Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Vila Iliescu din stațiunea Băile Govora - VÂLCEA.
Vila Iliescu este o construcţie impunătoare care, deşi mascată parţial de vegetaţie şi alte clădiri ridicate ulterior, încă mai domină vechiul centru al staţiunii Băile Govora din județul Vâlcea. Situată la confluenţa străzilor Sfatului cu Tudor Vladimirescu, vila Iliescu se învecina cu vila ,,Esmeralda” la est şi cu ,,restaurantul Brătianu” la sud, clădiri care astăzi nu mai există. Proiectantul (necunoscut până în prezent) a creat un edificiu care întăreşte nota de originalitate a arhitecturii govorene, denumită ,,arhitectură boierească”, în sensul bun al cuvântului. Accesul vehiculelor se făcea pe două alei: din strada Primăriei, (astăzi Sfatului), pe lângă fosta vilă ,,Esmeralda”, către intrarea din partea estică (astăzi nu mai există nici una, nici cealaltă) şi cea actuală, modernizată, din strada Tudor Vladimirescu (fostă Ferdinand) către intrarea din partea de nordvest, spre intrarea secundară adăpostită de o marchiză. Accesul pietonal se făcea iniţial pe alei şerpuite, care porneau din fosta stradă a Primăriei, către intrarea principală. După ce a preluat imobilul, ,,Societatea Govora-Călimăneşti” a amenajat o alee prevăzută cu trepte din lemn, alee care pornea din centru, pe lângă fostul restaurant al Brătienilor. După anul 1955 au fost amenajate treptele actuale din elemente şi dale din beton. În anul 1922, conform dorinţei expuse de autor în testament, în partea dreaptă a treptelor a fost plantată o pancardă pe care a fost scris: ,,Vila Alexandru Iliescu dăruită Societăţii Govora-Călimăneşti”. Clădirea fost ridicată pe mai multe nivele: demisol, parter şi două etaje. Subsolul, ca şi temelia, sunt zidite cu blocuri mari din piatră cioplită, compartimentat cu încăperi care comunică între ele, era prevăzut cu trei intrări, scara interioară (desfiinţată în anul 1954) şi două scări exterioare, avea destinaţia de pivniţă şi alte spaţii de depozitare. În 1959, a adăpostit distribuitorul şi punctul termic de încălzire. Parterul are trei încăperi spaţioase, un hol mare, coridoare şi o încăpere cu rol de anticameră, era accesibil prin trei intrări separate, cea de pe latura estică fiind desfiinţată. Intrarea principală, pe latura sudică, prevăzută cu trepte din beton, o anticameră mozaicată şi o deschidere în arcadă, aceasta fiind sprijinită pe stâlpi din piatră, este încadrată de reliefuri simple dublate de o friză din ceramică smălţuită cu motive în relief, ornamente care se regăsesc la loggia estică de la etaj şi friza de sub cornişă, aproape pe tot perimetrul ultimului nivel. Accesul la etaj se face printr-o scară interioară, confecţionată din lemn, în formă de spirală, cu stâlpi de susţinere şi balustradă, fasonate prin strunjire. Etajul, deşi are acelaşi număr de încăperi ca şi parterul, avea destinaţia exclusiv de locuinţă, având pe lângă grupurile sanitare şi o încăpere amenajată ca baie. La etaj se află un balcon, spre colţul de sud-vest, susţinut de console şi o balustradă din fier forjat, o loggie, deasupra intrării principale, şi o alta, dreptunghiulară, prevăzută cu o balustradă din cărămidă, ornamentată cu ocniţe. La parter şi etaj, ferestrele sunt prevăzute cu frontoane paralelipipedice, împodobite cu butoane în relief şi stalactite. Accesul la nivelul al patrulea se face tot printr-o scară interioară în spirală, din lemn şi cu elemente de consolidare din metal. Aici erau trei încăperi, o cameră mansardată, holul cu acces către pod şi un grup sanitar situat în casa scării, acest etaj având destinaţia de locuinţă pentru personalul de serviciu. Remarcabilul grad de confort era asigurat şi de un sistem de scurgeri pentru grupurile sanitare şi cele câteva lavoare care erau canalizate către o fosă septică aflată în exteriorul clădirii. Încălzirea încăperilor se făcea, până în 1958, cu ajutorul unor sobe de teracotă albă, care au fost reparate de mai multe ori, în special între anii 1930-1950. Acest frumos edificiu a fost ridicat la începutul secolului trecut. Data exactă nu se cunoaşte, însă există un eveniment din 23 martie 1907, când se relata că şeful gării Govora, alertat de zvonurile că ţăranii răsculaţi vin să-l caute şi să-l atace pe proprietarul Alexandru Iliescu la vila sa din staţiune, a solicitat intervenţia armatei şi, în consecinţă, compania militară de la Mihăeşti a primit misiunea să patruleze la Govora. Alexandru Iliescu deţinea atât terenuri, cât şi utilaje agricole, în judeţul Olt. A fost preşedinte al PNL în perioada 1912-1914, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, senator şi era cunoscut ca un mare filantrop şi iniţiator al multor acte de caritate, fiind de asemenea un apropiat al familiei Brătianu. A decedat în august 1947 la Iaşi. Printre numeroasele sale acte de caritate s-a numărat şi donarea imobilului, cu toate construcţiile şi terenurile aferente, ,,Societăţii Govora-Călimăneşti”, prin act notarial cu clauze, ca veniturile realizate prin exploatarea imobilului să fie folosite pentru finanţarea azilelor de bătrâni şi pentru veteranii din primul război mondial din judeţele Olt şi Vâlcea. Totodată, a fost donată şi suma de 10 000 de lei pentru dotarea imobilului cu cele necesare scopului cerut. Un eveniment important în istoricul clădirii a avut loc în anul 1998, când a fost declanşată o acţiune în instanţă, de revendicare a imobilului. Această dată a constituit o perioadă de aproape 10 ani de declin pentru clădire căci, invocând motivul revendicării, nu a mai fost alocată nici o sumă de bani, pentru întreţinere sau reparaţii. Secţia Civilă a ,,Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”a dat câştig de cauză Primăriei. După soluţionarea litigiului şi rezolvarea statutului juridic, după anul 2008, primarul a făcut demersurile necesare în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile pentru renovarea integrală a clădirii, în vederea amenajării acesteia, în principal, ca muzeu balnear. În acest scop au fost înlocuite planşeele, tencuielile interioare şi exterioare, acoperişul a fost refăcut în totalitate precum şi unele recompartimentări la nivelurile superioare. De asemenea, au fost înlocuite vechile instalaţii sanitare, electrice şi cele de încălzire centrală, a fost refăcută şi terasa exterioară, drumul de acces, iar scările au fost dotate cu balustradă metalică. Astăzi fosta vilă Alexandru Iliescu este sediul bibliotecii publice, muzeului balnear și colecției de arheologie, artă și carte veche Ghe. Petre din Govora.
-->
Răspunsuri
ORA - 11.21 - 4 răspunsuri
Biserica reformată din Teiuș este un monument istoric aflat pe teritoriul orașului Teiuș, judeţul Alba.
Biserica din piatră, inițial în stil romanic a fost refăcută mulți ani mai târziu în stil gotic.
Biserica Reformată Teiuș, Alba
Biserica reformata este cea mai veche dintre cele trei biserici declarate monumente istorice, din orasul Teius. Este una din creatiile remarcabile ale epocii de tranzitie din secolul al XIII-lea si sec. al XIV-lea.
Dimensiunile si caracterul decorativ ofera marturia unui trecut de glorie al localitatii, o astfel de biserica nu puteau construi decât orasele mari. Constructia acestei biserici se încadreaza în acea perioada în care “în Transilvania aparuse o arhitectura de piatra în stil romanic, adusa de ctitorii maghiar si sasi. ” Apartinând stilului arhitectural bazilical, biserica reformata din Teius se încadreaza în perioada de înflorite a arhitecturii, dupa invazia tatara din 1241, desi nu s-a putut stabili cu precizie începutul constructiei cladirii. Distrugerile provocate atunci de aceasta invazie au constribuit la promovarea unei arhitecturi de piatra, mai ales în cazul cladirilor mai importante.
La început, aceasta biserica a fost o biserica catolica, dar în anul 1525, a fost transformata în biserica reformata, odata cu raspândirea reformei pe aceste meleaguri si trecerea ei în patrimoniul comunitatii reformate. Sasii din Transilvania, din credinciosi catolic, au aderat la luteranism, înca din secolul al XVI-lea, iar maghiarii si o parte din nobilimea catolica româneasca au aderat la religia reformata si unitariana. În anul 1559, la Teius a avut loc un sinod al bisericii reformate, unde avea resedinta Gheorghe episcop calvin, la care au luat parte si episcopi din Bistrita.
La început aceasta biserica a fost construita în stil romanic, dar ulterior a fost refacuta în stil gotic. “Din biserica veche se mai pastreaza turla – clopotnita asezata pe fatada de vest cu ziduri foarte masive pe peretii navei centrale”. Pe latura exterioara de nord, si pe cea de sud, se mai vad vechii stâlpi de piatra dreptunghiulara în timp ce arhivoltele sunt înca semicirculare. De asemenea se poate constata ca nava centrala se deschide cu trei asemenea arhivolte spre cele laterale si ca nivelul vechii bazilici se afla cu un metru sub nivelul soclului actual.
În interior se mai pastreaza doar vechiul arc de triumf, semicircular, asezat pe pilastri prevazuti cu cornise. Clopotnita are doua etaje, deschise fiecare cu catre o fereastra semicirculara, încadrata într-un chenar profilat spre exterior cu un glaf format dintr-o caveta larga între planuri oblice apartinând stilului romanic în interpretare gotica. Portalul este specific goticului timpuriu. Deschiderea este în arc frânt, iar usciorii si arhivoltele sunt profilate prin toruri si scotii adânci. Capitelurile sunt înalte, cilindrice, delimitate în partea inferioara printr-o astregala, iar deasupra este prevazuta cu abacuri în forma de disc subtiat spre periferie. Acestea sunt decorate cu o frunza în relief.
Initial, aceasta biserica a avut trei nave, cu o turla-clopotnita iesita din fatada de vest si cu închidere de altar în forma octogonala si acoperis boltit în partea estica. Arcadele semicirculare cu console sobre au fost înzidite. Altarul cu clopotnita împartita în patru pânze de bolti cu arce ascendente, sprijinite pe consolele poligonului, are o fereastra cu opt lobi în partea de est, care este încadrata de doua linii paralele în forma de zig-zag.
Amintirea constructiei semicirculare vechi este pastrata de arcul de triumf de nisa preotilor, de deschizatura sacristiei de odinioara si de fereastra de nord a altarului. Marturiile existentei stilului gotic sunt ferestrelel clopotnitei si a portalului apusean, intrarea principala de azi si fereastra îngeminata din partea de sud a altarului, scoasa la iveala în anul 1969 cu ocazia lucrarilor de restauratie. Capitelele portalului apusean sunt ornamentate cu frunza de vita de vie. Detaliile semicirculare si cele gotice se încadreaza perfect în stilul arhitectonic al sfârsitului sec. al XIII-lea, iar portalul de vest, la începutul secolului al XIV-lea, marcheaza terminarea lucrarilor. Biserica reformata din Teius se înrudeste cu bisericile mai vechi construite în stil romanic, din zona de colonizare saseasca si numai plastica arhitectonica tradeaza faza târzie. Datorita asezarii geografice a localitatii si mai ales datorita asezarii la întretaierea drumurilor, care strabat Transilvania, Teiusul a avut de câstigat, dar si de suferit. Biserica reformata a avut si ea aceeasi soarta, ca si tot orasul.
Biserica a ramas parasita aproape 100 de ani pâna în ultimul deceniu al anului 1700 când a fost refacuta. Au fost darâmate navele laterale ale bisericii afectate din incendiu si inutile, pentru comunitatea de credinciosi mult redusa la numar. În anul 1777 a fost construit tavanul castelat al bisericii cu ajutorul financiar al lui Zeyk Daniel. În anul 1772 au fost construite cele doua canate ale intrarii principale. În anii 1800 au avut loc lucrari la biserica. Au fost darâmate ramasitele sacristiei, s-a construit o nava flesa pe turn, au fost largite ferestrele navei centrale si fereastra de pe partea de sud a altarului. În primii ani ai secolului XX a fost transformat si redus în înaltime acoperisul navei, iar în anul 1930 acoperisul bisericii a fost înlocuit cu placi de azbo-ciment.
În anul 1969 biserica a fost restaurata. Cu aceasta ocazie au fost scoase la iveala deshizaturile usilor înzidite, ferestrele gemene din partea de sud a altarului, fragmente de pictura murala si numele unor sfinti, lânga amvon.
Biserica reformata din Teius, prin vechimea, prin dimensiunile si caracterul sau decorativ, ramâne una din cele mai importante monumente de arhitectura medievala din Transilvania.
Georgeta Șalgău:
Biserica reformată din Teiuș. Aparținând stilului arhitectural bazilical, se încadrează în perioada de înflorire a arhitecturii, după invazia tătară din 1241, deși nu s-a putut stabili cu precizie începutul construcției clădirii. La început, această biserică a fost catolică, dar în anul 1525 a fost transformată în biserică reformată. A fost devastată în timpul campaniei otomane din anul 1442 și cu prilejul ultimelor năvăliri turco-tătare din anii 1658 – 1662. Cea mai grea distrugere a fost provocată în anul 1603, când mercenarii imperiali conduși de Gheorghe Basta au devastat întreaga zonă și biserica reformată. Biserica a fost părăsită aproape 100 de ani, până în ultimul deceniu al anului 1700, când a fost refăcută. În anul 1930 acoperișul bisericii a fost înlocuit cu plăci de azbociment. În anul 1969, biserica a fost restaurată. Cu această ocazie au fost scoase la iveală deschizăturile ușilor zidite, ferestrele gemene din partea de sud a altarului, fragmente de pictură murală și numele unor sfinți, lângă amvon. Este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură medievală din Transilvania. De curând, comunitatea locală s-a implicat pentru repararea orologiului bisericii, astfel fiind pus în valoare un moment istoric – simbol al localității.
Dna Georgeta, v-am triius mesaj aici în mesageria internă despre cum să remediaţi problema numelui.
Mulțumesc! :)