Cârpesc copitele cerbului cu frunze
Uscate în nepăsare și mult noroi,
Mă simt de parcă am ieșit din mușuroi.
Tabloul însă începe să m-amuze.
Privindu-i splendoarea mă-mpiedic de-un pietroi.
Răvășit de cerb, de coarne caut gâze
Pe care pot să le-ncurc mai bine-n fraze,
Dar liliputanii n-au nevoie de croi!
Îmi afund pașii mai bine în pădure.
Vântul mă prinde-n brațe, lumina plânge,
Misterul se adâncește printre mure
Și-o veveriță-ar vrea să mi se-alăture.
Gândurile, muiate-n fapte, se vor frânge?
Printre arbuști înaintează… mahmure!
-->
Răspunsuri
Ei, inocenţa este doar în copilărie, rar zăboveşte mai mult în viaţa cuiva. Nota 8
Un toblou al toamnei în pădure.
