Hram: „Duminica tuturor sfinţilor” (Prima duminică după Rusalii)

Mănăstirea Piatra Scrisă - schitul

Mănăstirea „Piatra Scrisă” din comuna Armeniș este un obiectiv religios care poartă în spate un istoric interesant. Prin anul 1788 este menționată pe o hartă austrică militară întâia oară, urmând ca în 1822 să fie restaurată pictura icoanei. Se presupune însă că existența acesteia este mai veche. Piatra scrisă este de fapt o stâncă pe care se poate observa pictura iconei „Sfintei Treimi”, despre care încă nu se știe dacă a fost realizată de mână omenească ori e o minune. Cert e că atunci când se lucra la calea ferată de pe ruta Caransebeș-Orșova și a fost găsită, tunelul a fost deviat la câțiva metri față de locul icoanei. Aici e o mănăstire acum, care are hramul  „Duminica Tuturor Sfinților” (prima duminică după Rusalii). 

La construirea tunelului de cale ferată, în 1872, s-a găsit o icoană miraculoasă reprezentând Sfânta Treime. Specialiştii din Timişoara care au studiat-o, în 1965, au ajuns la concluzia că seamănă cu picturile din secolele XVII-XVIII, dar nu ştiau dacă este pictată ori colorată.

S-a încercat ştergerea acestei picturi, însă nu s-a reuşit, s-a încercat repictarea ei, dar nu prindea altă vopsea, aşa că a rămas în forma ei originală. Tradiţia orală a locurilor spune că lucrătorii care au construit tunelul n-au putut străpunge stânca pentru continuarea lui. Atunci au adus un preot care a făcut manifestant cu agheasmă şi rugăciunile cuvenite cu priveghere de noapte. Muncitorii şi-au făcut apoi sfânta cruce şi au pornit la lucru.

Bisericuţa mică, cu altar şi naos, a fost construită chiar în stâncă, la circa 7 m înălţime faţă de nivelul şoselei. Deasupra bisericii trece podul CFR, pe care trenurile intră în tunel mergând spre Caransebeş.

Pictura a fost efectuată în 1986, de Vida şi Gheorghe Zaharia, prin grija PC Ieromonah Nicodim Murariu. Sfânta icoană este pictată în stil bizantin.