Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Vila Dora din stațiunea Băile Herculane - CARAȘ SEVERIN
Vila Dora din stațiunea balneo-climaterică Băile Herculane, județul Caraș-Severin, este o clădire veche având statut de monument istoric. Edificiul este situat pe Strada Stoica de Hațeg Nicolae, la nr. 3 și are urgentă nevoie de reparații. Dacă înainte clădirea era o vilă căutată de turiști pentru confortul, peisajul și liniștea înconjurătorare, astăzi edificiul are destinația de spații de locuit pentru câteva familii.
Răspunsuri
ora 11.08 - 5 raspunsuri
Pentru toţi participanţi, organizatorii şi administratorii reţelei: acţiunea "Să ne cunoaştem ţara" devine tot mai interesantă pe măsură ce fiecare aduce câte un plus de informaţie despre un anume monument sau loc istoric. Ar fi interesant dacă cele mai sugestive ar putea fi cumva "centzralizate", organizate - nu găsesc acum un termen exact - astfel încât mai mulţi membri să poată citi şi aprecia (de ce nu contribui cu diversificări) descrierea fiecărui monument... Sunt convins că se va găsi o soluţie (sau mai multe) interesantă/interesante.
Bună dimineața! Da, ar fi un ideal, dar mai greu de atins, centralizarea... academică. Ar ieși un mic studiu din secvențele fiecărui respondent, ceea ce în general domnul Bivolu și face de altfel când dă verdictul. Eu una încerc să procesez materialul, găsit în timp limitat adesea, așa încât măcar să nu repet informațiile.
Biserica Reformată Fortificată, Sfântu Gheorghe, Covasna, sec XIV
Biserica Reformată Fortificată, Sfântu Gheorghe, Covasna
Se deţin puţine informaţii despre clădirea primei biserici, care a existat deja în 1332, pe amplasamentul celei actuale. La cercetarea paramentului bisericii, sub tencuiala pereţilor nordic şi sudic, pe exterior s-au identificat urmele unor picturi decorative de chenar. Analiza stilistică a acestora indică legături cu picturile murale păstrate în biserici din secolul al XIV-lea din împrejurimi.
Se presupune, că urmând modelul bisericilor franciscane contemporane - cu o singură navă, acoperită cu boltă în reţea - biserica a fost reconstruită în 1547 prin patronajul lui Paul Daczó, cu păstrarea parţială a pereţilor laterali, după cum atestă şi pictura decorativă descoperită. Despre persoana patronului şi data construirii se pomeneşte în scrisoarea protopopială, în care se solicită fonduri pentru repararea bisericii în urma devastării sale repetate de către tătari în 1658 şi 1661. „Cu mare tristeţe amintim în smerita noastră instanţă, stricăciunea Bisericii Protestante din Sfântu Gheorghe şi într-însul distrugerea Casei Domnului, care a fost construită pe cheltuiala proprie, spre slava Domnului Dumnezeu în Ano 1547, de către Onorabilul şi Generosul domn Paul Daczó"(text publicat de Balázs Orbán).
În ciuda fortificaţiilor puternice, la năvălirea tătarilor numărul locuitorilor s-a împuţinat simţitor, iar clădirea bisericii a suferit distrugeri însemnate. Scrisoarea mai sus citată descrie astfel starea clădirii: „... nu permiteţi, ca să se prăbuşească peste noi frumoasa biserică, care pe dinăuntru este de tot boltită, pe dinafară cu ţigle; dar deasupra tribunei de piatră o parte a bolţii deja s-a prăbuşit, ţiglele au căzut, căpriorii şi cosoroabele putrezesc, se rup..."
Despre refacerea clădirii din secolul al XVII-lea se ştiu foarte puţine. Pe peretele nordic, la înălţime accesibilă din tribuna vestică se pot citi mai multe fragmente de inscripţii de tip grafiti, dintre care cel mai bine păstrat este anul 1687. De asemenea şi pe peretele estic al tribunei orgii se găsesc texte fragmentare neidentificabile.
În decursul secolelor următoare clădirea bisericii a suferit din cauza mai multor cutremure. Cutremurele din 1728 şi 1738 au avut consecinţe grave, distrugerile fiind reparate fără afectarea stilului bisericii. Incinta fortificată din mijloc, care a suferit mai ales în 1738, a fost demolată în 1786 de către conducerea bisericii. Materialul de construcţie rezultat a fost utilizat la construirea şcolii germane pe vremea lui Iosif al II-lea, în care funcţionează astăzi casa cantorului.
Marele cutremur din 1802 a avariat zidurile de incintă rămase. S-a prăbuşit turnul de intrare a bisericii reconstruit în 1761, precum şi bolţile gotice ale navei. În cadrul lucrărilor de reparaţii terminate în 1805 nu s-au mai reconstruit bolţile navei, ele fiind substituite cu un tavan. Acest fapt este notat de o inscripţie aflată deasupra arcului de triumf: „ În urma cutremurului puternic, întâmplat la 20 octombrie 1802, această boltire a bisericii mai veche de orice aducere aminte prăbuşindu-se, s-a construit din lemn (tavanul)". Noul turn este terminat în 1829, actualmente dispune de patru clopote. Modificare mai importantă a clădirii bisericii a avut loc în 1894, când pentru orga nouă, adusă din atelierul lui József Angster din Pécs (Ungaria), s-a construit tribuna orgii din partea estică a bisericii. Astfel corul gotic unitar al bisericii a pierdut mult din aspectul original.
În ciuda întâmplărilor devastatoare, zidul de incintă şi turnurile, biserica şi clădirile din incintă, mormintele întreţinute cu pioşenie şi cimitirul reformat de pe versantul dealului formează împreună cel mai valoros şi mai pitoresc ansamblu de edificii istorice ale oraşului.
Descrierea edificiului
Dintre cele două incinte originale s-a mai păstrat doar una singură, cu bastioane şi guri de smoală, care înconjoară biserica pe un traseu ovoidal. Deasupra intrării în incintă se ridică un turn clopotniţă. Părţile componente ale spaţiului interior unitar al bisericii sunt: corul acoperit cu boltă gotică în reţea, nava cu tavan plan şi câte o tribună pe latura vestică şi estică. Lungimea clădirii este de 30 metri, lăţimea de 9 metri, iar înălţimea de 8 metri.
Spaţiul gotic al navei a fost acoperit original pe toată lungimea sa de o boltă în reţea cu nervuri din teracotă, sprijinite pe console sculptate în piatră de gresie. Astăzi doar în cor se mai poate vedea sistemul de boltire original, bolta navei prăbuşită în 1802 a fost înlocuită cu un tavan. Dintre consolele de piatră păstrate de-a lungul secolelor cea din colţul nordic al corului poligonal este decorată pe o latură cu o faţă bărbătească, pe cealaltă cu o faţă de femeie, iar scutul heraldic al consolei din colţul opus poartă semnul lunii. Compoziţia complexă a reţelei de nervuri se distinge nu numai dintre exemplele din Transilvania, ţesătura deasă a motivului de reţea îmbină elementele mai multor tipuri de bolţi. Încheierea „penetraţiilor" este marcată de un motiv specific practicii atelierului constructor de la Viena. În zona mediană a bolţii reţeaua se compune din câmpuri romboidale omogene, iar în zona cheii reţeaua de romburi devine stelată. Distanţa aproximativă de 90 cm, măsurată între proiecţiile în plan ale nodurilor reţelei corespund cerinţelor tipului de boltire cu nervuri. Cu siguranţă această boltă este o boltă cu nervuri în reţea, a cărei structură se poate modela conform principiilor de construire a bolţilor cu nervuri. Corul poligonal este delimitat de navă printr-un arc de triumf ogival. Interiorul bisericii este luminat prin ferestre mari, cu închidere în arc ogival, decorate odinioară cu muluri gotice. Se presupune că ancadramentul din piatră de gresie al intrării de pe latura sudică, decorat cu baghete datează din faza reconstrucţiei bisericii. Din cauza bolţii porticului sprânceana renascentistă a portaluluise poate vedea doar fragmentar.
Datorită patronajului familiei Daczó, în perioada secolelor al XVI-XVII-lea, construcţia s-a îmbogăţit cu câteva elemente renascentiste. În peretele sudic a corului este înzidită piatra funerară din 1602 a lui Francisc Daczó, decedat la vârsta de 55 de ani. Partea superioară a pietrei funerare este decorată cu blazonul familiei - într-un câmp cu vrejuri şi flori stilizate, de factură renascentistă târzie se află o coroană, din care se ridică un leu cu o sabie în dreapta -, sub care este înscris data morţii. Inscripţia în limba latină din jurul plăcii funerare, nu se poate descifra în totalitate, iată începutul textului: Me revocat Patria chara... Iarăşi mă cheamă patria dragă...
Începând din secolul al XVI-lea biserica a fost înconjurată de o dublă incintă de fortificaţie, completată cu şanţuri. Traseul incintei exterioare demolate - în imaginea din descrierea lui Balázs Orbán se desfăşoară încă pe laturile sudic şi estic pe toată înălţimea - s-a păstrat până astăzi la nivelul zidurilor de fundare. Zidul incintei interioare a fost deosebit de înalt, pe latura vestică şi sudică cu turnuri exterioare. Turnul vestic s-a păstrat, şi a fost reabilitat în 1980. Pe latura sudică, deasupra intrării, în locul turnului de poartă de odinioară se ridică actualul turn clopotniţă. Zidurile cetăţii realizate din piatră naturală neprelucrată se îngustează spre partea superioară, şi sunt consolidate de contraforturi late, prevăzute cu cornişe. Structura fortificaţiei, urmele grinzilor drumului de strajă, gurile de smoală şi de tragere încadrează acest obiectiv în categoria bisericilor fortificate din secolele XV-XVI ale acestei regiunii. Perimetrul fortificaţiei măsoară 136 metri, iar înălţimea zidurilor este de 10,5 m.
Stilul gotic târziu al bisericii a fost cel mai probabil definitivat în 1547 când patronul acesteia, Pál Daczó, a reconstruit-o pe cheltuiala sa. Iniţial lăcaşul de cult era înconjurat de două inele de fortificații cu două turnuri de apărare și servea ca loc de adăpost în timpul atacurilor tătarilor. Zidul exterior a fost dărâmat de către parohie în 1786, şi din pietrele sale a fost construită – la porunca împăratului Iosif al II-lea – clădirea destinată şcolii germane, care este aşezată lângă clopotniţă şi serveşte actualmente ca locuinţă de cantor.
Biserica a fost adeseori deteriorată de şirul de cutremure care au zguduit-o.
În holul bisericii-fortăreţe găsim mormântul mai multor personalităţi remarcabile, legate într-un fel sau altul de istoria oraşului Sfântu Gheorghe. Aici se odihneşte - printre altele - Császár Bálint şi Gödri Ferenc primari, József Málik, redactorul-fondator al cotidianului Székely Nemzet (Naţiunea Secuiască). Tot aici a fost reînălţat obeliscul lui Váradi József şi Bartalis Ferenc, martiri ai revoluţiei din 1848.
Zidul dinspre cimitir este înconjurat de nenumăraţi stâlpi funerari de lemn sculptat. Primul a fost ridicat în 1983 de către absolvenţii din 1943 ai Liceului Mikó. De atunci numărul acestor monumente funerare a crescut la peste şaptezeci, păstrând amintirea elevilor şi profesorilor decedaţi ai Colegiului Secuiesc Mikó (Székely Mikó Kollégium).
Biserica reformată fortificată, Sfântu Gheorghe (Covasna)
Sfântu Gheorghe, centrul ţinutului istoric Trei Scaune, astăzi reşedinţa judeţului Covasna este aşezarea secuiască cel mai timpuriu urbanizată, dezvoltată la răscrucea drumurilor dinspre Ţara Bârsei înspre Trei Scaune, unul dintre cele mai importante drumuri comerciale medievale. Denumirea aşezării se datorează probabil hramului bisericii sale. Conform primei atestări documentare, în 1332 era deja o aşezare importantă, deoarece preotul Mihai al bisericii a plătit 15 banale ca dijmă papală. Se presupune, că Sfântu Gheorghe a primit rangul de oraş de la regele Sigismund de Luxemburg, dar primele izvoare scrise, în care aşezarea apare ca târg, datează numai din secolul al XV-lea. Primele case de locuit se aflau pe zona dintre pârâul Debren şi biserica fortificată, apoi localitatea s-a extins în continuare spre sud-est şi sud-vest.
Singura construcţie medievală păstrată a oraşului este biserica fortificată, care se ridica la est de Piaţa Veche a oraşului - azi piaţa Calvin -, pe marginea unei terase mai înalte. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea enoriaşii bisericii catolice în urma reformei au devenit luterani. În perioada 1570-1622, comunitatea a urmat religia unitariană, iar din 1622 devine calvină.
...
Biserica Reformată fortificată din Sfântu Gheorghe, Covasna
Biserica Reformată fortificată din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, datează încă din secolul XIV, însă a fost supusă unor reparații și modificări după incursiunea tătară din 1658, după asediul otoman din 1661 și după cutremurele din 1728, 1738 și 1802. Situată la nord de vechea Piață Veche a orașului - pe marginea unei terase proeminente. Este singurul monument medieval din oraș (biserica castelului). Adepții fostei biserici catolice din secolul al XVI-lea. la mijlocul secolului al XIX-lea s-au convertit la credința luterană. Din 1570 până în 1622 congregația bisericii a fost unitară, iar din 1622 reformată.
Se știe puțin despre biserica ce se afla deja pe locul clădirii de astăzi în 1332. Pe suprafața exterioară a pereților de nord și de sud ai bisericii au fost găsite urme de canturi pictate sub tencuială.
Orașul Sfântu Gheorghe, fost centru al comitatului Trei Scaune a fost atestat pentru prima dată pe la 1332. La vremea aceea, exista deja o biserică, menționată într-o situație a taxelor vremii către Papalitate. Se știe despre acea biserică doar că pe locul ei, în secolul 14, a fost construită biserica actuală – de altfel, singura clădire medievală care s-a păstrat în oraș (în zona numită azi Piața Calvin) și a fost ridicată prin bunăvoința și donațiile unui domn numit Paul Daczó. Păstrând și elemente din vechea biserică, noua construcție a fost mărită și fortificată foarte puternic. Tătarii au avariat-o în timpul invaziilor din 1658 și 1661. În urma acestora, conform unei scrisori bisericești reproduse de Orbán Balázs în Descrierea Ținutului Secuiesc (o lucrare din 1869), se menționează că biserica “a fost construită pe cheltuiala proprie, spre slava Domnului Dumnezeu în Ano 1547, de către Onorabilul şi Generosul domn Paul Daczó” și că, în urma trecerii nefericite a tătarilor pe-acolo, “deasupra tribunei de piatră o parte a bolţii deja s-a prăbuşit, ţiglele au căzut, căpriorii şi cosoroabele putrezesc, se rup…”
După, biserica a fost refăcută și reîntărită, ocazie cu care pe unii dintre pereții bisericii au apărut niște inscripții care pot fi considerate unele dintre cele mai vechi grafitti din țară (sfârșitul sec. 17), majoritatea nedescifrabile. O sută de ani mai târziu, biserica a fost din nou grav afectată, de data asta de două cutremure, în 1728 și 1838. Daunele au fost reparate ținând cont de vechiul aspect al construcției.
Turnul bisericii, cel din zilele noastre, a fost construit în 1805, după ce un alt cutremur îl dărâmase pe cel vechi. La sfârșitul sec. 19 biserica a fost dotată cu o orgă construită în 1894 de József Angster de la Pecs (Ungaria), unul dintre cei mai importanți constructori de orgi din istoria Europei, orgă funcțională și azi.