23 Mai - Concursul "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA"

[Victor Bivolu]

Ce monument e în poza de mai jos?

Ieri am prezentat Biserica reformată (cetate) din municipiul Sfântu Gheorghe, județul COVASNA.

Biserica reformată din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, este vechi lăcaș de cult, cu statut de monument istoric, ce face parte din ansamblul de monumente Cetatea Sfântu Gheorghe, situat pe Strada Cetății, la nr.1 și format din:

• Biserica reformată
• Capelă funerară
• Fosta școală germană, azi sală confesională a bisericii reformate
• Zid de incintă cu turn-clopotniță

Singura construcţie medievală păstrată a oraşului este biserica fortificată, care se ridica la est de Piaţa Veche a oraşului - azi piaţa Calvin -, pe marginea unei terase mai înalte. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea enoriaşii bisericii catolice în urma reformei au devenit luterani. În perioada 1570-1622, comunitatea a urmat religia unitariană, iar din 1622 devine calvină. Se deţin puţine informaţii despre clădirea primei biserici, care a existat deja în 1332, pe amplasamentul celei actuale. La cercetarea paramentului bisericii, sub tencuiala pereţilor nordic şi sudic, pe exterior s-au identificat urmele unor picturi decorative de chenar. Analiza stilistică a acestora indică legături cu picturile murale păstrate în biserici din secolul al XIV-lea din împrejurimi. Se presupune, că urmând modelul bisericilor franciscane contemporane - cu o singură navă, acoperită cu boltă în reţea - biserica a fost reconstruită în 1547 prin patronajul lui Paul Daczó, cu păstrarea parţială a pereţilor laterali, după cum atestă şi pictura decorativă descoperită. În ciuda fortificaţiilor puternice, la năvălirea tătarilor numărul locuitorilor s-a împuţinat simţitor, iar clădirea bisericii a suferit distrugeri însemnate. Despre refacerea clădirii din secolul al XVII-lea se ştiu foarte puţine lucruri. Pe peretele nordic, la înălţime accesibilă din tribuna vestică se pot citi mai multe fragmente de inscripţii de tip grafiti, dintre care cel mai bine păstrat este anul 1687. În decursul secolelor următoare clădirea bisericii a suferit din cauza mai multor cutremure. Cutremurele din 1728 şi 1738 au avut consecinţe grave, distrugerile fiind reparate fără afectarea stilului bisericii. Incinta fortificată din mijloc, care a suferit mai ales în 1738, a fost demolată în 1786 de către conducerea bisericii. Materialul de construcţie rezultat a fost utilizat la construirea şcolii germane pe vremea lui Iosif al II-lea, în care funcţionează astăzi casa cantorului. Marele cutremur din 1802 a avariat zidurile de incintă rămase. S-a prăbuşit turnul de intrare a bisericii reconstruit în 1761, precum şi bolţile gotice ale navei. În cadrul lucrărilor de reparaţii terminate în 1805 nu s-au mai reconstruit bolţile navei, ele fiind substituite cu un tavan. Noul turn este terminat în 1829, actualmente dispune de patru clopote. O modificare mai importantă a clădirii bisericii a avut loc în 1894, când pentru orga nouă, adusă din atelierul lui József Angster din Pécs (Ungaria), s-a construit tribuna orgii din partea estică a bisericii. Astfel corul gotic unitar al bisericii a pierdut mult din aspectul original. În ciuda evenimentelor devastatoare, zidul de incintă şi turnurile, biserica şi clădirile din incintă, mormintele întreţinute cu pioşenie şi cimitirul reformat de pe versantul dealului formează împreună cel mai valoros şi mai pitoresc ansamblu de edificii istorice ale oraşului. Dintre cele două incinte originale s-a mai păstrat doar una singură, cu bastioane şi guri de smoală, care înconjoară biserica pe un traseu ovoidal. Deasupra intrării în incintă se ridică un turn clopotniţă. Părţile componente ale spaţiului interior unitar al bisericii sunt: corul acoperit cu boltă gotică în reţea, nava cu tavan plan şi câte o tribună pe latura vestică şi estică. Lungimea clădirii este de 30 metri, lăţimea de 9 metri, iar înălţimea de 8 metri. Spaţiul gotic al navei a fost acoperit original pe toată lungimea sa de o boltă în reţea cu nervuri din teracotă, sprijinite pe console sculptate în piatră de gresie. Astăzi doar în cor se mai poate vedea sistemul de boltire original, bolta navei prăbuşită în 1802 a fost înlocuită cu un tavan. Dintre consolele de piatră păstrate de-a lungul secolelor cea din colţul nordic al corului poligonal este decorată pe o latură cu o faţă bărbătească, pe cealaltă cu o faţă de femeie, iar scutul heraldic al consolei din colţul opus poartă semnul lunii. Compoziţia complexă a reţelei de nervuri se distinge nu numai dintre exemplele din Transilvania, ţesătura deasă a motivului de reţea îmbină elementele mai multor tipuri de bolţi. Încheierea „penetraţiilor" este marcată de un motiv specific practicii atelierului constructor de la Viena. În zona mediană a bolţii reţeaua se compune din câmpuri romboidale omogene, iar în zona cheii reţeaua de romburi devine stelată. Distanţa aproximativă de 90 cm, măsurată între proiecţiile în plan ale nodurilor reţelei corespund cerinţelor tipului de boltire cu nervuri. Cu siguranţă această boltă este o boltă cu nervuri în reţea, a cărei structură se poate modela conform principiilor de construire a bolţilor cu nervuri. Corul poligonal este delimitat de navă printr-un arc de triumf ogival. Interiorul bisericii este luminat prin ferestre mari, cu închidere în arc ogival, decorate odinioară cu muluri gotice. Se presupune că ancadramentul din piatră de gresie al intrării de pe latura sudică, decorat cu baghete datează din faza reconstrucţiei bisericii. Din cauza bolţii porticului sprânceana renascentistă a portaluluise poate vedea doar fragmentar. Începând din secolul al XVI-lea biserica a fost înconjurată de o dublă incintă de fortificaţie, completată cu şanţuri. Traseul incintei exterioare demolate - în imaginea din descrierea lui Balázs Orbán se desfăşoară încă pe laturile sudic şi estic pe toată înălţimea - s-a păstrat până astăzi la nivelul zidurilor de fundare. Zidul incintei interioare a fost deosebit de înalt, pe latura vestică şi sudică cu turnuri exterioare. Turnul vestic s-a păstrat, şi a fost reabilitat în 1980. Pe latura sudică, deasupra intrării, în locul turnului de poartă de odinioară se ridică actualul turn clopotniţă. Zidurile cetăţii realizate din piatră naturală neprelucrată se îngustează spre partea superioară, şi sunt consolidate de contraforturi late, prevăzute cu cornişe. Structura fortificaţiei, urmele grinzilor drumului de strajă, gurile de smoală şi de tragere încadrează acest obiectiv în categoria bisericilor fortificate din secolele XV-XVI ale acestei regiunii. Perimetrul fortificaţiei măsoară 136 metri, iar înălţimea zidurilor este de 10,5 metri.

[Victor Bivolu]

ora 11.02 - 5 raspunsuri

[Matei Ioaniţiu]

Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu“ - Craiova

[Georgeta Șalgău]

Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu“, Craiova, județul Dolj

”Colegiul Naţional Economic “Gheorghe Chiţu” a fost înfiinţat în 1877 prin Ordonanţa nr. 3992 din aprilie 1877 dată de Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor al cărui ministru era Gheorghe Chiţu, mentorul şi promotorul învăţământului comercial din Oltenia. De-a lungul existenţei sale, actuala şcoală a avut diferite denumiri care au reflectat conţinutul ofertei sale educaţionale.
Într-o primă etapă(1877-1893) instituţia s-a numit Şcoala Publică Comercială din Craiova, având 5 clase. Într-o a doua etapă(1893-1903) au activat Şcoala inferioară de gradul I, creată prin decizia ministrului P.P.Carp în 1893, şi Şcoala Comercială de Gradul II, creată la 1 septembrie 1898. Ulterior, prin aplicarea “ Legii Haret”, în 1899, Şcoala Comercială de Gradul I devine Şcoala Comercială Elementară “Gheorge Chiţu” (1909).
În 1936 prin Decretul nr. 660/31 martie, Şcoala Comercială devine Liceul Comercial “Gheorghe Chiţu”, iar în anul 1938 a urmat unificarea acestui liceu cu Liceul comercial “Banul Mihai”. Important este să amintim că între 1921-1926, şcoala a folosit localul din strada Ion Maiorescu, nr.5, iar în 1926, şcoala a intrat în localul său propriu din strada Brestei, nr.10. In 1936, Liceul Comercial “Gheorghe Chiţu” s-a mutat în noul local de pe strada Petru Rareş(unde funcţionează azi Facultatea de Medicină), iar localul din strada Brestei a revenit Şcolii Comerciale de fete.
În 1948, prin Decretul 175, liceul se transformă în Şcoală Medie Tehnică de Administraţie Economică băieţi. În 1950 devine Şcoală Medie Tehnică de Comerţ de băieţi. În 1952 se unifică cu Şcoala Medie Tehnică de Comerţ de fete şi devine Şcoala Medie de Comerţ mixtă. În anul 1955 se schimbă iar denumirea, devenind Şcoala Tehnică de Comerţ cu durata de 2 ani, având ca obiectiv pregătirea cadrelor medii şi tehnicieni, contabili şi merceologi numai pentru comerţ.
Din 1968 se numeste Şcoala de Specializare Postliceala de Comerţ (şcoala postliceală şi şcoala profesională). În 1972 şcoala a primit denumirea de Liceul de Alimentaţie Publică care deţinea clase de liceu, şcoala profesională şi postliceala. În 1977 se unifică cu Liceul Economic nr. 2 şi devine Liceul Economic şi de Drept Administrativ
În 1983 devine Liceul Economic. În 1993 devine Grupul Şcolar Comercial “Gheorghe Chiţu”, pentru ca 7 ani mai târziu să primească denumirea de Colegiul Naţional Economic “Gheorghe Chiţu”. (cf. prezentării de pe site-ul liceului)

[Ioan Muntean]

COLEGIUL NAŢIONAL ECONOMIC “GH. CHIŢU”

- SCURT ISTORIC -

Numele Colegiului Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” are o rezonanţă aparte între instituţiile de învăţământ craiovene, atât datorită istoricului acestui aşezământ, cât şi datorită rolului său în educarea şi în pregătirea profesională a atâtor generaţii de specialişti în domenii ca administraţie şi comerţ care, în timp, au suportat o diversificare a specialiştilor: finanţe, contabilitate, alimentaţie publică, turism, comerţ.

Pentru a înţelege mai bine importanţa acestui lăcaş de învăţătură trebuie să ne întoarcem privirile către acele evenimente care au concurat la înfiinţarea învăţământului comercial românesc.

Astfel, Craiova, veche aşezare la întretăierea drumurilor comerciale, devine oraş abia în secolul al XVI-lea.

În timpul lui Mihai - Viteazul, cetatea Craiovei era o mare aşezare urbană iar locuitorii săi se ocupau – cei mai mulţi – cu meşteşugurile şi comerţul. Aceste două activităţi au căpătat de-a lungul secolelor un prestigiu deosebit.

După pacea de la Adrianopol din 1829, comerţul Ţărilor Române cunoaşte o înflorire fără precedent.

Prin sprijinul acordat în 1876 negustorilor de către bănci şi prin îmbunătăţirile privind transportul mărfurilor, apar noi centre comerciale, se intensifică schimbul de mărfuri între diferitele centre din ţară şi din străinătate.

În aceste condiţii s-a impus necesitatea pregătirii cadrelor de specialitate pentru comerţ.

Succinta enumerare a acestor evenimente relevă cu claritate că în România – şi mai precis la Craiova – înfiinţarea unei forme de şcolarizare de tip comercial, care să asigure, într-o primă etapă, pregătirea de cadre de specialitate în măsură sa suplinească cerinţele din acest domeniu era absolut necesară.

Primul pas fusese făcut în 1864, când prin „Legea instrucţiunii” se înfiinţase la Bucureşti prima şcoală comercială, creând precedentul necesar pentru soluţionarea acestei probleme şi în alte zone, cum ar fi Oltenia.

La 28 iunie 1871, în camera deputaţilor, s-a auzit glasul noului patriot şi om de cultură GHEORGHE CHIŢU, cel care, reprezentând „dezideratul comercianţilor craioveni”, a cerut vehement, în repetate rânduri, modernizarea comerţului românesc prin ridicarea unor cadre de specialitate, a căror pregătire să se facă printr-o formă instituţionalizată. Au trebuit să treacă însă şase ani până când ideea să capete un contur real, mai ales datorită greutăţilor financiare pe care le ridica bugetul acelor timpuri, fapt care a întârziat înfiinţarea şcolii.

Iată, însă, că GHEORGHE CHIŢU, ajuns ministru al instrucţiunii pune bazele învăţământului comercial la Craiova prin ordinul nr.5194 din 30 mai 1877.

Ia fiinţă, începând cu 1 septembrie 1877, Şcoala publică comercială pe 5 ani de la Craiova, moment esenţial al unui drum nu lipsit de greutăţi, câteodată în primejdie de a fi oprit în plină desfăşurare. Dacă ar fi să amintim numai greutăţile materiale şi de organizare (şcoala nu a avut un local propriu decât mult mai târziu), ar fi de ajuns pentru a ne da seama în ce condiţii au lucrat înaintaşii noştrii.

Şcoala cunoaşte, apoi, transformări, de notat ar fi cea din 9 aprilie 1893 când se transforma în Şcoala comerciala de gradul I, calitate pe care o păstrează până la începutul secolului al XX-lea, perioadă în care zeci de generaţii au părăsit băncile şcolii, integrându-se în diferite locuri de muncă, contribuind astfel la modernizarea comerţului românesc.

Până la Eliberare, şcoala suferă şi alte schimbări. Dintre ele mai importante sunt:

În anul 1903-1904 Şcoala comercială de gradul I se transformă în Şcoala comercială elementară pe 3 ani şi poartă numele fondatorului său „GHEORGHE CHIŢU”.

Din 1907 pe lângă şcoala elementară, funcţionează cursurile serale care completau cunoştinţele absolvenţilor şcolii elementare, cursul seral fiind superior cursului elementar.

De la 1 septembrie 1898, la Craiova a luat fiinţă Şcoala Comerciala de gradul II.

La 23 aprilie 1909, Şcolii Comerciale din Craiova, i se atribuie numele de ”GHEORGHE CHIŢU”chiar în ziua de Sfântu Gheorghe.

Paralel cu şcoala de băieţi, din 1924 începe să funcţioneze la Craiova şi Şcoala elementară comercială superioara de fete.

Prin legea din 31 martie 1936, Şcoala comercială elementară de băieţi se unifică cu Şcoala superioară de comerţ şi devin Liceul comercial GHEORGHE CHIŢU. În baza aceleiaşi legi apare Liceul comercial de fete.

Aceste două şcoli au funcţionat concomitent până în anul 1948, când cele două şcoli se transformă în Şcoala tehnică de administraţie economică de băieţi şi respectiv Şcoala tehnică de administraţie economică de fete. Acum a apărut şi Şcoala profesională comercială.

Cele două şcoli se unifică în 1952, punându-se bazele Şcolii medii tehnice de comerţ mixtă, care a funcţionat sub această formă până în 1955 când şcoala devine Şcoala tehnică de comerţ mixtă şi îşi recrutează elevii dintre absolvenţii liceelor teoretice.

Şcoala tehnică comercială devine în 1968 Şcoală de specializare postliceală şi împreună cu Şcoala profesională constituie GRUPUL ŞCOLAR COMERCIAL, iar în 1972-1973 se înfiinţează Liceul de alimentaţie publică.

Începând cu anul şcolar 1965-1966 ia fiinţă Liceul Economic de Contabilitate şi Comerţ care funcţionează ca unitate distinctă până la data de 1 septembrie 1977. În 1977 , Liceul Economic de Contabilitate şi Comerţ se transformă în Liceul Economic şi de Drept Administrativ, trecând de Ministerul Comerţului Interior pe lângă Grupul Şcolar Comercial.

În 1993 devine Grup Şcolar Comercial „GHEORGHE CHIŢU” iar în anul 2000 primeşte titulatura de Colegiul Naţional Economic „GHEORGHE CHIŢU”.

În anul 2004 obţine titulatura de Şcoală Europeană titulatură care este dobândită şi în 2008 şi 2011.

 

[Marin Anghelescu]

Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu“ - Craiova

Anul înființării prestigiosului lăcaș de învățămînt, 1877, reprezintă o coincidență fericită cu momentul dobîndirii Independenței Naționale, visul de totdeauna al românilor.

Întemeietorul Școlii Publice Comerciale a fost reputatul om politic și de cultură, Gheorghe Chițu, care, între altele, a deținut și funcția de ministru al instrucțiunii publice și al cultelor. În ședința parlamentară din 28 iunie 1871, acesta a depus un amendament privind alocarea în bugetul pe 1872 a unei sume „de 10.000 lei pentru înființarea unei școli de comerț la Craiova“. Peste șase ani, s-au deschis cursurile Școlii Publice Comerciale din Craiova, materializindu-se astfel „ideea obsedantă“ a lui Chițu. Primul director al acestei școli a fost Teodor Macinca.

Extras din Monografia școlii - câteva activități notabile: 1899 – editarea unei colecții de manuale care au fost trimise la Expoziția de carte de la Paris (autori craioveni); 1907 – un grup de elevi și profesori, animat de poetă Elena Farago și avînd exemplul lui Nicolae Iorga, a strîns ajutoare materiale pentru familiile victimelor răscoalei țărănești; 1901-1915 – schimb de experiență cu școli din Bulgaria și din Iugoslavia etc.

Dintre numeroasele personalități ale școlii amintim: Mihail Cruceanu – poet simbolist; Sebastianâ Mihai – profesor de matematică și director al școlii, care a făcut legendă prin personalitatea sa Alexandru Dincă – director al Teatrului Național din Craiova, vreme de două decenii; poetul Eugen Constant etc.

 

...

[Ivan Watson]

Colegiul Economic Gheorghe Chițu Craiova. ... Înfiinţat în 1877