În luminiș, familia cerbului Anton
Se zbenguie-n iarba grasă, plină de rouă.
Soarele se scaldă-n dimineață, nu plouă.
Anton se-apropie hotărât de un canton.
Un pădurar glumeț, cu vestă verde, nouă
Îl întâmpină pe cerb cu un negru baston,
Căci pistolul și-l uitase acasă-n veston.
Ținea-ncordat bățul cu mâinile-amândouă.
Ce-ar fi crezut bietul om, că-l atacă cerbul?
Inofensiv și falnic, săracul animal
Privește spre clădire, dorind a se caza.
Agitat și nervos, pădurarul, ca snobul
Renunță la baston și cu un aer lacrimal
Mângâie cerbul, chiar de îl cuprinde groaza.
-->
Răspunsuri
Eu mă gândesc, oare, ar fi stat cerbul să se lase mângâiat? Nota mea e 7
