Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biblioteca municipală Stroe S. Belloescu din Bârlad - jud. VASLUI
Vechea Casă Stroe S. Belloescu din Bârlad astăzi poartă numele - Biblioteca municipală "Stroe S.Belloescu". Filantropul Stroe S. Belloescu, al carui nume institutia il poarta in prezent a venit cu initiativa construirii unei cladirii pentru a servi ca sediu de biblioteca municipala. Imobilul a fost ridicat din fondurile banesti ale lui Stroe S. Belloescu, dar pe terenul achizitionat de catre Primarie. Deoarece la acea vreme nu dispunea de domeniu public sau privat, ca acum, Primaria a achizitionat terenul de la un cetatean. Locul in care este situata cladirea arata clar ca s-a optat pentru cea mai buna zona a orasului, pentru ca imobilul sa se remarce. Clădirea s-a ridicat în anii 1906 – 1908 după planurile arhitectului C.A.Hârjeu, iar în data de 28 noiembrie 1909, clădirea a fost donatã comunitãtii, cu destinatia precisã de bibliotecã, pinacotecã si muzeu, de către ctitorul său - Stroe S.Belloescu. In anul 1909, Casa Nationala, asa cum era denumita Biblioteca Stroe S.Belloescu, era cea mai impunatoare cladire din Barlad din punct de vedere estetic. Cladirea a fost proiectata in asa fel incat valoarea arhitecturala a constructiei era evidentiata cu ajutorul zonei de spatiu verde din jurul imobilului. Aici a fost sediul Bibliotecii si al Muzeului Mixt al Barladului, care a fost infiintat in anul 1914 si a devenit institutie de cultura specializata. Pana in anul 1950 cele doua institutii au coexistat, iar ulterior a fost pus la dispozitie un alt spatiu pentru muzeu. In imobilul bibliotecii au mai functionat Societatea Culturala Academia Barladeana si Ateneul si Asociatia Casa Nationala de Cetire Stroe Belloescu. Din documentele pastrate nu se mai gaseste actul in care este mentionat autorul proiectului arhitectural. Este posibil ca modelul ar fi fost inspirat dupa proiecte realizate de arhitecti italieni, deoarece inca nu exista o scoala de arhitecti in Romania la acea vreme. Imobilul a fost construit pe o suprafata de 300 metri pătrați, in stilul neoclasic, caracteristic secolului al XIX-lea, dar si cu cateva elemente ale arhitecturii din zona Moldovei. Din miile de oameni care i-au pășit pragul de-al lungul anilor, puțini sunt cei care nu s-au lăsat copleșiți de mirosul de carte care îți deschide și mai mult gustul pentru lectură, de tihna și de calmul care învăluie dincolo de prag. Așa cum e ea, relativ modestă și mică, clădirea e tot ce și-a dorit profesorul de matematică Stroe S. Belloescu în urmă cu peste un secol, când a construit această casă din leafa lui de profesor, pentru a o dărui orașului. În 1928, în urma unui apel lansat de câțiva bârlădeni, a fost înființată “Asociația Casa națională de cetire a orașului Bârlad Stroe Belloescu”. Cu această ocazie, a fost închegată și o pinacotecă, în aceeași clădire cu biblioteca. Astăzi, piesele pinacotecii sunt adăpostite de Muzeul “Vasile Pârvan”. Actul filantropic al lui Belloescu se număra printre multe altele pe care le făcea pentru educație și pentru cultură: a ridicat o școală și o statuie a lui Cuza Vodă la Grivița; a construit o biserică, tot în Grivița; o școală în satul Pleșa și încă una în satul Palerma (Trestiana de astăzi); a donat 12000 de lei ca bursă pentru cinci elevi țărani foarte săraci. În 1906, când studenții bucureșteni s-au opus tendinței de desnaționalizare a Teatrului Național București fiind măcelăriți, Stroe Belloescu le-a trimis 100 de lei cu mesajul: “Studenților răniți, martiri ai românismului”. Tot în acel an, a întemeiat “Biblioteca publică” cu cărțile pe care le-a adunat o viață întreagă. La început, biblioteca a funcționat în casa poetului George Tutoveanu, însă nu era un loc potrivit. Încet-încet, generosul profesor a început să construiască o clădire pe care a inaugurat-o în 1910 și a numit-o “Casă Națională”. Pe placa inaugurală a scris: “Cu dorul ca neamul românesc să meargă pururea înainte prin lumină și muncă, clădit-am această casă de cultură națională”.
***
Stroe S. Belloescu a fost un profesor, intelectual român și filantrop, care s-a născut la data de 20 martei 1828 la Câmpina și a decedat la data de 20 octombrie 1912 în Bârlad. Părinții săi erau originari din Săcelele Brașovului. A urmat cursurile școlii primare la Câmpina, iar apoi pe cele secundare la București, studiile superioare realizându-le în Belgia, unde a obținut, în anul 1863, diploma de inginer. Nu a profesat această meserie ci a intrat în învațământ, fiind numit, în anul 1864, profesor de matematică și director la Gimnaziul real din Brăila, de unde, în anul 1866, se transferă la Liceul „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad, unde a profesat până în anul 1898, când a ieșit la pensie. A fost un profesor model, conștient de înalta sa chemare. Scrupulozitatea, zelul și dragostea cu care-și îndeplinea îndatoririle de dascăl le-au cunoscut cel mai bine foștii lui elevi și colegi. Trăia aproape țărănește, dăruind în stânga și în dreapta tot ce câștiga. Era mic de statură, îndesat și bine clădit; avea capul mare și gâtul scurt. Era blond, cu fruntea mare, boltită, cu sprâncene stufoase și ochi albaștri, buni și blânzi. Era văzut pe străzile orașului mergând grăbit, cu căciula lăsată într-o parte, cu cravata abia legată, cu pantalonii suflecați , “dar plini de glod”. Lumea nu îl interesa decât dacă putea face un bine. Era în stare să umble “în hainele cele mai simple” și oprindu-și din leafă atât cât să nu moară de foame. Belloescu era un om de o bunătate recunoscută. Iubea enorm tinerii și țărănimea, nefiind vreodată în stare de vreo răutate sau o dușmănie. Soția și fiul său i-au respectat întotdeauna dorința de a dona aproape toți banii câștigați. Moartea lui Stroe Belloescu a venit în octombrie, anul în care și-a redactat testamentul, fiind una dintre cele mai crunte și nedrepte pentru viața model pe care a dus-o: a fost asasinat, împreună cu vizitiul său, de un grup de tâlhari care credeau că are bani la el. Iată ce a scris în testamentul său: “Îndată ce corpul meu va fi scăldat, să fiu așezat în Casa Națională, de unde, într-un car cu boi (…) să fiu dus și îngropat în biserica din comuna Grivița și carul cu boi să fie dat unor însurăței săteni. Averea mea este astăzi, 9 iunie 1912, de 15000 lei, în trei înscrisuri financiare rurale 5% în casa mea de fier și 8500 lei la banca Moldovei de Jos. Total 23500 lei. Las 8000 lei pentru școala din comuna Palermo, 3000 lei fond la casa Școalelor din București, cu al cărui venit să se ajute la întreținerea școalei Grivița; 3000 lei la plata D-lui Lăzărescu pentru atelierul din Grivița; 5000 lei zestre copilei Marieta, fiica nepoatei mele Marița Terțescu. Cu restul să cumpere carul cu boi și înmormântarea mea/4500 lei/. Doresc ca la înmormântarea mea să nu se ție cuvântări (…) nici coroane, de se poate cor vocal și nici cum instrumental”. Stroe S. Belloescu a fost membru al Consiliului General al Ministerului Instrucțiunii Publice, de patru ori deputat și de două ori senator din partea Partidului Național Liberal, membru și președinte al “Consiliului general Tutova”, director al Spitalului “Bârlad și Elena Beldiman”, președinte al Ateneului Local” și al “Ligii culturale” secția Tutova.
-->
Răspunsuri
ora 12.04 - 2 raspunsuri
Mănăstirea Râmeţ, comuna Râmeţ, Alba, Biserica cu hramurile „Nașterea Precistei” și „Izvorul Tămăduirii”
Mănăstirea Râmeţ, "Gradina raiului din Apuseni" (comuna Râmeţ, Alba)
sursa. Dorin Ţimonea
Mănăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Ridicată în Munţii Trăscăului, pe lângă valea Geoagiului (dacica Germisara) într-un loc numit, Valea Mănăstirii", bisericuţă cu hramul Izvorul Tămăduirii poarta ascunse în zidurile-i firave nu puţine taine şi legende. Mai este denumită şi "Grădina raiului din Apuseni".
Aşezământul este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, după unii autori chiar de la începutul sec XIII, are prima dată certa anul 1376. Toponimul Râmeţ ar deriva de la Eremit=pustnic, concluzia fiind că a fost întemeiată de călugării retraşi în sihăstrie la adăpostul stâncilor de aici. În 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotiorea domnitorului Radu Vodă al Ţării Româneşti, care a primit de la regele Vladislav moşia de la Stremţ în ţinutul Rametilor. Făcând parte din domeniul de la Stremţ, mănăstirea a fost ocrotita şi îngrijită de familii boiereşti, proprietare ale domeniului.
Mănăstirea şi biserică s-au mai aflat sub protecţia lui Matei Corvin, ca şi a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o şi a fost una dintre puţinele care au rămas ortodoxe în secolul al XVIII-lea, până la distrugerea ei prin tunurile generalului Bukow. Faptul este consemnat într-un limbaj profetic de unul dintre călugări:, scris-am eu Silvestru monahu când au stricat necredincioşii mănăstirea de la Râmeţ şi cea de la Geoagiu, la anul 1762, în august 20, într-o zi de sâmbătă spre pieirea loru". După o nouă distrugere, că represalii pentru participarea localnicilor la răscoală lui Horea, Cloşca şi Crişan, (1785), biserica este refăcută în 1792. Mănăstirea s-a redeschis la 1940, iar în 1955 sinodul hotărăşte transformarea ei în mănăstire de maici. În 1959, este desfiinţată de comunişti, dar maicile revin în 1962, sub, acoperirea" unei secţii de covoare, care funcţionează şi în prezent.
Catedrala Munţilor Apuseni
Renumele acestei mănăstiri este legat în mare măsură de cel al episcopului Emilian Birdas de Alba-Iulia. În decursul episcopatului sau a fost efectuată o complexă operaţie de ridicare a bisericii vechi cu 2 metri şi 8 centimetri, (astfel fiind salvată de la distrugere) şi concomitent a fost construită biserica nouă cu Hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, numită şi Catedrala Munţilor Apuseni. "Cele două biserici de la Râmeţ vor grăi peste ani şi veacuri despre credinţă poporului român născut creştin, despre iubirea de neam şi glie strămoşească a fiilor lor, de unitatea tuturor în duhul dragostei creştine", a spus Episcopul Emilian Birdas la finalizarea lucrailor. Mănăstirea este situată la circa 12 km vest de Aiud, 17 km nord-vest de Teiuş şi 36 km nord-vest de Albă Iulia. Lăcaşul de cult este aşezat în valea îngustă şi stâncoasă săpată de apă Geoagiului în Munţii Trăscăului, fiind dominată de pereţi de calcar ce se ridică de o parte şi de alta a văii.
Biserică Veche păstrează fragmentar mai multe straturi de pictură de valori diferite. Cea mai veche pictura datează din anul 1300. Al doilea strat de pictură, de o mare valoare, atât documentară cât şi artistică, poate fi datat cu precizie, datorită inscripţiei d pe coloana din dreapta a bisericii unde putem citi atât anul 1376, cât şi numele meşterului, Mihu de la Crisul Alb, şi cel al Arhiepiscopului Ghelasie, egumen al mănăstirii şi primul Arhiepiscop roman-ortodox din Transilvania. Pictura lui Mihu se detaşează prin măiestria desenului, simţul culorilor, varietatea fizionomiilor, precizia şi frumuseţea grafiei. Un alt strat de pictură de factură postbrancoveneasca, care datează din 1749, are de asemenea o certă valoare artistică. Biserica nouă are ca hramuri Adormirea Maicii Domnului şi Sfinsii Apostoli Petru şi Pavel, a fost construită din zid în formă de cruce în anii 1982-1986 şi este de dimensiuni monumentale.
Salvarea din 1988
Salvarea bisericii vechi a avut loc în 1988 în urma procesului de ridicare a construcţiei., Episcopul Emilian a văzut Mănăstirea Schitul Maicilor, din Bucureşti, prima lucrare de translare a unei clădiri; construcţia cantarea 750 de tone şi pentru a fi adusă în locul stabilit a fost nevoie de 5 mişcări pe o suprafaţă de 245 de metri şi o ridicare de la pământ de 1,6 metri. Episcopul Emilian a observat lucrarea, m-a contactat şi i-am promis că îi voi face o vizită. Am venit pe drumul neasfaltat spre Mănăstirea Râmeţ, după ce Episcopul Emilian mi-a spus ideea lui de a-l ajuta cu vechea biserica de la Râmeţ. Aici, răul Geoagiu a adus aluviuni, era apă în biserică şi orice încercare de a scăpa de infiltraţii a fost sortită eşecului. Au venit aici, rând pe rând, echipe de specialişti, dar nu au găsit soluţii. Am început să studiez proiectul şi pot să spun că Dumnezeu m-a îndrăgostit de această idee, iar la data de 8 august 1988 am demarat lucrarea. Maicile de aici mă rugau să le ajut pentru că nu aveau un loc unde să se roage. În biserică, apa trecea uneori deasupra genunchilor şi mi-am concentrat eforturile spre a le ajuta", a spus Eugeniu Iordachescu, pentru ziarulunirea.ro.
Scheletele din fundaţie
Vechea biserica s-a ridicat cu 2,08 metri, folosindu-se o tehnică prin care s-a urmărit mereu păstrarea orizontalităţii.
Pe conturul bisericii au fost montate aparate maister, care semnalau orice înclinare a edificiului. Lăcaşul de cult a fost ridicat manual, folosindu-se 24 de prese - 12 active şi alte 12 pasive. Biserica a fost ridicată cu un pas de 10 cm, folosindu-se 12 prese care lucrau, iar în acest timp celelalte 12 erau în pauză.
În timpul lucrărilor la fundaţia bisericii s-au găsit 20 de schelete, ce au fost duse apoi la Institutul de
Antropologie de la Iaşi. Acolo, experţii au stabilit că o parte din schelete datează din secolul 11, iar celelalte din secolul 17. Sunt rămăşiţele unor bărbaţi ce nu au trăit mai mult de 50-60 de ani şi erau lacto-vegetarieni. E posibil ca aici să fi fost un centru monahal puternic, înainte de anul 1377, an înscris pe cel de-al treilea strat de pictură realizat de Mihu - zugravul de la Crisul Alb, cel care consemnează şi numele arhiepiscopului autohton al Transilvaniei - Ghelasie. Vechea biserica are şi subsol, cu o inatime de 1,60-1,70, ce poate fi pus în valoare, însă amenajarea sa e dificilă din cauza înălţimii încăperii.
Muzeul din mănăstire
Mănăstirea Râmeţ are un muzeu ce găzduieşte o colecţie de carte veche, icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte etnografice şi de cult. Vizitatorii pot vedea aici piatră din Sfânta Golgota, adusă din Ierusalim, o piatră cu rugul Maicii Domnului de la Muntele Sinai şi obiecte de îmbrăcăminte specifice portului popular din zonă. Sun expuse incoane foarte vechi, din anii 1764, 1792 şi 1849, o bancă din lemn de la prima şcoală românească, o maşină de calculat, dar şi desagii cu care părintele Dometie, devenit preot duhovnic la Râmeţ, în 1959, căutat de credincioşi pentru puterea sa duhovnicească, se plimba pe dealuri.