâlcea.
Schitul Cetăţuia cu hramul Sfinţilor voievozi Mihail şi Gavril este un monument istoric, aşezat la aproximativ 400 de m înălţime, pe o colină calcaroasă, plină de grote.
Schitul a fost zidit între anii 1677 - 1680 de mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Pisania, cândva deasupra uşii de la intrare, se află acum zidită pe latura nordică a lăcaşului de cult. Din punct de vedere arhitectonic, planul bisericii face parte din tipul numit corabie de dimensiuni mai mici.
Biserica a mai suferit modificări între 1850 -1853, când mitropolitul Nifon i-a adăugat pridvorul cu stâlpi din cărămida şi o turlă, gardul de incinta din cărămidă cu lespezi de piatră şi doua case.
Frescele interioare ale bisericii sunt refăcute de pictorul Gheorghe Tătărescu în 1853.
Biserica este o mică cetate fortificată care avea şi misiunea de anunţare a năvălitorilor, aici se făceau focuri atunci când soseau cotropitorii.
Dar, cu două sute de ani înainte aici a mai existat o biserică. O biserică blestemată pentru crima care s-a petrecut a doua zi a anului 1529, când cad victime domnitorul Ţării Româneşti, Radu de la Afumaţi şi fiul său Vlad. Ambii au fost ucişi chiar în altarul bisericii de către doi boieri, Neagoe Vornicu şi Drăgan Postelnicu.
Radu de la Afumaţi, domnitorul din neamul Basarabilor, pe viţa Drăculeştilor este considerat de istorici unul dintre voievozii cei mai îndărătnici cu privire la suzeranitatea faţă de imperiul otoman. Radu practică o politică antiotomană, de aici poate şi domniile lui de destul de zbuciumate. Radu de la Afumaţi a domnit de patru ori, per total neavând mai mult de patru ani de domnie. Dar în această perioadă a avut 20 de confruntări cu armata otomană care, în acei ani, potrivit istoricului Sorin Oane, „dorea transformarea Ţării Româneşti în paşalâc turcesc”. Toate cele 20 de lupte sunt trecute pe piatra de mormânt de la Curtea de Argeş.
În ianuarie 1529 cade victimă complotului boierilor Craioveşti care îi găsiseră un înlocuitor şi Radu, încercând să fugă spre Ardeal este ajuns din urmă la Râmnicu Vâlcea de inamicii săi de la Curte. Urcă dealul Cetăţuii pentru a scăpa de urmăritori.
Legenda spune că între schitul de pe dealul Cetăţuii şi schitul Fedeleşoiu aflat pe malul stâng al Oltului ar fi existat un tunel vechi, chiar precreştin, lung de aproximativ doi km trecând chiar pe sub albia râului.
De aceea se spune că Radu de la Afumaţi ar fi optat să caute adăpost la schitul Cetăţuia. Însă nu a mai avut timp, boierii l-au ajuns iar asasinatul s-a produs chiar în altarul bisericii cu toate împotrivirile prelaţilor. Radu şi Fiul său sunt decapitaţi de boierii Craioveşti, în miez de zi, pe 2 ianuarie 1529, iar biserica primeşte numele de biserica blestemată.
Nu se cunosc motivele pentru care ulterior ea a fost distrusă, doar atât se ştie că la 1677 se construieşte una nouă pe acelaşi loc.
Astăzi, drumul spre schitul Cetăţuia este unul folosit de turişti, acest schit oferind o panoramă deosebită nordului municipiului. Din poiana schitului se văd munţii Făgăraş, râul Olt şi dealurile estice ale oraşului.
Pelerinii care se încumetă să urce cele 137 de trepte se bucură de o pădure de nuci, frasini şi molid până sus la biserică.
Primăria Râmnicului a lansat anul trecut un proiect de turism ecleziast care înglobează într-un circuit acest bastion, biserica de pe deal, un loc de istorie, dramatism şi de pace spirituală.
„Aici pe deal toamna vine prima dată în Râmnic”, este o vorbă a locuitorilor din cartierul Cetăţuia.